Universitatea Craiova – FC Botoşani 1-2 | Laurenţiu Reghecampf a răbufnit şi a pus tunurile pe jucători. „Asta mă deranjează!”. Ce acuze le-a adus în vestiar!
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 1.08.2021, 21:58
Cele două goluri primite de Universitatea Craiova, în decurs de patru mine, l-au înfuriat pe antrenorul grupării din Bănie. Acesta a pus rezultatul pe seama gafelor făcute de fundaşi.
Laurenţiu Reghecampf a răbufnit şi a pus tunurile pe jucători
„Au fost două reprize total diferite. Prima foarte bună, am controlat jocul, am şi marcat. După am avut 10 minute foarte slabe, în care adversarii au întors scorul.
Le-am spus jucătorilor după meci că nu pot să trec cu vedere anumite chestii. Nu fac acum o analiză. Toată lumea rămâne cu ultima impresie şi aceea că am pierdut meciul. Eu zic că astăzi am avut şi puţin ghinion. Mă deranjează că primim goluri foarte uşor, unde putem să fim mult mai concentraţi. Trebuie să ne concentrăm mult pe faza de apărare.
Papa a reuşit o execuţie foarte bună, dar problema este că în situaţia respectivă suntem 6 contra 3, avem om lângă cel care a marcat… nu ar fi trebui să se întâmple. Suntem prea ‘poeţi’ în 16 metri şi nu avem voie. Noi invităm adversarul să dea gol şi lucrul acesta nu o să se mai întâmple„, a declarat Laurenţiu Reghecampf după meciul de pe stadionul Ion Oblemenco.
Reghecampf este fără victorie în cele două meciuri pe banca oltenilor şi a anunţat că va lua măsuri. A cerut întăriri!
„Avem foarte mulţi jucători cu calitate, dar probabil o să avem săptămâna asta nişte discuţii, o să avem nevoie de jucători. Lucrurile astea nu se pot face peste noapte, un jucător de valoare trebuie să îl găseşti, costă„, a mai spus antrenorul Universităţii Craiova.
- Universitatea Craiova – FC Botoşani 1-2
- Ce acuze le-a adus Laurenţiu Reghecampf jucătorilor săi
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY