„Aţi mai antrena vreun club în România?” a fost întrebarea la care Gică Hagi nu s-a ferit să răspundă. Managerul tehnic de la Farul anunţă că nu este dispus să ajungă pe banca unei alte echipe din Liga 1.
Hagi este favorit să câştige titlul cu Farul. După ce CFR Cluj a ieşit din cursa pentru apărarea trofeului, FCSB este singura echipă care mai poate da peste cap planurile constănţenilor. Gică Hagi a stat pe banca echipei lui Becali în 2007.
„Aţi mai antrena vreun club în România?”. Gică Hagi a răspuns fără să stea pe gânduri
„(Reporter: Ați mai antrena vreun club în România?) Nu se mai poate! (Reporter: Dar națională?) Cine nu își dorește? Vom vedea ce ne aduce viitorul!„, a declarat Gică Hagi pentru gsp.ro.
„Regele” nu se teme să îşi vândă doi dintre jucătorii de mare perspectivă. Adrian Mazilu şi Andrei Borza au 17 ani, dar au contribuit din plin la victoriile cu care Farul a ajuns pe primul loc în Liga 1.
„Da, amândoi (n.r. dacă sunt de vânzare Mazilu şi Borza). Sunt mulți care vorbesc despre ei. Vom vedea. Amândoi au făcut un salt imens. Cam cum am făcut și eu atunci când am debutat. Și eu am debutat la Farul la 17 ani. Și eu am meciurile lor, am excelat și m-au luat cei din București, cei mai buni. Probabil și la ei va veni ceva vara asta, vom sta și vom analiza„, a precizat patronul Farului.
Adrian Maziu a înscris 6 goluri şi a oferit o pasă decisivă în această ediţie a Ligii 1. Fiorentina, Feyenoord şi două echipe din Franţa sunt pe urmele puştiului minune de la Farul.
Borza a fost ales în topul celor mai promițători 3 fundași stânga din lume! „Perla” lui Gică Hagi este depășit doar de Alejandro Balde de la Barcelona și Milos Kerkez de la AZ Alkmaar.
Gică Hagi a fost propus antrenor la Ajax, chiar în Olanda
Gică Hagi a fost propus antrenor la Ajax, chiar în Olanda. A făcut-o Bas Kuipers, fundaşul stânga de 28 de ani care a evoluat jumătate de sezon la Viitorul, în a doua parte a sezonului 2018-2019. El şi-a trecut în palmares Cupa şi Supercupa României.
Declaraţia lui Kuipers e surprinzătoare, dacă ţinem cont că după ce a plecat de la Viitorul, la care a jucat nouă meciuri, el susţinea că e dezamăgit de atitudinea „Regelui”.
„Hagi este o legendă, e fantastic. Am avut o colaborare specială, atât din punct de vedere negativ, cât și pozitiv. Dar mă uit înapoi cu mult drag la acea perioadă.
Fiecare antrenament era de parcă urma să jucam o finală de Liga Campionilor. A fost intens, fără precedent! Toată lumea îl asculta. Dacă aș fi Ajax, l-aș lua pe el. E un antrenor foarte bun.
Este și «Cruyffian», Cruyff este marele lui idol. Are o concepție foarte frumoasă despre joc”, a spus Bas Kuipers, citat de voetbalzone.nl.
- Gică Hagi visează la o revenire pe banca naţionalei României
- „Regele” este favorit să câştige titlul cu Farul
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- CFR Cluj – FC Botoșani 2-0. Eliminare la moldoveni după doar 7 minute. Gazdele rezolvă meciul în 5 minute
- Marius Şumudică, scos din sărite de arbitru în CFR Cluj – FC Botoşani! A fost nevoie de intervenţia VAR după un fault horror
- „Săgeţi” către Costel Gâlcă, după ce Rapid a urcat pe primul loc! Victor Angelescu: „Asta ne doream”
- Jucătorul adus Şumudică la Rapid, ofertă excelentă pentru transfer
- Chemat la naţionala României, Cătălin Cîrjan a anunţat ce dorinţă are


































