Dan Șucu și Viorel Moldovan, reclamați la Comisia de Disciplină!

Alex Ioniță Publicat: 20 mai 2025, 14:38

Comentarii
Dan Șucu și Viorel Moldovan, reclamați la Comisia de Disciplină!

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, că acţionarul Dan Şucu şi preşedintele Viorel Moldovan au fost reclamaţi de Comisia Centrală a Arbitrilor la Comisia de Disciplină a FRF.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aceștia au fost reclamați pentru că au criticat şi solicitat o analiză oficială a greşelilor de arbitraj din partidele din deplasare cu CFR Cluj, respectiv acasă cu FCSB.

Dan Șucu și Viorel Moldovan au fost reclamați la Comisia de Disciplină

„După o serie întreagă de greşeli de arbitraj, care, întâmplător sau nu, au lovit constant în Rapid, am avut ‘îndrăzneala’ să cerem explicaţii şi responsabilitate din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Am solicitat acordul pentru a primi imaginile brute VAR din partida de la Cluj, împotriva CFR-ului, pentru a fi reanalizate de un operator independent – un gest de transparenţă, nimic ieşit din comun. Liga Profesionistă de Fotbal şi deţinătorul drepturilor TV au fost perfect de acord. În schimb, CCA-ul pare că nu e un fan al ideii de clarificare.

Cu o viziune proprie asupra transparenţei, s-a opus ferm. Poate că unele imagini sunt prea sensibile pentru ochii publicului. Au urmat alte solicitări, atât scrise, cât şi verbale, prin care am cerut o analiză oficială şi o reacţie clară privind maniera de arbitraj din partida de pe teren propriu cu FCSB. Răspunsul? Nu o analiză serioasă, nu asumare, nu transparenţă, ci o reacţie surprinzătoare: acţionarul Dan Şucu şi preşedintele Viorel Moldovan au fost reclamaţi la Comisia de Disciplină a FRF”, se arată pe site-ul citat, notează agerpres.ro.

Rapid: „În fotbalul românesc nu e voie să vorbești despre greșelile arbitrilor”

Conducerea clubului consideră reclamaţia o încercare de intimidare a CCA.

Reclamă
Reclamă

„Se pare că, în fotbalul românesc, nu e voie să vorbeşti despre greşelile arbitrilor. Nu contează câte sunt, cât de evidente sau cât de mult afectează acestea clubul. În loc să ofere răspunsuri şi să îşi asume responsabilitatea pentru greşelile repetate comise împotriva Rapidului, CCA a ales să reacţioneze printr-un atac. Considerăm această decizie ca fiind o încercare de intimidare şi o deturnare de la problemele reale din arbitrajul românesc. Rapid va continua să îşi apere interesele în mod transparent şi hotărât, cu respect faţă de regulament, dar şi cu voce tare în faţa acestor nedreptăţi”, se mai precizează în comunicat.

Conducerea FC Rapid consideră că echipa giuleşteană a fost dezavantajată de greşelile arbitrilor, pe care îi acuză de viciere de rezultat în partidele cu CFR Cluj (scor 1-1, etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 1) şi FCSB (scor 1-2, etapa a 6-a).

Daniel Pancu, înlocuitorul lui Marius Şumudică la Rapid

Victor Angelescu a anunţat că Marius Şumudică va pleca de la Rapid la finalul sezonului. Giuleştenii l-au ales deja pe înlocuitorul lui Şumi, după ce acesta a ratat obiectivul stagiunii, o prezenţă în cupele europene.

Reclamă

Conform digisport.ro, Daniel Pancu este alesul lui Dan Şucu pentru preluarea Rapidului. Asta după ce antrenorul U21 a anunţat deja Federaţia că va pleca de la naţională după EURO 2025.

Acesta ar fi al doilea mandat al antrenorului de 47 de ani în Giuleşti, acolo unde a mai condus-o pe Rapid în perioada august 2017 – martie 2020, atunci când echipa sa de suflet evolua în ligile inferioare.

Sursa citată mai menţionează şi că, în cazul în care „Pancone” nu va ajunge în Giuleşti, pe lista conducerii din Grant se află un antrenor italian celebru, cel mai probabil fiind vorba de Cristiano Bergodi.

Până la un eventual mandat pe banca Rapidului, Daniel Pancu va conduce România U21 la Campionatul European, acolo unde va fi suspendat pentru primele două meciuri, după eliminarea din duelul cu Elveţia.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:56

Verdictul lui Antonio Folha după ce CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar Conference League: „Merităm”

23:47

Întrebat de un posibil transfer şi de problemele financiare de la CFR, Korenica a dat acelaşi răspuns!

23:33

Primul transfer pregătit de Gigi Becali după ruşinea cu FK Auda: „Trebuie să întăresc echipa”

23:31

Cristiano Bergodi, apel către conducerea lui „U” Cluj după eliminarea din cupele europene: „Nu se poate așa”

23:20

Cu cine joacă CFR Cluj în turul 3 preliminar Conference League? Duel complicat pentru ardeleni

23:15

CFR Cluj – Alashkert 3-0. După eşecurile lui FCSB şi U, echipa lui Varga merge mai departe în Conference

1 „Să ne distrugi în halul ăsta?” Jucătorii făcuţi praf de Gigi Becali după eliminarea umilitoare din Europa! 2 OUT de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l scoată din echipă după eliminarea ruşinoasă din Europa! 3 Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt! Surprizele din primul 11 ale FCSB-ului! Alegerea riscantă a roş-albaştrilor 4 Umilință totală! FCSB, eliminată rușinos din cupele europene după 3-7 la general cu FK Auda 5 Marius Baciu şi-a „distrus” un jucător după eliminarea ruşinoasă din Europa: „Nici la juniori nu vezi aşa ceva” 6 Juan Bauza e hotărât să revină în Liga 1! Echipa cu care vrea să semneze: „Să sperăm”
Citește și