Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat noul protocol cu privire la accesul spectatorilor pe stadioane

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 27.11.2021, 11:40

Suporteri Dinamo

Fanii revin pe stadioane

Hepta

“Decizia a fost luată în conformitate cu propunerile din cuprinsul Hotărârii CNSU nr. 105 din 19.11.2021, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1238 din 26.11.2021”, notează frf.ro.

Reclamă

În protocol sunt specificate procedurile în pregătirea şi desfăşurarea meciurilor, cerinţele pentru igienă, procedurile de siguranţă şi de limitare a accesului spectatorilor, procedurile în cazul depistării unui caz suspect, precum şi sancţiunile în cazul încălcărilor.

Reclamă

De asemenea, în protocol menţionează că, în situaţia stadioanelor cu tribune acoperite şi acolo unde infrastuctura o permite (în sensul de a exista o poartă de acces spre gazon între băncile de rezerve), clubul organizator poate să stabilească, cu acordul delegatului de joc, în spatele fiecărei bănci de rezerve (în tribună) un spaţiu tehnic, strict delimitat, de minim 25 metri pătraţi, cu locuri/scaune, ce va fi folosit atât de jucătorii/antrenorii/membrii staff de pe banca de rezerve.

Guvernul României a adoptat, vineri, o hotărâre conform căreia spectatorii vor putea reveni în tribune la competiţiile sportive. Competiţiile se vor putea desfăşura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spaţii închise, cât şi deschise.

Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care deţin certificat verde, respectiv sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00 – 21:00„, se arată în comunicatul de presă.

Fanii revin pe stadioane între orele 05.00 – 21.00

Ministerul Sportului a anunţat că spectatorii se întorc la pe stadioane. Accesul acestora se vor face în intervalul 05.00 – 21.00, conform unei hotărâri care a fost adoptată în şedinţa de Guvern de vineri, a anunţat Ministerul Sportului.

Ministerul Sportului a emis un comunicat prin care anunţă că persoanele vaccinate, precum şi cele care au trecut prin boală şi se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 vor avea acces la competiţiile sportive care vor avea loc în aer liber. Totul se va face în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    11:32

    Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă pşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

    11:02

    Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

    10:59

    VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

    10:41

    Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

    10:13

    „Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

    22:59 19 apr.

    Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s