„Dan Şucu negociază cu Răzvan Lucescu?” Răspunsul ferm dat de Marius Şumudică: „Chemaţi-l, vă rog”
Publicat: 26.04.2025, 18:16.
Marius Şumudică a fost întrebat despre posibilitatea ca Dan Şucu să negocieze „în secret” cu Răzvan Lucescu şi a oferit un răspuns ferm. Antrenorul Rapidului a transmis clar că nu este interesat de discuţiile pe care le are acţionarul majoritar al echipei sale.
Marius Şumudică îşi anunţase demisia de la Rapid în faţa fanilor, după eliminarea din Cupa României, cu Hermannstadt. În urma unei discuţii cu acţionarii clubului, „Şumi” a decis, împreună cu aceştia, să continue pe banca formaţiei de sub Grant.
„Dan Şucu negociază cu Răzvan Lucescu?” Răspunsul ferm dat de Marius Şumudică
Ţinând cont de anunţul pe care îl făcuse Marius Şumudică, au apărut zvonuri conform cărora Dan Şucu l-ar dori pe banca Rapidului pe Răzvan Lucescu, actual antrenor al celor de la PAOK.
„Şumi” a început să râdă atunci când a fost întrebat despre posibila revenire a lui Lucescu Jr în Giuleşti şi a declarat că nu are acces la telefoanele lui Dan Şucu.
Marius Şumudică a mai declarat că îşi va duce contractul la bun sfârşit şi i-a transmis lui Dan Şucu că „este liber să facă ce îşi doreşte”.
„Haide, chemați-l pe domnul Șucu, vă rog eu frumos, că eu nu știu. Eu nu am acces la telefoanele domnului Șucu, nu știu, nu pot să îl întreb eu acum pe domnul Șucu dacă negociază cu alți antrenori. Încă o dată, nu este problema mea, domnul Șucu poate să negocieze cu orice antrenor vrea și nu este problema mea.
Eu sunt Șumudică, sunt antrenorul Rapidului în momentul de față, îmi duc contractul la bun sfârșit, mai departe, domnul Șucu este liber să facă ce își dorește dânsul și nu comentez eu ceea ce se întâmplă”, a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă premergătoare partidei Rapid – FCSB.
Marius Şumudică, moment incredibil la conferinţă: „Sunt numărul 1”
Marius Şumudică, antrenorul celor de la Rapid, este plin de încredere înaintea derby-ului cu FCSB, de duminică seară. După o săptămână extrem de tensionată, în care giuleştenii au fost eliminaţi din semifinalele Cupei României, dar şi cu anunţul din faţa autocarului legat de demisie, antrenorul giuleştenilor are o stare de spirit mult mai bună.
Şumudică nu s-a ferit să spună că este unul dintre cei mai buni antrenori români şi a dezvăluit ce mesaje a primit de la colegii de breaslă, precum Dan Petrescu şi Mirel Rădoi.
„Vă spun sincer, până acum am fost modest. Aveţi în faţă unul dintre cei mai buni antrenori din România. Vă spun eu. V-o spune Şumudică. Vorbesc la persoana a treia, cum nu le place unora şi mă atacă. Şumudică este unul dintre cei mai buni antrenori români. Şi asta ştiţi ce m-a făcut să cred? Mesajele pe care le-am primit de la ceilalţi antrenori din play-off şi oameni de play-off. Dan Petrescu, Mirel Rădoi. Mi-au scris şi mi-au spus că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din România.
(n.r. De ce s-a schimbat atitudinea dvs, sunteţi mai relaxat) Dacă sunt cel mai bun. Dacă sunt unul dintre cei mai bun. Dacă colegii mei îmi spun că sunt unul dintre cei mai buni. Dacă te duci la un concurs de Miss şi spune cineva că eşti frumoasă şi-ţi pune panglica pe tine…ce să fac acum. Mă consider unul dintre cei mai buni antrenori. Mă simt extraordinar de bine, atât de fericit sunt. Sunt cel mai fericit, Şumudică este un antrenor extraordinar de bun, iarăşi vorbeşte la persoana a treia de el. Eu sunt, sunt numărul 1, Şumudică. D-asta mă simt bine, s-a schimbat (râde). Am început să râd şi eu ca Gigi Becali, poate-mi merge bine”, a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă.