Închide meniul

Turcii anunţă că Galatasaray a început “operaţiunea Ianis Hagi”: “Gheorghe Hagi va juca un rol important în acest transfer!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 10 mai 2023, 11:57

Comentarii
Turcii anunţă că Galatasaray a început operaţiunea Ianis Hagi: Gheorghe Hagi va juca un rol important în acest transfer!

Ianis Hagi, în tricoul lui Rangers / Profimedia

Turcii de la Hurriyet anunţă că Galatasaray a început “operaţiunea Ianis Hagi”. Mijlocaşul român în vârstă de 24 de ani ar fi dorit cu insistenţă de gruparea Cim Bom. Ianis Hagi ar putea călca astfel pe urmele tatălui său, care a scris istorie la gruparea din Istanbul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi a mai fost şi în trecut pe lista de transferuri a lui Galatasaray. A revenit sub “radarul” conducătorilor liderului din campionatul Turciei. Echipa antrenată de Okan Buruk are cinci puncte avans faţă de Fenerbahce şi se apropie de câştigarea celui de-al 23-lea titlu din istoria clubului.

Turcii anunţă că Galatasaray a început “operaţiunea Ianis Hagi”

Chiar dacă a semnat un nou contract cu Rangers până în 2026, Ianis Hagi ar putea pleca în această vară de la clubul din Scoţia. Este dorit şi în La Liga, de Celta Vigo.

Operaţiunea Ianis Hagi la Galatasaray. Gheorghe Hagi va juca un rol important în acest transfer, în timp ce formația galben-roșie, care a început deja pregătirile pentru noul sezon, va începe asaltul pentru tânăra vedetă.

Rangers a decis să-l vândă pe jucătorul de 24 de ani. Crede că acestuia îi va fi greu să-și recapete forma anterioară accidentării“, anunţă hurriyet.com.tr.

Reclamă
Reclamă

Ianis Hagi a fost transferat de Rangers în 2020, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. În 92 de meciuri pentru gruparea de pe Ibrox a înscris 15 goluri şi a oferit 21 de pase decisive.

În luna ianuarie, fiul lui Gică Hagi a vorbit despre viitorul său şi a anunţat că nu îşi caută o altă echipă. Şi atunci erau zvonuri că este dorit de Galatasaray.

Am fost în al nouălea cer, suportertii au fost incredibili. Am avut pielea de găină timp de un minut. Am toată cariera în față, am 24 de ani. Sper să mai joc încă 15 ani, cel puțin.

Reclamă

Eu sunt super fericit aici, doar ce am semnat un nou contract. Galatasaray este echipa pe care am susținut-o de când m-am născut, e o echipă pe care o voi avea mereu în inimă, momentan ca fan”, a spus Ianis Hagi, pentru sport.ro.

Ianis Hagi abia așteaptă să revină și la echipa națională. Mijlocașul vrea să pună umărul la calificarea „tricolorilor” la EURO 2024.

Vrem să ne calificăm la un turneu final, trebuie să suferim”, a mai declarat Ianis Hagi.

Ianis Hagi a bifat primul meci ca titular după mai bine de un an

Ianis Hagi a fost titular în victoria lui Rangers cu Aberdeen, scor 1-0. Internaţionalul român a fost înlocuit în minutul 66 cu Scott Wright. Deşi trupa fiului „Regelui” a câştigat, rivala Celtic a cucerit titlul în prima ligă din Scoţia.

Michael Beale a analizat prestaţia lui Ianis Hagi, din meciul cu Aberdeen. Antrenorul lui Rangers susţine că s-a bucurat să-l revadă printre titulari pe internaţionalul român de 24 de ani.

De asemenea, tehnicianul trupei scoţiene susţine că a observat la fiul „Regelui” faptul că are potenţial să joace la un nivel cât mai înalt.

A fost plăcut să-l revăd pe Ianis Hagi. A lipsit un an și a arătat în câteva momente că există potențialul pentru a continua la un nivel înalt”, a declarat Michael Beale, la finalul duelului cu Aberdeen.

Ianis Hagi s-a recuperat după accidentarea teribilă suferită anul trecut, bifând primele minute în luna februarie. De atunci, mijlocaşul a fost mai mult rezervă, iar la mai bine de două luni după revenirea pe teren, a fost titularizat la Rangers.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuşi FCSB, până la urmă, să prindă primăvara europeană?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:51
CFR Cluj, la un pas să piardă licența UEFA! Iuliu Mureșan: „Dacă nu vom face anumite plăți până pe 15 ianuarie…”
22:44
VIDEOGil Vicente – Sporting 1-1. Campioana en-titre, egalată în 10 oameni. Egal perfect pentru Porto
22:25
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Colegul lui Drăgușin, vândut pe o sumă-record
22:05
Cristiano Ronaldo, prima înfrângere în campionat în acest sezon cu Al-Nassr. Seria de goluri a lui “CR7”, oprită
21:30
VideoJurnal Antena Sport | Țin ritmul în echipă
21:27
VideoJurnal Antena Sport | Nimic nu bate gustul de acasă
1 Primul transfer pe care Gigi Becali îl face în 2026 la FCSB 2 EXCLUSIVCristi Borcea, dezvăluire uluitoare. Câți porci a tăiat de Crăciun pentru el și familia lui 3 Primul transfer din 2026 pentru Dinamo! “Câinii” l-au convins să semneze pe un cunoscut jucător român din Liga 1 4 Gică Hagi taie în carne vie la Farul Constanța. Ce jucători dă afară 5 Atacant de două milioane de euro pentru Costel Gâlcă! Are 15 goluri în 19 meciuri jucate 6 Încă o lovitură pentru Neluțu Varga! Cine pleacă pe bani mulți de la CFR, după Louis Munteanu
Citește și