Conflict între fotbaliştii de la FCSB, după remiza cu Rapid! Jucătorul făcut praf de Gigi Becali a fost îmbrâncit de un coechipier
De Alex Masgras
Publicat: 17.03.2025, 8:19
FCSB – Rapid, derby-ul primei etape din play-off, s-a încheiat la egalitate, scor 3-3, la capătul unui meci spectaculos. Campioana României a egalat pe final după ce s-a văzut condusă, în condiţiile în care Rapid avea un om mai puţin pe teren, după eliminarea lui Borza la 2-2.
În al nouălea minut de prelungiri, FCSB a avut o şansă uriaşă de a câştiga toate cele trei puncte, însă Alexandru Musi nu a reuşit să ia spre poarta lui Stoltz din câţiva metri.
Vali Creţu şi Alexandru Musi, conflict pe teren, după FCSB – Rapid 3-3
Tânărul de 20 de ani a fost făcut praf la finalul partidei de către Gigi Becali, cel care a anunţat că Musi nu va mai juca, după prestaţia de duminică de pe Arena Naţională.
El nu a avut viaţă uşoară nici pe teren, imediat după fluierul final al partidei. Vizibil afectat de deznodământul partidei, dar şi de reproşurile venite din partea lui Vali Creţu, Alexandru Musi a început să vocifereze. Risto Radunovic a încercat să îl calmeze pe tânărul de 20 de ani, fără succes.
Adrian Şut, căpitanul celor de la FCSB, a încercat să calmeze spiritele, fără succes însă. Vali Creţu l-a împins apoi pe Musi, care a rămas „mască”. Tot Adrian Şut a fost cel care i-a bătut obrazul lui Musi. Potrivit digisport.ro, tânărul de 20 de ani ar fi fost înjurat de Vali Creţu, la finalul meciului.
Gigi Becali a intrat în direct după FCSB – Rapid 3-3 şi a făcut praf mai mulţi jucători: „Cât o să fiu eu, nu o să mai fie”
Gigi Becali a răbufnit la finalul meciului FCSB – Rapid, încheiat la egalitate, scor 3-3. Patronul roş-albaştrilor şi i-a criticat pe Malcom Edjouma şi Alexandru Musi. Becali le-a transmis că cei doi nu vor mai juca de acum încolo. Nici Joyskim Dawa nu a scăpat de criticile acestuia.
De asemenea, Gigi Becali este convins că în returul din play-off FCSB nu va mai avea probleme cu Rapid, în condiţiile în care mai mulţi jucători vor reveni pe teren.
„(n.r I-ați dat primul 11 lui Șumudică. A scos egalul) L-a scos da.. Dar nu o să îl mai scoată. O să vină Chiricheș, nu mai jucăm noi acolo cu Edjouma.. Edjouma, cât sunt eu la echipa asta, nu știu dacă o să mai joace
Meciul l-au pierdut Edjouma și Dawa. Asta e. Musi.. toate mingiile le-a pierdut. O să joace George Popescu acolo (n.r Octavian). Ce să faci? Poți să câștigi meciul cu fotbaliști d-ăștia? O să vină Chiricheș, Popescu și Lixandru și se termină cu astea. Lixandru, meciul următor, poate juca. Și Popescu, la fel.
Echipa nu e pregătită cu Edjouma și cu Musi. Cu ei nu e pregătită, nu pot să joci fotbal cu doi jucători care pierd toate mingile.
Uite-l pe Musi… din 2 metri pe Musi. Nu te duce capul băi tată, unde te gândești? Uite-l, ia uite-l, Doamne ferească-mă, așa ceva! Ce să îl motivezi, ăsta nu știe să fie motivat! Dădea gol, ăsta nu știe să dea, din 2 metri, cu capul în poartă!”, a declarat Gigi Becali, la digisport.ro.