Spaniolii ştiu care a fost momentul-cheie ce l-a trimis pe Ianis Hagi pe banca de rezerve. Jurnalistul spaniol Inigo Minon, de la El Correo, a vorbit despre fiul lui Gică Hagi.
În opinia jurnalistului spaniol, Ianis Hagi şi-a pierdut încrederea în momentul în care a ratat un penalty în meciul cu Almeria.
Spaniolii ştiu care a fost momentul-cheie ce l-a trimis pe Ianis Hagi pe banca de rezerve: „Şi-a pierdut încrederea”
„A fost un moment cheie atunci când a ratat penalty-ul contra Almeriei. De atunci a părut că și-a pierdut încrederea. Antrenorul a spus mereu că are încredere în el că își va reveni, însă pe aceeași poziție are mai mulți jucători peste ele. Jon Guridi, care joacă pe aceeași poziție, este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Ianis Hagi nu a avut nicio problemă fizică, este doar vorba de încredere și adaptarea la ritmul fotbalului spaniol
Transferul lui Ianis Hagi a fost primit atât cu scepticism, cât și cu speranță. Era văzut drept un jucător care căuta să își recapete cea mai bună formă în Vitoria. Fanii erau cumva împărțiți – unii aveau încredere în calitățile lui indiscutabile, iar alții nu erau convinși că se va potrivi într-o echipă care se bazează mai mult pe grup decât pe individualități
Împrumutul nu este productiv având în vedere că Ianis nu prea joacă. A avut oportunități la începutul sezonului, dar nu a profitat de ele. Nu e vorba că a jucat rău, dar i-a lipsit ceva care să-i permită să joace la același nivel cu al coechipierilor. Acum e ieșit din primul 11 de mai bine de două luni”, a susţinut jurnalistul spaniol Inigo Minon pentru Rangers Review.
Echipa care vrea să-l transfere pe Ianis Hagi, în vară! Unde este aşteptat fiul „Regelui”
Internaţionalul român traversează un sezon modest la Alaves. Potrivit mai multor surse, el se va despărţi de echipa spaniolă la finalul stagiunii. După ce împrumutul îi va expira în La Liga, fiul „Regelui” ar putea ajunge la Boavista, în prima ligă din Portugalia.
Ianis Hagi a fost rezervă în ultimul meci al lui Alaves, din La Liga, cu Betis. Internaţionalul român a bifat doar 19 minute în ultimele şapte meciuri de campionat.
Lusitanii au pus ochii pe internaţionalul român şi ar vrea să-l împrumute, aşa cum a făcut-o şi Alaves, în actualul sezon.
