„Când alţii nu pot, noi mai putem!” David Miculescu a dezvăluit „secretul” din spatele formei FCSB-ului! Ce detaliu a scos în evidenţă
De Viviana Moraru
Publicat: 15.01.2025, 9:51
David Miculescu a dezvăluit „secretul” din spatele formei FCSB-ului. Atacantul a oferit detalii de la antrenamentele campioanei şi a avut doar cuvinte de laudă la adresa preparatorului fizic, Thomas Neubert.
FCSB a efectuat cantonamentul de iarnă în Antalya, acolo unde a disputat două partide amicale, cu Hamburg şi Dinamo Kiev. Campionii revin în ţară pe 16 ianuarie, urmând ca pe 17 ianuarie să întâlnească Hermannstadt, pe teren propriu, în prima etapă din 2025.
David Miculescu a dezvăluit „secretul” din spatele formei FCSB-ului
David Miculescu a oferit declaraţii, despre pregătirea de iarnă a FCSB-ului. Atacantul campioanei a dezvăluit că antrenamentele au fost foarte solicitante, însă acest fapt îi va ajuta pe jucători în bătăliile din campionat şi din Europa League.
Miculescu a subliniat că Thomas Neubert are exerciţii diferite faţă de alţi preparatori fizici, fapt ce o ajută pe FCSB să joace la un nivel ridicat până la finalul partidelor.
„Anul acest am avut parte și de două amicale cu echipe foarte bune și, per total, suntem bucuroși pentru că am reușit să facem în primul meci un rezultat foarte bun cu cei de la Hamburg. Chiar dacă în al doilea amical am pierdut, eu zic că ne-am descurcat destul de bine, mai ales pentru că eram și în mijlocul pregătirii.
M-am resimțit, normal, era și de așteptat. Mai ales la prevenția dinainte de antrenamente oboseam toți foarte tare. Dar suntem conștienți că de-aceea am venit aici și chiar ne trebuiau aceste antrenamente foarte tari. (n.r. – ce are special Neubert?) Exercițiile pe care le are el, cred că le știe doar el. Eu, când am făcut și la alte echipe, n-am făcut aceste exerciții. Ne ajută, ați văzut și în timpul campionatului? Când alți jucători obosesc, noi mai putem!”, a declarat David Miculescu, conform prosport.ro.
Revenire importantă la antrenamentele FCSB-ului
A avut loc o revenire importantă la antrenamentele FCSB-ului. Mihai Lixandru a fost surprins în sesiunea de pregătire susţină de roş-albaştri marţi, în cantonamentul din Antalya.
Mihai Lixandru este unul dintre jucătorii preferaţi de Gigi Becali de la FCSB. Mijlocaşul a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat în duelul din Europa League, motiv pentru care a fost forţat să stea departe de teren până la finalul anului.
Lixandru a făcut deplasarea cu lotul FCSB-ului în cantonamentul din Turcia, şi astăzi a fost surprins pe teren. Acesta s-a pregătit separat şi a efectuat alergări uşoare, nefiind refăcut complet după accidentarea suferită.
Singurul jucător care a lipsit de la antrenamentul susţinut marţi de campioană a fost Octavian Popescu. Mijlocaşul de 22 de ani a acuzat probleme la gleznă în amicalul pierdut de FCSB duminică, cu Dinamo Kiev.