Gică Hagi l-a lăudat pe Constantin Budescu înaintea meciului direct. „Sunt primul care l-a dorit! Niciodată n-am antrenat o echipă la care să am bani foarte mulți”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 11.02.2022, 14:50
„Budi” a dezvăluit, de curând, că ar fi vrut să fie antrenat de Hagi. Managerul tehnic al constănțenilor i-a răspuns și a transmis că, dacă și-ar fi permis să îi achite salariul, l-ar fi luat la echipa lui.
Gică Hagi: „Constantin Budescu e un decar veritabil. Îi urez baftă, dar mai puțin mâine!”
„Budescu, dacă nu știți, sunt primul antrenor care l-a dorit de la Ploiești. Când era la Astra. El știe asta. Nu am putut să ajung la el pentru că este un jucător foarte valoros și niciodată n-am antrenat o echipă la care să am bani foarte mulți… să am un buget foarte mare și să iau jucători care au valoare și care au o cotă.
El are statutul lui și îi doresc în continuare să aibă baftă, să joace fotbal pentru că știe să o facă. E un decar veritabil care poate să îți facă diferența. A demonstrat-o când a avut un mediu și un anturaj bun. Îi urez baftă, dar mai puțin mâine. Să fie mai puțin inspirat„, a declarat Gică Hagi la o conferință de presă.
Aflată pe locul 6, Farul o poate egala pe Universitatea Craiova în cazul unei victorii, acasă, cu ilfovenii.
„Sperăm să facem un meci bun pentru că întâlnim un adversar care e într-o formă foarte bună de mult timp. Avem nevoie de puncte, sperăm să fim prima echipă care câștigă cu ei. E nevoie de victorie în lupta noastră pentru a intra în play-off. Cred că suntem pregătiți și de acest meci„, a mai precizat tehnicianul Farului.
Constantin Budescu, doar rezervă la FC Voluntari
Ajuns la gruparea ilfoveană după ce și-a reziliat contractul cu FCSB, Budescu nu a fost titularizat în niciun meci de Liviu Ciobotariu.
„Sunt bine, sunt aproape de 100% și sper să fie din ce în ce mai bine. Îl întrebați pe Mister de ce nu sunt titular. Sunt decizii tactice, nu le pot discuta eu„, a spus Constantin Budescu, după FC Voluntari – Rapid 0-0.
„Mă bucur că Budescu își dorește să joace, este un jucător care are calitate. Cu siguranță îi va veni rândul să joace titular. Când consider că va fi 100% fizic, va fi titular. Se antrenează foarte bine, i-am dat în astea 3-4 jocuri câte 20-30 de minute, ușor ușor va intra în echipă„, a fost răspunsul lui Ciobotariu.
Budescu ar putea pleca, la vară, de la FC Voluntari. A anunțat deja că își dorește să semneze cu Petrolul, dacă „lupii” vor obține promovarea în Liga 1.
- Sezonul 12 de iUmor începe azi, 20.30, pe Antena 1 și Necenzurat pe AntenaPLAY. Un nou jurat alături de Bendeac, Delia și Cheloo în fiecare ediție
- Gică Hagi, laude la adresa lui Constantin Budescu
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY