Închide meniul

Dan Petrescu, anunț categoric despre viitorul său la CFR Cluj: “Am mereu bagajul făcut!”. “Bursucul”, comparație cu Jurgen Klopp

Cosmin Cioboată Publicat: 18 februarie 2023, 16:57

Comentarii
Dan Petrescu, anunț categoric despre viitorul său la CFR Cluj: Am mereu bagajul făcut!. Bursucul, comparație cu Jurgen Klopp

Dan Petrescu a vorbit despre viitorul său la CFR Cluj / Profimedia

Dan Petrescu a făcut un anunț categoric despre viitorul său la CFR Cluj. “Bursucul” a amintit că are mereu “bagajul pregătit”, în cazul în care patronul Neluțu Varga va decide să-l dea afară. Antrenorul campioanei României spune că nu există club în lume unde să nu existe presiune asupra băncii tehnice. Petrescu a ținut chiar să facă o comparație cu situația de la Liverpool și Chelsea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Petrescu a trecut peste înfrângerea cu Lazio, scor 0-1, din turul play-off-ului UEFA Conference League. Acum, “Bursucul” este concentrat 100% pe partida cu FC Argeș, din campionat. Meciul din Gruia se va disputa duminică, de la ora 17:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Dan Petrescu, anunț categoric despre viitorul său la CFR Cluj: “Am mereu bagajul făcut!”

Dan Petrescu spune că lipsa de omogenitate de la nivelul lotului reprezintă o cauză pentru care jocul lui CFR Cluj a “scârțâit” în anumite momente.

Tehnicianul ardelenilor a explicat că n-a avut vreo discuție cu Neluțu Varga în privința viitorului său, însă este pregătit pentru orice scenariu.

Dan Petrescu se simte dezavantajat și de ora la care a fost programat meciul cu FC Argeș.

Reclamă
Reclamă

“Nu cred că e un antrenor fără presiune. Tot timpul sunt sub presiune, şi când câştig şi când pierd. Am mereu bagajul făcut. Trebuie să schimbăm în primul 11. Nu e uman să joace la 2 zile. Nu înţeleg de ce s-a pus meciul la ora 17:00. Am jucat la 21 când erau -11 grade.

Mi s-a părut că la Roma era o lipsă de curaj, mă aşteptam să fie mai curajoşi, chiar dacă adversarul era de alt nivel. Cu Farul, FC Argeş a făcut un meci extraordinar. Au atitudine foarte bună.

În acest sezon, la CFR sunt 15 jucători noi, e foarte greu. Niciun antrenor din lume… vedeţi la Chelsea, au venit atâţia jucători noi, nici antrenorul nu ştie ce să mai facă. La Liverpool sunt jucători vechi, şi tot nu merge, şi Klopp nu ştie în ce parte să o ia, sunt momente şi momente.

Reclamă

N-am vorbit cu patronul. Ştie că sunt aici să fac lucruri, ei trebuie să îşi facă treaba lor. N-am primit niciun mesaj, au mai fost momente din astea la CFR Cluj”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Dan Petrescu, dezlănțuit la conferința de presă: “Nu sunt prost!”

De asemenea, Dan Petrescu a tras un semnal uriaș de alarmă, amintind de declarația celebră a lui Gică Hagi din 1998, în care “Regele” anunța că naționala României se va chinui teribil să mai ajungă la un Campionat Mondial în următoarele două decenii.

“Bursucul” consideră că scenariul respectiv este optimist, iar naționala noastră va avea de suferit pe termen mult mai lung.

“Ca la echipa naţională, cum am anunţat cu Hagi că nu ne calificăm 20 de ani la Mondiale, trebuia să spunem 40 de ani. Fotbalul românesc nu e bine. Nu sunt bani. Noi luăm jucători liberi din Israel şi Arabia Saudită. Trebuie să fim realişti.

Hagi vorbeşte la fel şi toată lumea îl atacă. Credeţi că dacă vine Guardiola mâine în România, ce o să facă. Cere 10 jucători, că nu e magician să joace. El l-a cumpărat pe Haaland să câştige Champions League.

Nu mai sunt jucătorii care au fost la Cluj, Culio jucase la Galatasaray, Djokovic în Italia, Vinicius a jucat în Europa League, Hoban lua titlu în Israel. V-am zis de unde au venit jucătorii acum.

Nu sunt prost, am făcut şi eu ceva pentru fotbalul românesc, şi Hagi a făcut, dar nu ne crede nimeni. Băgaţi bani în fotbal. Că am ajuns în primăvara europeană e un miracol. Am mai bătut pe Lazio, dar Immobile nu a jucat atunci. Înainte erau jucători de nivel.

Fără 50, 60 de miliaone buget nu avem şanse să ne batem în Europa”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului CFR Cluj – FC Argeș.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:45
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 11 decembrie
17:27
Avertisment pentru Xabi Alonso! Anunţul care agită spiritele la Real Madrid: “Există limite”
17:20
Universitatea Craiova – Sparta Praga LIVE TEXT (19:45). Ceață extrem de densă pe “Obemenco”
17:19
Ştefan Baiaram, anunţ înainte de Universitatea Craiova – Sparta Praga: “Să intrăm în primele 8”
16:56
Prima mutare din Liga 1! Oţelul Galaţi l-a transferat pentru 500.000 de euro
16:54
O nouă lovitură pentru Cristi Chivu! Fundaşul de la Inter, OUT cel puţin o lună
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea” 5 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 6 Gigi Becali forţează transferul iernii la FCSB! Jucătorii implicaţi în tranzacţie
Citește și