Laurențiu Reghecampf a primit o lovitură uriașă înainte de Universitatea Craiova – Rapid. Un titular s-a accidentat și ratează derby-ul. Situație dramatică în tabăra oltenilor

Alexandru Ivan Publicat: 22 ianuarie 2022, 10:42

Comentarii
Laurențiu Reghecampf a primit o lovitură uriașă înainte de Universitatea Craiova – Rapid. Un titular s-a accidentat și ratează derby-ul. Situație dramatică în tabăra oltenilor

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ultimul antrenament al celor de la Universitatea Craiova a fost unul cu ghinion. Antre Roguljic s-a accidentat și este indisponibil pentru derby-ul cu Rapid, scrie fanatik.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Laurențiu Reghecampf, lovitură uriașă înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Roguljic era printre puținii jucători din prima echipă a oltenilor care nu s-a infectat cu Covid-19. El făcuse și întreaga pregătire de iarnă, astfel că Reghecampf spera să-l folosească titular în meciul cu Rapid.

Mihai Rotaru a anunțat, zilele trecute, că există riscul ca, la ora meciului, Reghecampf să aibă la dispoziție numai 13 jucători valizi. Dan Nistor este ultimul care a fost testat pozitiv. Oltenii vor apela la mai mulți fotbaliști de la echipa a doua. Chiar dacă mai mulți fotbaliști vor ieși din izolare, ei vor avea parte de o singură zi până la meci. Este vorba de Ionuț Mitran, Ionuț Vînă, Nicușor Bancu, Paul Papp, Alexandru Crețu, Elvir Koljic, Marius Constantin, Vladimir Screciu și Mihai Căpățînă.

Universitatea Craiova – Rapid va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe as.ro. În tur, alb-albaștrii au obținut un succes in extremis. Conduși pe tabelă după golul marcat de Albu, jucătorii lui Reghecampf au întors scorul în ultimele 10 minute. Markovic (83) și Koljic (90+1) au stabilit câștigătoarea de pe Arena Națională.

Laurențiu Reghecampf: „Pregătirea nu a fost una bună. Meciul cu Rapid va fi foarte greu”

Cu echipa decimată, Reghecampf cere susținerea fanilor și anunță că este îngrijorat că rezultatul final ar putea să nu fie pe placul lor. Gruparea din Bănie este fără victorie în ultimele șapte etape.

Reclamă
Reclamă

Îmi pare bine că începem din nou cu meciurile oficiale. A fost o vacanță scurtă, unde noi am întâmpinat foarte multe probleme, cu Covid-19, cu jucători accidentați… nu a fost o pregătire așa cum ne-am fi dorit. Dar sperăm ca reacția jucătorilor pe care îi avem în momentul de față la dispoziție să fie una bună și cu ajutorul fanilor, care sper să vină într-un număr foarte mare, să reușim să avem parte de un rezultat pozitiv.

Vă dați seama că îmi este foarte greu să vă spun în momentul de față (n.r. cât de pregătiți sunt jucătorii după zilele de izolare). Vom vedea reacția lor mâine seară. Dar cu siguranță pentru noi va fi un meci foarte greu. Sunt sigur că ei au o dorință foarte mare, sunt nerăbdători să înceapă să joace meciuri oficiale, dar pregătirea nu a fost una bună. Nu am avut posibilitatea să facem ce ne-am dorit și de aceea trebuie să fim foarte atenți. Nu suntem la turaj maxim. Trebuie să jucăm puțin inteligent și să ne gândim numai la rezultat.

Fanii noștri să aibă răbdare, nu vor vedea o echipă așa cum își doresc… o echipă agresivă, care să fie în stare să le satisfacă dorințele. Dar cei care vor intra pe teren cu siguranță își vor da viața„, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Reclamă

Universitatea Craiova și Rapid sunt la egalitate de puncte înaintea primei etape din 2022. Din cauza golaverajului, giuleștenii ocupă locul 7, care nu duce în play-off. Nouă etape mai sunt de disputat în sezonul regulat.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:01

David Popovici i-a întors gestul marelui său rival, Pan Zhanle: „I-am scris imediat! Sunt convins că e pe drumul cel bun”

13:29

OFICIAL | Marius Baciu a plecat de la FCSB. Anunţul oficial al roş-albaştrilor

13:22

Mihai Pintilii a dat cărţile pe faţă despre situaţia lui Tavi Popescu. Detalii despre perioada FCSB

13:09

Ideea nebună a lui Chivu a ajuns la Zidane! Iar acesta o duce la next level, spre bucuria antrenorului român

12:31

Răzvan Lucescu, discurs cu ochii în lacrimi despre Mircea Lucescu: „Nu cred că ar fi trebuit să se întoarcă la naţională”

12:28

Pintilii şi-a dat demisia! Se întoarce la FCSB? Prima reacție a tehnicianului

1 E oficial, o nouă plecare de la FCSB. Semnează alături de Marius Baciu în Franţa? 2 Veste cruntă pentru Barcelona: operație și nu mai joacă anul acesta 3 Transferul visat de Gigi Becali la FCSB, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf. Impresarul jucătorului a făcut anunţul 4 Lovitură cumplită pentru Universitatea Craiova! Jucătorul lui Filipe Coelho nu va juca cu Getafe 5 Ferran Torres a dezvăluit jucătorul de la Barca pe care îl vrea la PSG: „L-aș aduce cu mine!” 6 OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
Citește și