Darius Olaru a vorbit despre cartonaşul galben ce i-a adus suspendarea! Ce a spus despre acea fază şi despre cea a penalty-ului!
De Bogdan Stănescu
Publicat: 28.01.2024, 22:33
Darius Olaru a vorbit despre cartonaşul galben ce i-a adus suspendarea la interviul de după finalul derby-ului Universitatea Craiova – FCSB 0-3.
Mijlocaşul a primit cartonaşul galben în minutul 71 al partidei, la scorul de 2-0 pentru „roş-albaştri”. Olaru a criticat decizia, susţinând că nu trebuia să vadă acel cartonaş.
Darius Olaru a vorbit despre cartonaşul galben ce i-a adus suspendarea!
„Nu ştiu ce am avut (n.r: peste Universitatea Craiova). Cred că am făcut o partidă bună. Mai puţin în prima repriză, dar, totuşi, am avut câteva situaţii şi în prima repriză.
Am reuşit să marcăm chiar înainte de pauză şi asta ne-a ajutat.
(n.r.: despre faza henţului din careul oltenilor din prelungirile primei reprize) Am văzut henţul, dar nu eram chiar sigur. Mă bucur că s-a dictat şi că am marcat şi mi-am ajutat partida.
(n.r.: despre momentul în care a primit galbenul ce i-a adus suspendarea pentru meciul cu Farul) Sunt supărat pe Bîrsan, nu pe mine! El mi-a dat galben. Trebuia să-i dea lui Mitriță pentru simulare, nu mie. N-a fost meritat cartonaşul.
„Cel mai important e că nu primim gol”
(n.r.: despre dans, de unde a pornit) De la noi. Ne bucurăm că am reuşit să facem asta la ultimele meciuri.
Avem 2-3 jucători noi, trebuie să îi integrăm în grupul nostru. Avem un grup nou şi trebuie să o ducem până la capăt.
Marcăm destul de multe goluri, dar ce e cel mai important e că nu primim şi asta ne dă încredere pentru următoarele meciuri.
Mă gândesc să îmi ajut echipa şi să câştigăm şi următoarele meciuri”, a declarat Darius Olaru pentru digisport.ro după Universitatea Craiova – FCSB 0-3.
Florinel Coman, despre accidentarea de la Craiova: „M-a călcat şmechereşte, dar nu e nimic grav!” Savuros despre duelul cu Hagi
Florinel Coman a fost desemnat jucătorul meciului după ce a marcat un gol fabulos cu Universitatea Craiova. Coman a marcat golul cu numărul 10 pentru el în acest sezon.
Olaru a deschis scorul în prelungirile primei reprize, după ce Marcel Birsan a acordat cu ajutorul VAR lovitura de pedeapsă. Coman l-a majorat imediat după pauză, iar Miculescu a marcat un gol fabulos după o gafă a lui Bancu.
Florinel Coman a dat detalii despre momentul în care a fost înlocuit. Coman i-a liniştit pe fani şi a spus că nu e nimic grav.
„Un meci bun, cu o echipă extrem de dificilă. A venit după 4-5 eşecuri. Ne gândeam că vom întâlni o echipă rănită care vrea să se ridice împotriva noastră. Ne-am gândit că suntem liderul campioantului şi ne-am impus să câştigăm. Viteză, am luat deciziile bune, am fost puternici. Nu e nimic grav, am terminat anul cu o durere la deget. Am fost frig şi m-a durut. M-a călcat şmechereşte în prima repriză şi asta a fost.
În a doua repriză mi-a amorţit piciorul. Sunt foarte credinicios, mi se întâmplă lucruri foarte bune şi dedic golul celui care trimite totul asupra mea. Cântăm ce cântă galeria şi facem o horă acolo. Suntem pe drumul cel bun, nu trebuie să ne-o luăm în cap. Normal, este un meci special. E ziua „Regelui”, se joacă de „Ziua Regelui”, va fi special. Cu siguranţă va fi un spectacol cu ei”, a spus la digisport.ro.
Universitatea Craiova – FCSB 0-3. Echipa lui Charalambous i-a umilit pe olteni. Miculescu, Coman şi Olaru, show total
Meciul a început cu un incident la tribuna a II-a, acolo unde un suporter al oltenilor s-a accidentat şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei. Pe teren, Târnovanu a intervenit în minutul 25 la şutul lui Mitriţă, iar Băluţă a trimis peste poarta gazdelor în minutul 36. Deschiderea scorului a venit dintr-un penalti acordat de Marcel Bîrsan, după sesizarea VAR, în prelungirile primei reprize. Zajkov a atins balonul cu mâna în propria suprafţă de pedeapsă şi Olaru a marcat cel de-al 14-lea său gol stagional, transformând penaltiul.
FCSB a majorat scorul în minutul 50, prin Florinel Coman, iar Miculescu a profitat de greşeala lui Bancu, din minutul 84, a recuperat balonul, a pătruns şi a şutat din afara careului, stabilind scorul fina. Echipa bucureşteană s-a impus cu 3-0, ajungând la 50 de puncte şi fiind lider detaşat în clasament. Universitatea Craiova este pe locul 5, cu 34 de puncte.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Maldonado, Zajkov (Raul Silva 79), Badelj (J. Markovic 46) – Soiri, Al. Creţu, Al. Mitriţă, Căpăţînă (Mekvabishvili 46), N. Bancu – Cîmpanu (Koljic 57), Baiaram (Danciu 46). ANTRENOR: Ivailo Petev
FCSB: Târnovanu – Pantea (V. Creţu 46), Dawa, Ngezana, Radunovic – Olaru, Ad. Şut, Lixandru (Baba Alhassan 69) – Al. Băluţă (Miculescu 83), Luis Phelipe (Oct. Popescu 46), Fl. Coman (Ov. Popescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous
Cartonaşe galbene: Badelj 1, Al. Mitriţă 5, N. Bancu 82 / Oct. Popescu 61, Olaru 72
- Darius Olaru a vorbit despre cartonaşul galben primit în meciul cu Universitatea Craiova
- A fost cel de al patrulea cartonaş galben al lui în acest sezon, aşa că va fi suspendat cu Farul
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY