Închide meniul

Daniel Popa a marcat un eurogol, iar imediat a început scandalul! Hermannstadt – U Cluj s-a încheiat 1-1

Bogdan Stănescu Publicat: 7 aprilie 2024, 16:49 / Actualizat: 7 aprilie 2024, 19:19

Comentarii
Daniel Popa a marcat un eurogol, iar imediat a început scandalul! Hermannstadt – U Cluj s-a încheiat 1-1

Eurogolul lui Daniel Popa şi încăierarea de la final / colaj digisport.ro

Daniel Popa a marcat un eurogol, iar imediat a început scandalul! Atacantul lui U Cluj a înscris superb, din voleu, în minutul 90+7, aducând un punct echipei sale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hermannstadt conducea cu 1-0 din minutul 31, atunci când a marcat Ianis Stoica.

Daniel Popa a marcat un eurogol, iar imediat a început scandalul! Hermannstadt – U Cluj s-a încheiat 1-1

După eurogolul lui Popa, cele două echipe s-au încăierat. Bogdan Mitrea şi Andrei Piţian, care se aflau pe banca de rezerve, au văzut cartonaşul roşu.

În încăierare a fost prins şi antrenorul lui U Cluj, Neluţu Sabău, care a încercat să aplaneze conflictul.

U Cluj se află pe locul doi în play-out în urma acestui meci, cu 26 de puncte. Hermannstadt e pe locul 3, cu 24 de puncte. Cele două echipe au disputat trei etape în play-out.

Reclamă
Reclamă

Daniel Popa, autorul unui gol magistral în prelungiri, a fost introdus pe teren în minutul 46 de către antrenorul Neluţu Sabău, în locul lui Ante Roguljic.

„Te mai gândeşti la echipa naţională?” Dan Nistor, răspuns sincer, după un gol şi o pasă de gol în U Cluj – FC Botoşani 3-0

Dan Nistor a oferit un răspuns sincer, după un gol şi o pasă de gol în U Cluj – FC Botoşani 3-0. „Şepcile roşii” au debutat cu dreptul în primul meci din play-out, iar mijlocaşul de 35 de ani a ieşit din nou la rampă.

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a trecut peste dezamăgirea cu FC Voluntari, când a făcut egal şi a ratat calificarea în play-off, şi s-a impus cu 3-0 în faţa ultimei clasate, FC Botoşani.

Reclamă

La primul meci după egalul de la Voluntari, Dan Nistor a contribuit la două dintre cele trei goluri ale „şepcilor roşii”. În minutul 15, el a deschis scorul dintr-un penalty, după care i-a pasat decisiv lui Roguljic, în minutul 76. La final, mijlocaşul de 35 de ani a fost întrebat dacă se mai gândeşte la o convocare la echipa naţională, în condiţiile în care mai este puţin până la EURO 2024.

„A fost destul de greu după meciul cu Voluntari. Şi pentru Mister a fost greu. A făcut şedinţe în fiecare zi, a încercat să ne motiveze. Dar nu avem ce face, suntem fotbalişti profesionişti.

Ştiam foarte bine jocul celor de la Botoşani, practic i-am aşteptat. Am avut 1-0 şi ei au trebuit să iasă la joc. Obiectivul este locul 7, meciul de baraj pentru Conference League şi, de ce nu, finala Cupei României.

(n.r. Te mai gândeşti la echipa naţională?) Eu nu sunt în măsură să vorbesc despre acest lucru. Eu îmi fac treaba aici şi îi las pe alţii să vorbească. Orice fotbalist se gândeşte la echipa naţională”, a declarat Dan Nistor, la digisport.ro.

U Cluj – FC Botoşani 3-0

Echipa U Cluj a învins, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia FC Botoşani, în primul meci al play-out-ului Superligii.

Clujenii au deschis scorul din penalti, prin Dan Nistor, în minutul 15. Intrat în minutul 63, Ante Roguljic a rezolvat meciul cu două goluri. Mai întâi a înscris pentru 2-0 în minutul 77, iar la ultima fază a meciului, în minutul 90+7, a stabilit rezultatul final, 3-0 pentru U Cluj.

U CLUJ: Gertmonas – Oancea, Masoero, Thalisson, Roger – Silaghi (A. Rus 78), G. Simion (Ăiţian 83), Fossati (Doukoure 46), V. Gheorghe (Roguljic 63) – Nistor, D. Popa (Anselmo 83). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

FC BOTOŞANI: Ducan – R. Benzar, Miron, Celea, Creţ (Mouaddib 59) – I. Filip, Dican, A. Ferreira (Margiotta 59) – Ed. Florescu (Mitrov 59), E. Lopez (Fulop 59), Kaprof (Şeroni 80). ANTRENOR Bogdan Andone

Cartonaşe galbene: Thalisson 30/ Mitrov 76

Arbitr: Andrei Moroiţă – Ionel Dumitru, Stelian Slabu – Cristian Moldoveanu

Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache – Ferencs Tunyogi

Observator: Marcel Savaniu

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă Marele Premiu al Australiei, prima cursă din noul sezon de F1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:57
VIDEOFernando Alonso a răbufnit, după dezastrul din antrenamentele din Australia: “Probleme Honda şi iar probleme Honda”
9:36
Sorin Cârţu, planuri uriaşe la Universitatea Craiova înainte de startul play-off-ului: “Nu avem voie să pierdem vreun meci”
9:36
“Băi băieți, bă, ce e asta, mă?” Basarab Panduru, uimit de jucătorii propuşi pentru meciul crucial cu Turcia
9:29
VideoIncident în prima zi a sezonului de F1. Ce s-a întâmplat pe linia boxelor, cu George Russell în prim plan
9:25
LeBron James, un nou record uriaş în NBA. L-a depăşit pe legendarul Kareem Abdul-Jabbar
8:59
Igor Tudor, declaraţie care a şocat după ce Tottenham a ajuns la un punct de retrogradare. Ce a spus antrenorul lui Drăguşin
1 Gigi Becali transferă “patru titulari”! A făcut primul “11” la FCSB, iar Târnovanu se întoarce în echipa de start! 2 Virgil Ghiţă, transfer de 3 milioane de euro! Lovitura totală dată de român. Ce salariu va avea 3 Fiul lui Ion Ţiriac s-a întors din Dubai, dar nu singur. Lângă cine a fost surprins în avion 4 Atacant surpriză convocat de Mircea Lucescu la naţionala României. A marcat cu AC Milan şi Fiorentina 5 FotoMarius Constantin sparge lemne în tricoul Universităţii Craiova. Imaginile postate de soţia mai tânără cu 15 ani 6 FotoCelebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Citește și