Florin Răducioiu cere un jucător de la Hagi la echipa naţională la EURO 2024: „Trebuie convocat! A dovedit!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 22.01.2024, 8:37
Florin Răducioiu cere un jucător de la Hagi la echipa naţională la EURO 2024. Este vorba de Louis Munteanu, cel care a marcat golul victoriei celor de la Farul în derby-ul cu Universitatea Craiova.
Evoluţia lui Louis Munteanu din derby-ul cu Universitatea Craiova l-a făcut pe Florin Răducioiu să îl ceară în lotul României pentru EURO 2024.
Florin Răducioiu cere un jucător de la Hagi la echipa naţională la EURO 2024
„De ce să nu fie la European Louis Munteanu? Dacă va continua așa, indiscutabil trebuie convocat la echipa națională! Nu fac lobby sau publicitate, dar a dovedit. Putem să o spunem pentru că am dat și noi două goluri la echipa națională (n.r. – face semn către Viorel Moldovan, prezent în studio)”, a spus Florin Răducioiu la primasport.ro.
Louis Munteanu, exigent după ce a ratat o mulţime de ocazii cu Universitatea Craiova
Munteanu se bucură pentru cele 3 puncte, care duc echipa sa pe loc de play-off, dar încearcă să înţeleagă cum a putut rata de mai multe ori singur cu portarul Popescu.
„Un meci bun făcut din partea noastră, 3 puncte mari pentru noi, aveam nevoie. Am ratat foarte mult, sunt supărat pe mine. Din execuţii trăiam, am trăit toată viaţa din execuţii, nu ştiu ce s-a întâmplat în seara asta. (n.r.: despre golul victoriei pe care l-a marcat) Am lovit prost mingea, mă bucur că am marcat în cele din urmă.
3 puncte mari, mai avem 8 finale, trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o în seara asta şi vom câştiga meci de meci. (n.r.: despre EURO) Doamne ajută să fiu acolo”, a declarat Louis Munteanu pentru digisport.ro după Universitatea Craiova – Farul 1-2
Reacţia lui Rivaldinho după ce a marcat un gol în victoria Farului cu Universitatea Craiova! Ce a spus despre Gică Hagi
Reacţia lui Rivaldinho după ce a marcat un gol în victoria Farului cu Universitatea Craiova a venit la interviurile de după meci. Atacantul brazilian din lotul campioanei, fiul marelui Rivaldo, a vorbit după partida cu oltenii patronați de Mihai Rotaru.
La finalul partidei, Rivaldinho s-a declarat fericit pentru faptul că Farul a obținut 3 puncte în deplasarea de la Craiova. De asemenea, acesta a vorbit și despre Gică Hagi și a spus că echipa ar câștiga toate meciurile dacă ar asculta mereu de „Rege”.
„Știm că trebuie să atacăm mai bine, trebuie să facem tranziția bine. Dacă facem tot ce spune mister putem câștiga orice meci. Eu pot să spun că pauza a fost benefică pentru noi, am lucrat foarte mult. Cred că s-a văzut asta azi pe teren. Am avut o dorință mult mai mare, am făcut un meci mare. Nu este ușor să vii și să câștigi la Craiova. Suntem foarte fericiți că am făcut asta.
Mi-am propus să ajut Farul să câștige fiecare meci. Dorința mea este să câștigăm toate meciurile”, a spus Rivaldinho, potrivit primasport.ro.
- Florin Răducioiu cere un jucător de la Hagi la echipa naţională la EURO 2024
- Mesaj direct pentru Edi Iordănescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY