Decizia lui Mihai Stoica după ratarea titlului! Promisiunea făcută ultraşilor şi mesajul primit de la Gigi Becali

De Antena Sport
Publicat: 26.05.2021, 12:58

Decizia lui Mihai Stoica după ratarea titlului!

Mihai Stoica, reacţie după ce s-a decis ca fanii să revină pe stadioane

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

„A fost un sezon extrem de dificil. Faptul că n-am avut posibilitatea să jucăm meciurile importante pe Arena Națională (din cele 6 cu CFR, Craiova, Sepsi am jucat doar unul în care am spulberat campioana chiar și fără Dennis Man) a contat enorm. Așa cum au contat și Covidul (care ne-a scos din Europa), blestemul accidentărilor, Kovacs (cu CFR, Viitorul, Craiova), Popa (cu Sibiul), Călin (la Sf Gheorghe). În condiții normale, sau măcar cu VAR, cred că am fi reușit să câștigăm titlul chiar și fără Man și Coman.

Reclamă

Sigur, și noi am făcut greșeli. Le-am conștientizat, încercăm să nu le repetăm.
Despre plusuri nu e cazul să vorbim acum, deși au fost, doar dacă ne gândim la apariția lui Octavian Popescu. Dezamăgirea e mare și poate fi ștearsă doar dacă ne vom califica în grupe și/sau vom domina categoric întrecerea internă.

Reclamă

Decizia lui Mihai Stoica după ratarea titlului!

Despre activitatea mea, care a devenit un subiect foarte mediatizat, vreau să fiu foarte clar. Nu sunt implicat deloc în politica de transferuri, nici în numirea antrenorului. Asta nu înseamnă că nu sprijin 100% staff-ul tehnic și absolut toți jucătorii care compun lotul, așa cum am făcut-o mereu în cei aproape 30 ani de carieră. În rest, mă ocup doar de organizare și de monitorizarea jucătorilor din academie pe care-i consider de perspectivă.

Promit însă suporterilor că din prima zi a sezonului viitor – sau poate chiar mai devreme – voi reveni în peisajul media, mai ales că patronul mi-a adus la cunoștință că nu va mai discuta deloc cu presa. Mi s-a reproșat, pe bună dreptate, că am lăsat echipa fără scut. Asta nu se va mai întâmpla!”, a scris MM Stoica, pe Facebook.

Mihai Stoica, în război cu ultraşii de la FCSB

Mihai Stoica i-a răspuns liderului ultraşilor de la FCSB. Gheorghe Mustaţă i-a cerut demisia managerului general al roş-albaştrilor după un nou titlu ratat în Liga 1.

„Mustață – pentru care am toată compasiunea, nu e ușor să fii închis atâția ani, am fost și eu pe acolo – nu m-a amenințat pe mine. A amenințat însă că va da cu torțe ca să ne suspende terenul, a menționat câte ceva prin bannerele pe care le-a pus pe garduri lângă bază, a sunat jucătorii și le-a spus că o să le spargă mașinile. Cel puțin așa mi-au zis mie jucătorii.

Eu am respectat ultraseria și, mai ales Peluza Nord. Modul în care am colaborat m-a făcut să mă simt unul dintre ei. Mi-am luat lacrimogene la Galați, mi-am luat amenzi de la Jandarmerie, am luptat cât am putut ca să-i apăr de represalii pe cei care ne susțineau necondiționat. Am tratat întâlnirile săptămânale cu Badi, Punkeru, Mustață, Gârlă, John, Epavă, Dorin, Frații Netedu cu respect. Toți pot confirma.

Rică – Dumnezeu să-l odihnească – a rămas în inima mea pentru totdeauna. Au fost vremuri de care-mi amintesc cu plăcere pentru că făceam legea în teren și în peluze, dar și cu tristețe, pentru că par irepetabile. Apreciez faptul că cei din PRA vor să susțină echipa și să refacă ceva ce pare iremediabil pierdut. Totuși, mi-e foarte greu să mă mai implic. Poate pentru că dintre cei vechi a rămas doar Mustață, poate pentru că mă apropii de 60 de ani și sunt aproape pe battery low sau poate doar pentru că unul dintre cei doi lideri de azi mi-a înjurat grosolan fata, fără niciun motiv, într-un moment greu pentru familia mea.

E adevărat că și-a prezentat scuze (mie prin mesajele pe care le-am păstrat) și prin diverși intermediari, dar n-am reușit să trec peste ce a făcut. Demisia n-o iau îl calcul. Am destule pe cap și fără să mă gândesc la asta„, a reacţionat pe contul său managerul general pe contul său de Facebook. Mihai stoica i-a răspuns liderului ultraşilor de la FCSB.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:51

Verdictul lui Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la U Cluj – Gloria Buzău 2-1. Şeful CCA a analizat fazele controversate

14:46

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor din 1986! „S-a dus să-i comenteze din nou pe Duckadam, Bărbulescu, Bălan”

14:43

Jannik Sinner s-a calificat fără probleme în semifinalele de la Australian Open 2025

14:40

Moment istoric: Lewis Hamilton, primele tururi ca pilot al lui Ferrari

14:29

Daniel Popa a semnat contractul! Cum a „fentat” Gigi Becali regulamentul LPF

14:04

OFICIAL | Denis Ciobotariu, la Rapid încă din această iarnă. Sepsi a anunţat finalul „telenovelei”: „S-a stabilit de comun acord”

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și