Gigi Becali a recunoscut că l-a sunat pe Florin Tănase. „Se aștepta să fie schimbat. Mi-a spus că merita!”. Ce se întâmplă cu golgheterul lui FCSB și în ce relație e cu patronul
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 3.02.2022, 0:03
Dorit în Franța de Angers, dar și de arabi, Tănase a rămas la vicecampioana României. Niciuna dintre echipele care au fost pe urmele lui nu a fost dispusă să plătească clauza de reziliere de trei milioane de euro. În derby-ul cu Dinamo, lui Florin Tănase nu i-a ieșit jocul și a fost schimbat de fiecare dată la pauză. Echipa lui Becali s-a impus cu 3-0 în Ștefan cel Mare.
Florin Tănase nu s-a supărat pe Gigi Becali
Patronul lui FCSB a dezvăluit ce discuții a purtat cu jucătorul care, potrivit Transfermarkt, are o cotă de piață de 5.5 milioane de euro.
„(Reporter: V-a trecut supărarea pe Florin Tănase?) Păi cu Tănase am vorbit și aseară. Ce supărare? El a înțeles, știe foarte bine. A zis: ‘Da, domnule!’. El se aștepta să-l schimbe.
Nu-i adevărat că ar fi supărat. Mi-a spus că nu e supărat. Și ce dacă nu a jucat… așa merita, a zis!„, a spus Gigi Becali în exclusivitate pentru Antena Sport.
Florin Tănase este din 2016 la FCSB. În acest sezon a înscris 9 goluri și a oferit 4 pase decisive. Cu roș-albaștrii a câștigat Cupa României, în 2020. Acum visează la titlu! Trupa lui Toni Petrea s-a apropiat la opt puncte de CFR Cluj.
În acest an, pe Tănase îl așteaptă provocarea vieții. Va deveni tătic de băiețel. Înainte să nască, golgheterul lui FCSB și soția lui au făcut o ședință foto spectaculoasă.
Cum a ratat Florin Tănase transferul în Franța
Florin Tănase a ratat o nouă șansă de a ajunge într-un campionat puternic din Europa. Căpitanul de la FCSB ar fi putut prinde un transfer în Franța, la Angers. Totul a picat însă în ultimele ore ale perioadei de mercato.
Pentru ca Tănase să fie transferat de Angers ar fi trebuit ca francezii să-l vândă pe Angelo Fulgini. Acesta a fost dorit insistent de OM, Gladbach, dar și în Premier League. Presa din Franța a anunțat că românul ar fi fost înlocuitorul său.
20 de milioane de euro au cerut cei de la Angers pe Fulgini, iar transferul său a picat în ultimele momente. Dacă l-ar fi vândut, francezii ar fi fost dispuși să plătească 3.000.000 de euro către FCSB, atât cât reprezintă clauza de reziliere a lui Tănase.
- Florin Tănase este fără gol la FCSB în 2022
- Atacantul roș-albaștrilor, sunat de Gigi Becali după Derby de România
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY