Cornel Dinu îl atacă pe Ionuț Negoiță: "Dinamo e o stână fără brânză"
De Antena Sport
Publicat: 14.04.2020, 8:36
Fosta glorie din Ștefan cel Mare n-a ezitat să îl taxeze pe omul de afaceri, după anunțul acestuia că echipa este pe cont propriu.
„Negoiță a dat un fel de ultimatum nord-coreean, a spus că nu mai investește. El a pus din buzunarul său 10 milioane, dar doar din transferurile jucătorilor a încasat 14. Nu mai zic din drepturile TV. Nu vreau să-i fac eu calculele, dar l-au făcut alții. În fiecare an s-a câștigat un milion și jumătate de euro”, a spus Dinu pentru Realitatea Plus.
Cornel Dinu: „Dinamo e o stână fără brânză, unde lupul Negoiță a făcut haosul”
Cornel Dinu și-a continuat atacul la adresa lui Negoiță. I-a reproșat acestuia că nu a știut să gestioneze finanțele clubului.
„Dinamo este stâna la care nu se mai găsește brânză, unde lupul Negoiță a făcut haosul, dezordinea financiară. Această amenințare este obișnuința domnului Negoiță de a lua bani de la alții”, a declarat Dinu pentru sursa citată.
- Cornel Dinu l-a taxat pe Ionuț Negoiță
- Fosta glorie a lui Dinamo spune că finanțatorul a luat foarte mulți bani din transferuri
- Cornel Dinu consideră că Negoiță a gestionat greșit finanțele clubului
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00