Închide meniul

Cristi Săpunaru şi Dragoş Grigore s-au prăbuşit emoţional după Farul – Rapid 7-2: “Am fost penibili. A căzut cerul pe noi!” / “Doare mult prea tare”

Iulian Focșăneanu Publicat: 6 mai 2023, 23:56

Cristi Săpunaru şi Dragoş Grigore s-au prăbuşit emoţional după Farul – Rapid 7-2: Am fost penibili. A căzut cerul pe noi! / Doare mult prea tare

Cristi Săpunaru şi Dragoş Grigore, în timpul meciului cu Farul / Profimediaimages

Cristi Săpunaru şi Dragoş Grigore s-au prăbuşit emoţional după meciul Farul – Rapid, scor 7-2, din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1. Chiar dacă venea după două victorii, echipa din Giuleşti a suferit o adevărată umilinţă. A primit goluri pe bandă rulantă de la Denis Alibec, Tudor Băluţă şi Louis Munteanu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din 1989 nu a mai primit Rapid şapte goluri într-un meci din campionat. Atunci ceda în faţa Stelei, într-un meci în care Gică Hagi juca în tricoul roş-albaştrilor.

Cristi Săpunaru şi Dragoş Grigore s-au prăbuşit emoţional după Farul – Rapid 7-2

Toată lumea e supărată. Nu avem ce să mai zicem, am fost penibili. Nu am ce explicaţii să vă dau, nu găsesc. Nu ştiu! Singura chestie care ar fi schimbat soarta meciului era dacă marcam la 1-0, după a căzut cerul pe noi. Noi am fost penibili. După ce în urmă cu o săptămână eram cei mai buni, acum suntem cei mai proşti.

Suporterii sunt singurii care trebuiesc felicitaţi. Noi trebuie să ţinem capul în pământ şi să încercăm să spălăm ruşinea cu Sepsi. Sper să ne revenim până la meciul cu Sepsi. Vreau să uit cât mai repede seara asta, e neagră. Ăsta nu e Rapidul. Câteva zile trebuie să ne gândim ce am făcut rău, e destul de urât ce s-a întâmplat“, a declarat Cristi Săpunaru pentru digisport.ro.

Suntem trişti, nu ştiu ce s-a întâmplat. Am luat gol foarte repede, după care am avut acele situaţii de a marca, nu am reuşit. Parcă ni s-a turnat plumb în picioare. Nu e o tragedie, tragediile sunt altele. Nu ne mai rămâne decât să învăţăm din altfel de eşecuri. În seara asta e un eşec mult prea mare şi care doarte mult prea tare. E vina noastră, a jucătorilor.

Reclamă
Reclamă

Nu am arătat aşa cum a trebuit, ne cerem scuze fanilor. Cred că e cea mai drastică înfrângere din cariera mea“, a spus şi Dragoş Grigore.

Denis Alibec a deschis scorul din penalty, în minutul 3. Imediat s-a făcut remarcat şi Tudor Băluţă, cel care a reuşit o “dublă” (23, 27). Farul a rezolvat soarta meciului la ultimul minut al primei reprize, când a înscris din nou şi Alibec. A fost show după pauză. Cristian Săpunaru a redus din diferenţă (61), după care Alibec a reuşit hat-trick-ul (61). Louis Munteanu a marcat de două ori în 2 minute (75, 77). Rezultatul final l-a stabilit Dugandzic, din penalty, în minutul 86.

Farul s-a distanţat la şase puncte de FCSB şi a pus o presiune uriaşă pe roş-albaştri. Pentru constănţeni urmează deplasarea din Bănie, cu Universitatea Craiova. Gică Hagi este mare favorit să câştige titlul.

Reclamă

Cum arată clasamentul actualizat în Liga 1

1. Farul – 46 de puncte
2. FCSB – 40 de puncte
3. CFR Cluj – 38 de puncte
4. Universitatea Craiova – 35 de puncte
5. Rapid – 34 de puncte
6. Sepsi – 25 de puncte

Pentru Rapid urmează meciul de pe teren propriu, cu Sepsi. Mai are de jucat cu Universitatea Craiova şi FCSB.

Alexandru Albu a ratat o ocazie uriașă în Farul – Rapid

Alexandru Albu a ratat o ocazie uriașă în Farul – Rapid. Mijlocașul giuleștenilor a trimis pe lângă poartă din câțiva metri și a ratat șansa egalării, la scurt timp după ce gazdele au deschis scorul.

Denis Alibec a înscris pentru Farul în minutul 3, după ce a executat o lovitură de la 11 metri obținută de Adrian Mazilu.

În minutul 10, Răzvan Onea a centrat foarte bine din partea stângă a terenului, iar mingea a ajuns excelent la Alexandru Albu. Mijlocașul giuleștenilor avea de îndeplinit o formalitate din câțiva metri, însă a trimis puțin pe lângă poartă.

Fotbalistul a realizat imediat ocazia uriașă ratată și și-a pus mâinile în cap. Goalkeeper-ul „marinarilor” Aioani nu a avut reacție, fiind învins în cazul în care mingea ar fi fost trimisă pe spațiul porții.

Penalty după numai 27 de secunde în Farul – Rapid

A fost acordat penalty după numai 27 de secunde în meciul Farul – Rapid, care a deschis etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1. Adrian Mazilu a primit o lovitură de la 11 metri, transformată în gol de Denis Alibec.

Servit ideal pe culoar, atacantul de 17 ani al lui Gică Hagi a fost scăpat din marcaj şi nu a mai putut fi ajuns din urmă. Horaţiu Moldovan a încercat să îl oprească, moment în care Mazilu a căzut lângă el. Cătălin Popa nu a stat pe gânduri şi a arătat imediat punctul cu var.

Horaţiu Moldovan a primit cartonaş galben. „Centralul” partidei a aşteptat indicaţii şi din cabina VAR, de la Sebastian Colţescu. I s-a confirmat decizia şi Farul a avut startul de meci la care visa.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:43

EXCLUSIVDenis Alibec sună adunarea înaintea meciului cu Austria! Obiectivul tricolorilor : “Vom da totul”

23:33

Vasile Miriuţă a găsit vinovaţii pentru retrogradarea echipei sale! Şi-a anunţat plecarea: “E greşeala lor”

23:30

Ianis Zicu nu şi-a putut stăpâni lacrimile după ce Metaloglobus a promovat: “Niciodată nu m-am bucurat aşa”

23:20

Mihai Bordeianu a izbucnit lacrimi! Fostul campion al României s-ar putea retrage: “Să ne uităm în oglindă”

22:48

Metaloglobus – Poli Iași 1-0. Echipa lui Ianis Zicu a promovat în Liga 1. Dezastru pentru moldoveni

22:15

Max Verstappen riscă să fie suspendat după ciocnirea cu George Russell, din Marele Premiu al Spaniei

1 FotoLuis Enrique, omagiu emoţionant pentru fiica lui decedată după ce a câştigat Liga Campionilor cu PSG! 2 FotoReacţia iubitei lui Istvan Kovacs după ce arbitrul român a condus de la centru finala Ligii Campionilor! 3 Charles Leclerc, replică pentru Max Verstappen! Olandezul a vrut penalizarea pilotului de la Ferrari 4 Mesajul FRF pentru Istvan Kovacs! Au reacţionat imediat după finala PSG-Inter+Gestul arbitrului din finalul meciului 5 Genoa a anunţat transferul oficial al lui Nicolae Stanciu. Mesaj superb în limba română 6 Nota pe care a primit-o Istvan Kovacs în L`Equipe! 10 pentru Doue şi Luis Enrique, după PSG – Inter 5-0
Citește și