Panică la Dinamo! Echipa riscă să nu ia licența: ”Dacă nu plătesc până la finalul lunii vor fi depunctați”

De Silviu Corneanu
Publicat: 22.11.2020, 9:27
Actualizat: 12.05.2021, 9:08

dinamo

AS.ro

Conducerea celor de la Dinamo

Astfel, Dinamo poate avea probleme mari dacă șefii spanioli nu achită banii până la finalul lunii. Echipa poate fi depunctată și chiar riscă să nu ia licența pentru sezonul următor.

Reclamă

Unul dintre jucătorii care au de primit bani de la Dinamo este Vali Lazăr. Acesta nu s-a adresat încă la comisii și susține că a făcut doar o notificare către club, prin care își solicită drepturile.

Dinamo riscă să nu ia licența pentru sezonul următor

Restanțele salariale sunt chiar mai mari acum, mai mult de 3 luni de zile. Majoritatea jucătorilor care au plecat mă sună să mă întrebe dacă eu am încasat banii, pentru că ei se judecă și au procese pe rol. 

Eu am făcut doar o notificare, ei au 10 zile să îmi spună ce se va întâmpla cu suma de bani pe care o am de primit. Aștept să îmi dea avocatul un răspuns. Din câte știu, dacă nu plătesc până la finalul lunii vor fi depunctați și nu cred că vor lua licența sezonul viitor. 

Eu le-am făcut doar o notificare, pe baza licenței. Restul jucătorilor au procesele pe rol de câteva luni. Cred că doar eu și Dănciulescu nu ne-am dus la comisii, că am vorbit zilele trecute și cu el. Are și el bani de luat”, a declarat Vali Lazăr la Digi Sport.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:02

EXCLUSIVGabriela Ruse, replică fermă pentru Horia Tecău: „Am impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia”

10:36

EXCLUSIVCătălin Chirilă, cu gândul la JO 2028: „Îmi doresc foarte mult aurul olimpic”. Şi-a schimbat din nou antrenorul

10:32

Mihai Stoica l-a taxat pe Mihai Popescu, după eliminarea din meciul cu CFR Cluj. Ce a spus despre derby-ul cu Rapid

10:06

„Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

9:43

„Nu-mi lipseşte deloc tenisul”. Rafael Nadal, reacţie fermă după ce a fost premiat la Gala Premiilor Laureus

9:34

„Lui Mircea Lucescu îi place”. FRF vrea să-l naturalizeze pe Juri Cisotti. Singurele condiţii puse

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s