Închide meniul

“Are probleme emoţionale” Florin Prunea a reacţionat după ce Mirel Rădoi a plâns în direct!

Publicat: 3 mai 2025, 12:02

Comentarii
Are probleme emoţionale Florin Prunea a reacţionat după ce Mirel Rădoi a plâns în direct!

Colaj cu Florin Prunea şi Mirel Rădoi / Hepta, captura digisport.ro

Florin Prunea a comentat momentul de imediat după înfrângerea Universităţii Craiova cu Rapid, în care Mirel Rădoi a izbucnit în lacrimi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi a vorbit de o “umilinţă”, în condiţiile în care echipa lui a pierdut la limită. Golul victoriei Rapidului a fost marcat de Christensen cu un şut modest. Portarul Laurenţiu Popescu a comis o gafă monumentală, scăpând balonul printre mâini în propria poartă.

Florin Prunea, despre Mirel Rădoi: “Are probleme emoţionale de când era jucător”

Mirel are niște probleme emoționale de când era jucător. Să ne aducem aminte cum s-a retras de la echipa națională. Avea 26 de ani, era căpitan la FCSB. Era în floarea carierei și a decis să se retragă după ce i-a spus cineva că după ce s-a transferat în Arabia Saudită nu mai e la același nivel.

El ia niște decizii sub imperiul emoțiilor. Mie mi-a lăsat impresia că mai clar de atât… Urma să spună ceva… că e gata.

Mă pun în locul lui și încerc să-i găsesc circumstanțe. A jucat mereu cu stadionul plin, și-a pus mari speranțe în acest campionat și a cedat. Nu e prima dată. A cedat și în primul mandat. Să nu uităm cum a plecat de la Craiova”, a spus Florin Prunea pentru digisport.ro după ce Mirel Rădoi a plâns în direct.

Reclamă
Reclamă

Mirel Rădoi a izbucnit în lacrimi după înfrângerea cu Rapid: „Doar atunci am întâlnit o asemenea umilinţă”

Mirel Rădoi a cedat din punct de vedere emoţional după înfrângerea cu Rapid. Antrenorul Universităţii Craiova a izbucnit în lacrimi după meciul cu giuleştenii, pierdut de jucătorii săi pe propriul teren.

În urma acestei înfrângeri, Universitatea Craiova s-a îndepărtat foarte tare de titlu. Oltenii mai au doar şanse teoretice la campionat. Au 6 puncte în spatele FCSB-ului, iar campioana va juca luni, de la ora 20:30, pe Arena Naţională, cu Dinamo. Derby-ul va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.

E o umilință și nu mă refer la rezultat. Felul de a aborda o partidă așa mi-e greu să-l înțeleg. Am mai întâlnit o asemenea umilință la 0-4 cu Norvegia, dar atunci diferența era foarte mare. Acum nu pot să o înțeleg”, a declarat Mirel Rădoi, pentru sursa citată mai sus, după Universitatea Craiova – Rapid 1-2.

Reclamă

Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descriu ce simt. Trebuie să acceptăm ceea ce n-am făcut. Nu am făcut nimic!

Nu știu dacă aș putea descrie trăirile oamenilor sau felul nostru de a fi în teren. Am fost aici, dar nu am fost. Am fost prezenți, dar probabil că doar fizic, emoțional și tactic am fost în altă parte.

Nu știu să găsesc calea prin care să-mi găsesc echilibrul, să am grijă la cuvinte și să o fac în așa fel încât jucătorii să nu simtă gândurile mele”, a mai spus Mirel Rădoi după înfrângerea cu Rapid.

Universitatea Craiova – Rapid 1-2

Echipa bucureşteană Rapid a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în primul meci al etapei a şaptea din play-off-ul Ligii 1.

Gazdele au avut prima ocazie bună a meciului, în minutul 12, când Aioani a respins şutul lui Mitriţă. Giuleştenii au solicitat un penalti, în minutul 23, la un duel între Petrila şi Carlos Mora, dar nu s-a acordat nimic. Elevii lui Şumudică au reuşit însă să deschidă scorul în minutul 65, prin Gojkovic. Aioani s-a opus egalării în minutul 68, intervenind excelent la lovitura de cap a lui Lukic. Însă două minute mai târziu, Borza nu a reuşit să degajeze o minge, Mogoş a urmărit faza, Aioani a ieşit anapoda, a încercat să intervină cu piciorul şi a luftat, iar Mogoş a înscris.

Minutul 83 a adus însă o gafă uriaşă şi în tabăra oltenilor. Christensen a şutat slab de la marginea careului şi a marcat după ce portarul Laurenţiu Popescu a scăpat mingea printre mâini şi printre picioare. Rapid s-a impus în cele din urmă cu 2-1, reuşind a doua victorie din play-off. În clasament FCSB conduce, cu 42 de puncte, urmată de CS Universitatea Craiova – cu 36 de puncte şi CFR Cluj – cu 35 de puncte. Pe patru se află U Cluj, cu 35 de puncte, iar Rapid are 31 de puncte și se află pe locul 5.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă Marele Premiu al Australiei, prima cursă din noul sezon de F1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:39
“Nu ne dă nimeni în cap” Întrebat despre duelul “de foc” cu Craiova, Alex Pop a surprins pe toată lumea!
22:07
Dinamo, duel “de foc” cu U Craiova în semifinalele Cupei României! Cum arată tabloul şi când au loc meciurile
22:03
Meme Stoica încă îşi achită prejudiciul din Dosarul Transferurilor. Cu cât mai rămâne din salariul de la FCSB
21:51
Dinamo – Metalul Buzău 1-0. “Câinii” s-au calificat în semifinalele Cupei României, unde vor întâlni Craiova!
21:42
Dinamo – Kolstad 33-23. A doua victorie a “Dulăilor” din grupa Ligii Campionilor
21:35
România – Slovacia 32-26. A doua victorie a tricolorelor în EHF Euro Cup!
1 UPDATEKader Keita a primit control judiciar, femeia lovită ar fi intrat în comă! 2 “Îl dau imediat!” Gigi Becali şi-a dat acceptul pentru transfer. Ce club uriaş îl vrea pe jucătorul FCSB-ului 3 Gestul uriaş făcut de Cosmin Olăroiu pentru 10 elevi români blocaţi în Dubai, la 5.000 km de casă 4 Gigi Becali a anunţat despărţirea de un jucător de la FCSB: “M-a costat 400.000, nu a jucat nimic, nimic” 5 Gigi Becali transferă “patru titulari”! A făcut primul “11” la FCSB, iar Târnovanu se întoarce în echipa de start! 6 Virgil Ghiţă, transfer de 3 milioane de euro! Lovitura totală dată de român. Ce salariu va avea
Citește și