Florinel Coman, susținut de Victor Pițurcă după ce l-a ironizat pe Gigi Becali: „Dacă juca Mbappe cum a jucat în finală, îl schimba imediat!”

De Viviana Moraru
Publicat: 26.12.2022, 9:36

Ofertă pentru Florinel Coman din Bundesliga

Ofertă pentru Florinel Coman din Bundesliga

Hepta

Victor Pițurcă a fost de aceeași părere cu Florinel Coman, în declarațiile pe care mijlocașul le-a făcut cu privire la schimbările pe care le face Gigi Becali la FCSB. Fostul selecționer este convins că dacă Kylian Mbappe ar fi evoluat în trupa roș-albaștrilor așa cum a evoluat în finala din Qatar, patronul trupei bucureștene l-ar fi înlocuit imediat.

Reclamă

Florinel Coman a declarat, după ultimul meci din acest an, că Gigi Becali l-ar fi schimbat pe Kylian Mbappe, dacă starul Franței ar fi evoluat pentru FCSB. Imediat după această declarație a venit și răspunsul patronului roș-albaștrilor, care susține că nu ține cont de numele celui pe care îl înlocuiește.

Reclamă

Victor Pițurcă, susținere totală pentru Florinel Coman, după ce mijlocașul l-a ironizat pe Gigi Becali

Victor Pițurcă și-a manifestat respectul față de Florinel Coman, mijlocaș care a declarat că Gigi Becali este cel care face schimbările la FCSB. Fostul selecționer este convins că Mbappe ar fi fost înlocuit de patronul roș-albaștrilor, atacantul Franței având o prestație extrem de modestă în prima parte a finalei din Qatar.

Totodată, Pițurcă i-a transmis și un mesaj lui Gigi Becali. Tehnicianul a declarat că Billel Omrani trebuie să primească mai multe șanse, pentru a-și demonstra abilitățile pe care le avea și pe vremea când evolua pentru CFR Cluj.

„Ce, nu ştiţi voi la FCSB că e antrenorul e Gigi Becali… aţi văzut declaraţia lui Coman, care şi-a luat inima în dinţi şi a spus dacă Mbappe era, era schimbat în minutul 20… aşa e!

Daca juca Mbappe cum a jucat în finală, în prima repriză, îl schimba Gigi în două secunde. Aşa se întâmplă… el nu îşi dă seama că face un rău echipei.

Cum declara de Omrani că l-ar fi schimbat… cum l-ai fi schimbat? Puteai să îl schimbi, nu faci tu schimbările?

Omrani, care e un jucător foarte bun, a demonstrat la Cluj, lasă-l să joace, că n-a jucat de foarte mult timp.

Un meci, două nu va juca la… el vrea să joace, în 15 minute să fie zmeu”, a declarat Victor Pițurcă, pentru orangesport.ro.

Gigi Becali i-a dat replica lui Florinel Coman, după ce „Mbappe de România” l-a ironizat

Gigi Becali i-a dat replica lui Florinel Coman, după ce „Mbappe de România” l-a ironizat. După ce a marcat golul victoriei în meciul FCSB – FC Botoșani 1-0, atacantul de 24 de ani a fost întrebat despre finala Campionatului Mondial, câștigată de Argentina în fața Franței.

Coman nu s-a putut abține și a făcut o ironie cu trimitere la „strategia” lui Gigi Becali de la FCSB.

Florinel Coman a glumit pe seama faptului că, uneori, jucătorii FCSB-ului sunt schimbați încă din prima repriză, la ordinul lui Gigi Becali.

„Dacă era Mbappe la noi (n.r. – FCSB), era schimbat în minutul 20. Să spun aşa”, a spus Coman, după victoria cu FC Botoșani.

Între timp, a venit replica lui Gigi Becali. Finanțatorul vicecampioanei a făcut un anunț clar și răspicat în ceea ce privește schimbările din cadrul echipei.

„Păi da și Mbappe dacă doarme pe teren, normal că ești schimbat. La mine nu contează cine ești. Băi, tată, se trezește. Știi care e treaba? Asta nu s-a întâmplat niciodată cu Olaru, s-a întâmplat să nu fie în formă, dar nu a fost schimbat niciodată.

Sau cu Tavi Popescu, s-a mai întâmplat să fie în prima repriză. Uite, cu Omrani, când tu dormi pe teren, eu te schimb. Toți jucătorii de la FCSB când intră pe teren trebuie să aibă habar că nu e dormitor acolo”, a spus Gigi Becali, pentru sport.ro.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
13:00 VIDEORomânii atacă tabloul principal la Saudi Smash 2024! Eduard Ionescu şi Ioana Sîngeorzan joacă azi, live în AntenaPLAY 12:48 Max Verstappen a dat cărţile pe faţă despre oferta colosală de la Mercedes: „Dacă aş concura pentru locul 5, aş deveni morocănos” 12:45 Handbaliştii de la Dinamo şi-au aflat adversara din semifinalele European League! Cu cine se vor duela în Turneul Final Four 12:03 Lionel Messi a cerut transferul unui star la Inter Miami! Oficialii echipei sunt gata să-i facă pe plac 11:57 „O echipă ca oricare alta!” Dovada lui Florin Talpan că FCSB nu este continuatoarea Stelei: „Lucrurile sunt foarte clare” 11:35 Foto„Îmi place să gătesc!” Nadia Comăneci a dezvăluit ce nu lipsește niciodată de pe masa ei de Paște. Rețeta cu care dă lovitura 11:19 Mihai Rotaru a dezvăluit, chiar înainte de Universitatea Craiova – FCSB, ce obiectiv i-a trasat lui Costel Gâlcă 10:48 Foto„Wow!” Fiica lui Marius Şumudică, şedinţă foto spectaculoasă. Sarah le-a aprins imaginaţia fanilor cu o apariţie electrizantă 10:40 „Dacă mi-ar da 35.000 de euro, tot aş zice nu!” Fostul campion cu FCSB îl refuză categoric pe Gigi Becali 10:19 Marius Lăcătuş, semnal de alarmă pentru CSA Steaua! Mesaj categoric despre situaţia echipei: „Fanii vor fi alături de FCSB!” Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și