„El, fraierul, a sărit imediat!”. De ce l-a criticat Gigi Becali pe Mihai Stoica: „Am vrut să văd dacă se smereşte!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.10.2022, 11:29
S-a aflat de ce l-a criticat public Gigi Becali pe Mihai Stoica. Patronul lui FCSB anunţase că nu se va mai sfătui cu managerul general al clubului în momentul în care va mai dori să transfere jucători.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că declaraţiile au fost oferite pentru a-i întinde o cursă lui MM. Reacţia lui Mihai Stoica nu a fost pe placul lui Gigi Becali.
De ce l-a criticat Gigi Becali pe Mihai Stoica
„Eu nu mă cert și nu mă împac cu angajații mei. Cu el aveam o prietenie mai aparte și prima dată când m-am dus, cu el am dat mâna. Numai că trebuie să reglăm niște lucruri. E greu să mă mai superi pe mine acum. Dar, dacă fac unii oameni niște lucruri fără să își dea seama, atunci eu iau niște măsuri. Chiar dacă ești frate cu mine, chiar dacă ești cel mai bun prieten, tot iau măsuri.
Am făcut expres. Am vrut să văd dacă se smerește, și nu s-a smerit. Eu am spus toate calitățile lui și am spus și ceva ce cred că nu e. El, fraierul, a sărit imediat. El, dacă a văzut că l-am lăudat, trebuie să spună că ‘dacă asta e opinia patronului, fac și eu ce pot’.
Eu am spus că e cel mai bun conducător, cel mai bun psiholog, am vorbit la superlativ de el. Singurul lucru pe care l-am spus a fost că nu are darul ăsta, adică fler la jucători. Nu e o jignire asta„, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Reacţia lui Mihai Stoica după ce Gigi Becali a spus că nu se „pricepe” la jucători
Mihai Stoica a dat o nouă replică după ce Gigi Becali a spus că nu se „pricepe” la jucători. Managerul general de la FCSB a postat pe reţelele de socializare primul „11” format din jucătorii pe care i-a adus la echipă.
Mihai Stoica a admis că a dat şi greş, dar acest lucru face parte şi din „riscurile meseriei”.
„Arlauskis, Planic, Tamm, Ghionea, Nicoliță, Olaru, Boștină, Chipciu, Dică, Thereau, Keșeru. Fără Cernat, că n-ajuns la Steaua. Fără Elton, că unii zic că a fost țeapă (s-a văzut prin Saudi Arabia ce țeapă a fost). Mai ofensiv (cu scuze lui Petre Marin). Cu o bancă de rezerve de UCL… Rusescu, Iacob, etc.
Și cu țepe, că altfel nu se poate. Dar nu 3 din 4, care se pare că e limita admisă„, a fost mesajul postat de Mihai Stoica pe Facebook.
Gigi Becali l-a luat la țintă pe Mihai Stoica, după umilința cu Silkeborg din grupele Conference League. Vicecampioana României a fost învinsă cu 0-10, la general, de danezi, în cele două partide din grupe.
Latifundiarul din Pipera a ajuns la concluzia că managerul general al roș-albaștrilor nu se pricepe la transferurile de jucători.
„Se pricepe de fotbal, dar nu e bun la munca asta!”, a declarat Gigi Becali, după umilința suferită de FCSB pe Arena Națională, scor 0-5, cu Silkeborg.
- Gigi Becali l-a criticat public pe Mihai Stoica
- Motivul pentru care l-a „atacat” pe managerul general de la FCSB
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY