Conducerea lui Dinamo, răspuns pentru Deian Sorescu, Paul Anton şi Steliano Filip: „Să se gândească și la club! Sunt niște reguli în insolvență”

De Dragoș Vasile
Publicat: 27.07.2021, 21:10

Dinamo

Dinamo

Catalin Ciupureanu/SPORT PICTURES

Conducerea lui Dinamo, răspuns pentru Deian Sorescu, Paul Anton şi Steliano Filip

Iuliu Mureşan, directorul executiv de la Dinamo, este de părere că, dacă cei trei fotbalişti s-ar transfera, clubul ar ajunge într-o situaţie critică. Acesta a explicat fapul că insolvenţa clubului complică şi mai rău calculele în Ştefan cel Mare.

Reclamă

„Jucătorii se gândesc la banii pe care îi aveau de primit. Dar, fiind în insolvență, ei intră la masa credală și vor primi o mică parte din restanțe. Nu le convine, îi înțeleg, dar să se gândească și la club. Dacă, Doamne ferește!, nu o să avem rezultate, toată lumea o să piardă, inclusiv la ei.

Reclamă

În perioada Negoiță erau contracte realiste, nu ca în ultima vreme. Eu m-am îngrozit când am văzut ce salarii aveau jucătorii lui Dinamo! Eu nu le-am promis nimic, am venit la începutul lui iulie. Dacă dăm drumul la toți jucătorii, și rămân doar eu și directorul sportiv, n-are rost să ne mai prezentăm. Nu mai avem cu cine să jucăm! Cei care puteau fi promovați sunt deja la prima echipă.

Nu putem decât să-i convingem pe jucători să se pregătească, să obțină rezultate, și, dacă vom avea oferte bune, o să le dăm drumul. Dar gratis nu. Pentru că sunt niște reguli în insolvență”, a declarat Iuliu Mureşan pentru Digi Sport.

Dinamo îl pierde pe Paul Anton. Cât va plăti Universitatea Craiova. Şi Steliano Filip ar putea pleca. „Nu pot continua aşa”

Dinamo a pierdut cu 1-0 contra lui FC U Craiova şi îl poate pierde pe Paul Anton care este dorit de Universitatea Craiova. Steliano Filip a ameninţat şi el cu plecarea.

Steliano Filip a criticat situaţia de la Dinamo şi a ameninţat că ar putea pleca, după primul eşec suferit de „câini” în acest sezon. Anton este deja cu un pas la rivala lui FC U Craiova, Universitatea. În schimbul mijlocaşului, Mihai Rotaru ar urma să plătească 100.00 de euro.

„Este foarte greu când se vorbeşte despre alte plecări. Din ce ştiu eu, Paul nu a jucat astăzi pentru că are o accidentare. E normal să aibă oferte. (…) Nu mă gândesc la plecare, dar nici nu pot continua aşa. Am avut o înţelegere şi nu s-a făcut nimic. Nu prea sunt cu mine cei de sus. Nu vreau să vorbesc mai mult, pentru că sunt supărat”, a transmis Steliano Filip la Digi Sport.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:30

Italienii au aflat suma pentru care se va face transferul lui Dennis Man

9:25

Gică Hagi, limbaj suburban după meciul cu UTA. A început să înjure şi a trecut la ameninţări: „La revedere!”

9:06

Alexander Zverev, în semifinale la Australian Open

9:01

Declaraţie incredibilă despre situaţia lui Radu Drăguşin: „Dacă trăiești lângă porci, mănânci tărățe”

8:48

Surpriză uriaşă la Australian Open: performanţa carierei pentru Paula Badosa

8:43

VIDEOBoston Celtics – Golden State Warriors 125 – 85. Campioana en-titre a demolat echipa lui Curry

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 5 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 6 4 echipe din Liga 1 au interzis la transferuri! A început perioada de mercato din Românias

Toate zodiile trebuie să știe asta. Care sunt zilele nefavorabile din 2025 pentru fiecare nativ în parte

Zodii care au nevoie de o schimbare în viața lor. Nativii care sunt sfătuiți să facă asta în perioada următoare

Citește și