„Am vorbit cu Mister şi am rezolvat” Claudiu Petrila, dezvăluiri din vestiar. Ce le-a spus Marius Şumudică
De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 14.04.2025, 23:10
Claudiu Petrila a făcut dezvăluiri de senzaţie după CFR Cluj-Rapid 1-1. Mijlocaşul giuleştenilor a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat la pauza meciului din Gruia. A fost o discuţie tare în vestiar cu antrenorul Marius Şumudică.
Claudiu Petrila s-a supărat după meciul din Gruia. Spune că echipa sa merita să învingă CFR Cluj.
Claudiu Petrila, dezvăluiri despre Marius Şumudică
Claudiu Petrila voia să câştige pe terenul fostei sale echipe. A criticat şi starea gazonului din Gruia. Recunoaşte însă că egalul e mai bun pentru Rapid decât pentru cei de la CFR Cluj. „Am făcut un meci bun, am dominat tot meciul. Am reuşit un egal, dar meritam să câştigăm. Nu stăteam în teren cum trebuie în prima repriză. Am vorbit cu Mister la pauză şi am rezolvat. Un meci greu, un teren prostuţ. Un egal mai bun pentru noi decât pentru ei”, a spus Petrila, la finalul meciului, conform digisport.ro.
Claudiu Petrila nu s-a oprit aici. A vorbit despre obiectivul celor de la Rapid din acest sezon. Vrea să termine pe podium cu echipa giuleşteană, dar şi să câştige Cupa României. „Vrem să terminăm în primele 3. Vom da totul pentru asta şi mai avem şi Cupa. E a zecea pasă de gol. CFR Cluj m-a ajutat foarte mult şi le urez baftă în continuare”, a mai spus Petrila, conform sursei citate.
Andrei Borza l-a atacat pe arbitru
Andrei Borza a fost extrem de supărat pe arbitrul Florin Andrei. A spus clar că echipa sa merita să câştige în Gruia, pe terenul celor de la CFR Cluj. „Când îţi ia un penalty pentru un centimetru. Lui Kuyt i-au dat roşu pentru simulare. Vrem să demonstrăm că merităm să jucăm în play-off. Vrem să câştigăm cu U Cluj”, a spus Borza, la finalul meciului, conform digisport.ro.
Fudaşul giuleştenilor nu s-a oprit aici. A spus clar ce obiectiv are echipa giuleşteană pe finalul de play-off. Speră să prindă top 3 cu Rapid. „Trebuia să câştigăm, după ocaziile avute. Eu nu am jucat bine, să vedem ce mai e de făcut. Mă critic singur. E foarte greu să câştigi aici. Am luat bătaie şi în cupă şi campionat. Mergem la Bucureşti să câştigăm cu U Cluj. Vrem să ne apropiem în top 3, cum ne-a zis Mister”, a încheiat Borza.