21 de ani fără Cătălin Hîldan! Deian Sorescu, mesaj emoționant în amintirea „Unicului Căpitan”. „Mereu va fi o zi tristă”
De Alexandru Ivan
Publicat: 5.10.2021, 17:06
Actualizat: 5.10.2021, 19:17
În amintirea lui Hîldan, câțiva dinamoviști, în frunte cu căpitanul Deian Sorescu, au adus flori la mormântul fostului fotbalist și au aprins lumânări. La fața locului și-a făcut apariția și Mircea Rednic.
Deian Sorescu, mesaj emoționant în memoria lui Cătălin Hîldan
„Au fost cei din staff, în primul rând, domnul Nea’ Mircea ne-a spus, mai e și domnul Iulică, care a povestit și a încercat să ne aducă aminte de ce a fost Cătalin sau ce războinic a fost el în teren.
Este o zi tristă, mereu va fi o zi tristă pentru că nu trebuie să mai vorbim de ce a fost Cătălin.
Măcar așa, prin pierderea unor vieți, poate ne dăm seama și noi cât de important e să ai totul pregătit medical sau să ai verificat la fiecare partidă sau antrenament. Pentru că e foarte important pentru că e viața unui om și e trist când realizezi după ce ai pierdut câteva vieți”, a spus Deian Sorescu.
Cătalin Hîldan a jucat pentru Dinamo în perioada 1994-2000, reușind să câștige alături de „câîni” titlul de campion și Cupa României.
După moartea sa, Dinamo a retras tricoul cu numărul 11, cel pe care l-a purtat Hîldan, și a redenumit o peluză după numele său. El a rămas în memoria dinamoviștilor drept „Unicul Căpitan”.
„Este un moment trist…ce putem spune? Mie, personal, îmi pare rău că nu am putut uni toată echipa, este programul încărcat și sunt antrenamente, mă bucur că am reușit să ajung eu să aprind o lumânare. Au fost câteva persoane, important este că el rămâne în amintirea noastră și în sufletul nostru.
S-a vorbit si astăzi mult în vestiar de chestia asta. A fost o zi mai liniștită și cred că înțeleg cât de cât ce a însemnat Cătălin pentru Dinamo, spiritul pe care l-a avut și numele pe care l-a lăsat în urma lui”, a spus și dinamovistul Cosmin Matei, prezent la mormântul lui Hîldan.
Peluza Cătălin Hîldan, moment special înainte de Dinamo – UTA Arad
Peluza Cătălin Hîldan a avut pregătit un moment special înainte de Dinamo – UTA Arad! Fanii şi actualii jucători l-au comemorat pe cel care a scris o pagină de istorie la gruparea alb-roşie.
Dinamoviştii, alături de Mircea Rednic şi staff-ul său, au ieşit pe teren cu tricouri inscripționate cu „Unicul Căpitan”. S-a ţinut un moment de reculegere, iar lovitura de start a fost dată de Cătălin Hîldan Jr, nepotul fostului mare dinamovist.
- 21 de ani fără Cătălin Hîldan
- Deian Sorescu, mesaj emoționant în amintirea „Unicului Căpitan”
- Cele mai tari meciuri de tenis de masă de la Singapore Smash sunt live în AntenaPLAY, până pe 9 februarie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY