Dani Coman nu vrea să mai audă de Edi Iordănescu! ”Nu vom mai vorbi vreodată”. Ce l-a supărat pe președintele de la Astra

De Antena Sport
Publicat: 13.11.2020, 5:51
Actualizat: 12.05.2021, 9:08

coman

Dani Coman, anunţ bombă despre negocierile cu CFR Cluj

Profimedia

Coman susține că nu va mai lucra vreodată cu Edi Iordănescu și spune că tehnicianul l-a anunțat printr-un mesaj că nu mai vine la echipă, deși era dat ca sigur la Astra.

Reclamă

Dani Coman: ”Sunt radical în privința asta”

A fost o discuție de vreo lună și jumătate cu Edi. După cum știți, soția lui a născut luni, dacă nu mă înșel. Mi-a spus că vine după ce naște soția lui, după care nu știu exact ce s-a întâmplat pentru că am primit un mesaj de la el în care mi-a comunicat că nu mai vine.

Atât pot să zic despre asta. Ce rost are să mai vorbim? Am vorbit o lună și jumătate, nu are rost să mai vorbim și nici nu vom mai vorbi vreodată.

Avem un nou antrenor în care avem mare încredere. Tu ce ai face în locul meu? Timpul va demonstra dacă o spun la nervi sau dacă vom mai lucra vreodată împreună. Sunt radical în privința asta”, a declarat Dani Coman la Digi Sport.

Refuzați de Edi Iordănescu, cei de la Astra l-au numit antrenor pe Eugen Neagoe.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

10:59

VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

10:41

Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

10:13

„Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s