"I-am demolat pe cei de la Astra!" Ce spune Dan Nistor despre victoria Craiovei şi posibila plecare a lui Bergodi

De Gal Dorin
Publicat: 30.08.2020, 17:44
Actualizat: 12.05.2021, 9:37

Dan Nistor

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dan Nistor în timpul unui meci cu FC Botoşani

Nistor este de partea antrenorului Cristiano Bergodi şi nu crede că acesta ar trebui schimbat după umilinţa suferită de echipă la Tbilisi.

Reclamă

„I-am demolat pe cei de la Astra în prima repriză. În partea a doua ne-am relaxat un pic. Nu se va mai repeta accidentul de la Tbilisi foarte curând. Trebuie să ridicăm capul din pământ şi să demonstrăm că a fost un accident.

Am avut o pauză prea mică, nu ne-am odihnit, apoi am plecat în Austria, asta s-a văzut. Azi am arătat, însă, o altă faţă şi vom fi o altă echipă de la meci la meci”, a precizat Nistor.

Dan Nistor nu crede că Bergodi ar trebui schimbat

„Acum trei săptămâni eram la un pas de campionat cu acelaşi antrenor, nu ştiu de ce se vorbeşte de schimbarea lui. 

Trebuie să fim echipa care eram în finalul sezonululi trecut. Mă bucur că am fost convocat la naţională, sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor. 

E foarte bine că jucăm din trei în trei zile, e mai bine decât să te antrenezi”, a încheiat mijlocaşul într-un interviu la Digisport.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:19

FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

16:16

Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

15:34

Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

15:33

Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

14:59

Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

14:40

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (21:00). Oltenii atacă locul 2 din play-off. Echipele probabile

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis