Închide meniul

FCSB – CFR Cluj 1-0. Andrea Compagno, decisiv pentru echipa lui Elias Charalambous. Victorie la revenirea în Ghencea

Viviana Moraru Publicat: 6 august 2023, 23:10

Reclamă
FCSB – CFR Cluj 1-0. Andrea Compagno, decisiv pentru echipa lui Elias Charalambous. Victorie la revenirea în Ghencea

Hepta

FCSB – CFR Cluj 1-0. Andrea Compagno a fost eroul celor de la FCSB la revenirea roş-albaştrilor în Ghencea. Atacantul italian a fost cel care a obţinut penalty-ul şi tot el a fost cel care l-a transformat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrea Compagno a ajuns la al doilea meci consecutiv în care marchează în Liga 1, după ce etapa trecută a înscris şi la Galaţi. FCSB are punctaj maxim după primele patru etape.

La revenirea pe stadionul Ghencea, după opt ani de pauză, FCSB a avut posesia în prima repriză a meciului cu echipa lui Mandorlini, CFR Cluj, dar cea mai mare ocazie a unei prime părţi animate au ratat-o clujenii, la bara lui Muhar, din minutul 19. Gazdele au replicat prin şuturile de la distanţă ale lui Şut şi Pantea, dar scorul pauzei a fost 0-0.

În partea secundă, în minutul 64, la un duel Cvek-Compagno desfăşurat în careul oaspeţilor, jucătorul bucureştenilor a căzut şi arbitrul Marcel Bîrsan a dictat penalti. Analiza VAR a confirmat decizia arbitrului şi Compagno a transformat lovitura de pedeapsă, deschizând scorul.

După gol FCSB a mai avut o ocazie la şutul lui Octavian Popescu, din minutul 74, dar cele două echipe nu au mai reuşit să marcheze şi FCSB a bifat a patra victorie din patru meciuri în Superligă. Echipa lui Elias Charalambous este lider în clasament, cu 12 puncte. CFR Cluj ocupă poziţia a patra, cu 7 puncte.

Reclamă
Reclamă

FCSB – CFR Cluj 1-0

Min. 90+6: Final de meci! Victorie uriaşă pentru FCSB la revenirea în Ghencea.

Min. 85: Au ieşit Bîrligea şi Manea, au intrat Jefte şi Filip.

Min. 66: GOOOL FCSB! Andrea Compagno a transformat fără emoţii lovitura de la 11 metri.

Reclamă

Min. 64: Penalty pentru FCSB! Marcel Bîrsan a acordat penalty după ce Compangno a fost lovit în piciorul stâng.

Min. 60: Schimbare la CFR Cluj! Tachtsidis este înlocuit cu Avounou.

Min. 57: Ocazie FCSB! Florinel Coman a tras de la 30 de metri, dar mingea a trecut puţin pe lângă poarta lui Sava.

INFO: La meci asistă 28.519 de spectatori, ceea ce înseamnă un record de asistenţă pentru noul stadion din Ghencea.

Min. 46: Schimbări la FCSB! A intrat Andrea Compagno în locul lui Andrei Cordea.

Min. 45: FINAL DE PRIMĂ REPRIZĂ! FCSB şi CFR Cluj se află la egalitate după prima repriză.

Min. 43: Andrei Cordea a văzut cartonaşul galben după ce l-a faultat pe Yeboah.

Min. 31: Pantea a tras de la 20 de metri, însă mingea a trecut peste poarta lui Sava.

Min. 24: Vlad Chiricheş a fost aproape de o greşeală uriaşă. A pasat direct la un adversar, dar Dawa a intervenit salvator.

Min. 18: Ocazie FCSB! Sava a ieşit la 35 de metri pentru a respinge o lansare a lui Florinel Coman! Mingea a ajuns la Octavian Popescu, dar execuţia acestuia a fost lamentabilă.

Min. 19: Ocazie uriaşă pentru CFR Cluj! Târnovanu a respins în faţa şutul lui Yeboah, dar Mihar a trimis în bară din doar câţiva metri.

Min. 8: Vlad Chiricheş a văzut cartonaşul galben după un fault asupra lui Yeboah.

Min. 4: Ocazie FCSB! Florinel Coman a pătruns în careu, dar Sava a respins în corner. După numai câteva secunde, Coman a tras din nou, dar Sava a respins.

Min. 1: A început partida din Ghencea, dintre FCSB şi CFR Cluj. Atmosferă incendiară pe stadionul Steaua. Adrian Ilie a dat lovitura de start a meciului.

FCSB – CFR Cluj, LIVE TEXT, 21:30. Echipele de start

FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Chiricheş, Radunovic – Olaru, Şut, Djokovic – Cordea, Octavian Popescu, Florinel Coman

Rezerve: Vlad, Panţîru, Haruţ, Compagno, Lixandru, Edjouma, Valentin Gheorghe, Ovidiu Popescu, Radaslavescu

Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Sava – Manea, Kersic, Ajeti, Morgan, Camora – Muhar, Tachtsidis, Cvek – Yeboah, Birligea

Rezerve: Hindrich, Mogoş, Filip, Gneba, Avounou, Deac, Krasniqi, Otele, Betancor

Antrenor: Andrea Mandorlini

Update 20:00: Jucătorii de la FCSB au ajuns la stadionul Steaua. Detalii AICI.

Update 19:30: Primele imagini cu fanii FCSB-ului la stadionul Steaua. Detalii AICI.

Update 19:00: Galeria de la FCSB, spectacol total pe străzile din Bucureşti. Detalii AICI.

FCSB vine după victoria obţinută în returul cu CSKA 1948 Sofia. Roş-albaştrii s-au impus cu 3-2, şi s-au calificat în turul trei preliminar din Conference League.

În ultima etapă de campionat, FCSB a învins-o pe Oţelul, în deplasare, cu scorul de 2-0. Golurile victoriei au fost marcate de Octavian Popescu şi de Andrea Compagno.

De cealaltă parte, CFR Cluj a suferit o înfrângere dramatică în Conference League, în ultimul meci disputat. Trupa lui Andrea Mandorlini a primit gol în prelungirile duelului cu Adana Demirspor, fiind şi în superioritate numerică.

În Liga 1, în ultima etapă, CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-1.

După primele trei etape din acest start de sezon, FCSB este singura echipă cu maximum de puncte, în timp ce CFR Cluj are şapte puncte, la egalitate de altfel cu Sepsi.

În sezonul trecut, FCSB şi CFR Cluj s-au duelat de patru ori. În sezonul regular, cele două formaţii şi-au împărţit viictoriile. Clujenii au câştigat la Bucureşti cu scorul de 1-0, în tur, în timp ce roş-albaştrii s-au impus în returul din Gruia, cu acelaşi scor.

În play-off, meciul tur s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul celor de la CFR Cluj. Returul a fost câştigat de FCSB, scor 1-0, graţie golului marcat de Florinel Coman.

Pentru a putea închiria stadionul din Ghencea, pentru derby-ul cu CFR Cluj, roş-albaştrii au plătit suma de 37.000 de euro. Oficialii de la CSA Steaua au cerut mai multe garanţii, însă Gigi Becali a semnat un bilet de ordine de 750.000 de euro, care va fi folosit în cazul în care se vor produce daune majore pe stadionul din Ghencea.

Ultimul meci pe care FCSB l-a disputat pe stadionul din Ghencea a fost pe 22 martie 2015. La momentul respectiv, roş-albaştrii o învingeau pe Viitorul cu scorul de 4-1, Cristi Tănase, „dublă”, Raul Rusescu şi Georghe Ţucudean, şi de partea cealaltă Nelson Bonilla, fiind marcatorii partidei respective.

Elias Charalambous, încrezător înainte de FCSB – CFR Cluj

Elias Charalambous s-a declarat încrezător înainte de derby. Tehnicianul celor de la FCSB a declarat că nu îi este frică de fosta campioană a României, înaintea partidei din etapa a 4-a a Ligii 1.

„Suntem în faţa unui meci dificil, cu o echipă bună care şi-a schimbat în acest sezon antrenorul şi stilul de joc. Fotbaliştii mei sunt pregătiţi şi concentraţi. Venim după ce am obţinut rezultate bune. Ştim că vom avea de suferit, jucăm cu o echipă foarte bună, dar va conta ceea ce vom face pe teren. Sunt trei puncte importante pentru noi.

Nu ne este frică, singurul lucru pe care mi-l doresc este ca jucătorii noştri să joace fotbalul pe care îl ştiu. Nu îmi este frică de CFR Cluj!”, a spus tehnicianul celor de la FCSB, la conferința de presă.

Reclamă

Va câştiga România meciul cu Kosovo, la masa verde?

Loading ... Loading ...
Citește și:
1:57

Discursul de adio al lui Rafael Nadal, după ultimul meci din carieră. Toată lumea a început să plângă: „Așa vreau să fiu amintit!”

1:00

UPDATESpania – Olanda 1-2, în sferturile Cupa Davis! Final de carieră pentru Rafael Nadal. Dezamăgire uriașă pentru „Matador”

0:01

România, în urna a 2-a pentru preliminariile World Cup 2026™! Ce adversari pot întâlni „tricolorii” în drumul spre turneul final

23:49 19 nov.

Viktor Gyokeres, „poker” magnific în Suedia – Azerbaidjan 6-0! L-a depăşit pe Erling Haaland şi este golgheterul Nations League

23:43 19 nov.

Bosnia – Olanda 1-1 și Ungaria – Germania 1-1. Gyokeres a marcat 4 goluri în Suedia – Azerbaidjan 6-0. Rezultatele serii din Nations League

23:22 19 nov.

NEWS ALERTPep Guardiola a acceptat oferta şi semnează un nou contract cu Manchester City! Lovitură de proporţii în Premier League

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc” 2 FotoImagini emoţionante cu Daniel Bîrligea şi iubita sa după România – Cipru 4-1. Atacantul român, moment copleşitor 3 Programul complet al Marelui Premiu din Las Vegas! Cursa e duminică, de la 08:00, LIVE VIDEO pe Antena 1 şi în AntenaPLAY 4 FotoGestul făcut de Mircea Lucescu în faţa lui Ianis Hagi, imediat după finalul meciului cu Cipru. Reacţia „Prinţului” 5 EXCLUSIVPrimul diagnostic pentru Florin Niţă, după ce s-a accidentat cu Cipru şi a fost înlocuit cu Ştefan Târnovanu! 6 Cum l-au numit scoțienii pe Ianis Hagi, după România – Cipru 4-1. „Prințul”, integralist în partida de pe Arena Națională
Citește și