Gigi Becali, intervenţie acidă după CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2. A dat de pământ cu Edi Iordănescu: "S-a obişnuit să primească penalty!". Avertisment dur. "Peste 9 zile avem 10 puncte avans!"

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 24.04.2021, 21:08

Gigi Becali, atac la Edi Iordănescu

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Nemulţumit de acuzele pe care i le-au adus ardelenii arbitrului Ovidiu Haţegan, patronul roş-albaştrilor a ieşit la atac. L-a luat în colimator pe Edi Iordănescu, cu care a tot avut un schimb de replici în ultima perioadă.

Reclamă

Gigi Becali: „Nu sunt de acord ca Ovidiu Haţegan să nu o mai arbitreze pe CFR Cluj”

Nu se poate aşa ceva, să spună ‘ne-a făcut varză’. I-a făcut varză că n-a greşit nimic. Eu am văzut meciul. Niciodată în viaţa mea nu am văzut un penalty de genul ăsta. Debeljuh face fault în atac… vine şi, în loc să atace mingea, îi bagă piciorul în faţă lui Acka.

Reclamă

Nu sunt de acord (n.r. să nu o mai arbitreze Ovidiu Haţegan pe CFR Cluj). Pe noi să nu ne arbitreze Kovacs. Haţegan a arbitrat corect, nu sunt de acord. Părerea mea e că acestor oameni, din cauză că au fost mereu obişnuiţi mereu să primească penalty-uri, nu le convine când sunt arbitraţi corecţi. Lor le convine să primească penalty la mişto. Nenea Edi, face Dumnezeu dreptate!„, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Patronul lui FCSB este sigur că echipa lui nu mai are cum să piardă titlul. Mai mult decât atât, se aşteaptă ca după meciul direct, din etapa a 5-a a play-off-ului, diferenţa roş-albaştrilor faţă de CFR Cluj să fie uriaşă.

Nicio emoţie nu mai am. Atât timp cât am punctul în faţa lor, nu mai am nicio emoţie. Nu mă interesează meciurile directe.

Nenea Edi, 10 puncte vom avea avans. Să îi bată şi Botoşani şi apoi să îi batem şi noi. Mai sunt 9 zile. Peste 9 zile vom avea 10 puncte avans faţă de CFR şi nenea Edi. Să vadă cum e dreptatea, nenea Edi are mintea întunecată„, a fost mesajul transmis de finanţatorul liderului Ligii 1.

CFR Cluj a încheiat o serie de patru meciuri fără înfrângere în Liga 1. Ultimul eşec l-a înregistrat luna trecută pe Arena Naţională, chiar cu FCSB, scor 0-3. 

Edi Iordănescu l-a pus la zid pe Ovidiu Haţegan

Antrenorul grupării din Gruia consideră că Haţegan a viciat rezultatul în meciul cu Universitatea Craiova. Edi Iordănescu este sigur că jucătorii săi meritau două penalty-uri.

Nu am nicio emoţie, sunt sigur că putem să depăşim acest moment. S-au marcat trei goluri din faze fixe, inspiraţie majoră la brigada de arbitri. Uitaţi-vă la filmul ăsta în 3…când a fost Craiova – CFR, cu Hațegan la centru, am fost dezavantajați. 

Mi-e jenă să comentez arbitrajul! Acum 3 săptămâni vicierea clară de rezultat. Acum am ajuns să facem haz de necaz. Este ruşinos şi îmi pare rău că un astfel de arbitru valoros ia aceste decizii, toate într-o anumită direcţie. Sunt deja prea multe erori şi gândul meu merge într-o singură direcţie„, a răbufnit Edi Iordănescu la finalul partidei.

CFR Cluj a câştigat ultimele trei titluri din Liga 1. Etapa viitoare va juca tot acasă, cu FC Botoşani, după care o aşteaptă derby-ul din deplasare cu FCSB.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:01

Raul Rusescu a fost ofertat de CSA Steaua! „Veneam la conferinţă cu un tricou cu ‘FCSB = Steaua’”

10:57

VIDEO„Îţi mulţumim că ne-ai ales pe noi!” Imagini emoţionante înainte de FCSB-CFR Cluj. Anunţul lui Şut

9:53

S-a decis soarta lui Florinel Coman! Ce va face Cagliari la finalul sezonului. Italienii au spus clar

23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors