Gică Hagi a fost un car de nervi după ce Farul a fost umilită de FCSB, scor 0-4. “Regele” a avut un mesaj clar pentru elevii săi şi a schimbat obiectivul echipei.
FCSB a învins fără drept de apel Farul, în runda a 6-a din play-off. Gică Hagi a fost extrem de supărat la finalul confruntării de la Ovidiu şi a anunţat că locul 4 este acum noul obiectiv al echipei sale.
Gică Hagi a schimbat obiectivul Farului Constanţa după umilinţa cu FCSB
“Țelul meu e unul singur – să creez o echipă care are mentalitate de învingător, acolo vreau să ajung. Eu nu am plecat cu locul 4, ci cu locul 2. Primul meu interviu a fost că vreau locul 2. Pe parcurs am zis locul 3 pentru că ne mai împiedicăm, e nivelul mai mare, ok. Acum, locul 4. Ăsta e obligatoriu din punctul meu de vedere.
N-avem cum să mergem mai jos. Nu știu cum, cu cine, dar fiecare meci trebuie luat în parte și să câștigăm. Dacă nu, degeaba scriu eu pe tablă că trebuie să câștigăm. N-avem ce să discutăm când luăm 7 goluri acasă. Mai bine mergem acasă și reflectăm, medităm, ne analizăm, autocritică și după aceea fiecare să schimbe ceva, să fie mai bine. Să iei acasă 7 goluri e prea mult pentru mine”, a declarat Gică Hagi la conferinţa de presă.
Marian Aioani, după Farul – FCSB 0-4: „Am lovit-o prost!”
Marian Aioani a fost protagonistul unei gafe de curtea școlii în meciul Farul – FCSB. Portarul lui Gică Hagi i-a pasat direct lui Florin Tănase, care a profitat din plin de ocazie.
Aioani susține că a lovit mingea prost. Portarul lui Gică Hagi a spus că astfel de gafe se întâmplă și în fotbalul mare.
„Pentru noi e o seară care nu ne face cinste. Am reușit să pierdem acest joc. Am pregătit jocul să îi presăm de sus. Mingea trebuia să ajungă la de Nooijer, am lovit-o prost. Nu a fost execuția mea corectă. Sunt prea multe goluri încasate.
Noi am arătat că suntem o echipă care face și faza defensivă foarte bine. Când faci greșeli, adversarul te taxează. Se întâmplă, vedeți și la un nivel mai înalt. Niciodată nu știi ce va urma, din păcate nu am reușit să marcăm și am luat prea multe goluri, dar meciul următor vom trage să câștigăm. Avem o săptămână să analizăm, trebuie să ne gândim la ce am făcut rău în seara asta, trebuie să mergem la Cluj să câștigăm”, a spus Aioani, după meci.
- Enervat de jucătorii săi, Gică Hagi a schimbat obiectivul echipei după Farul – FCSB 0-4
- Anunţul făcut de “Rege” la conferinţa de presă
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Revine la centru după aproape trei luni de suspendare! Arbitrul care va oficia din nou în Liga 1
- CCA a luat decizia finală! Cine va arbitra CFR Cluj – Universitatea Craiova
- Filipe Coelho nu se gândește la titlu, deși meciul cu CFR Cluj îi poate aduce pe olteni aproape de trofeu
- Decizia radicală a fanilor lui Dinamo după scandalul declanşat de noua stemă a “câinilor”!
- Costel Gâlcă, săgeți către conducerea Rapidului după zvonul privind numirea lui Daniel Pancu: „Nu e ok”

































