Gheorghe Mustaţă anunţă că stadionul Ghencea va fi arhiplin la FCSB – CFR Cluj. Liderul Peluzei Nord a precizat că fanii FCSB pregătesc o scenografie specială pentru revenirea în Ghencea.
Mustaţă a spus că este ceva normal ca FCSB să evolueze în Ghencea.
Gheorghe Mustaţă anunţă că stadionul Ghencea va fi arhiplin la FCSB – CFR Cluj
„Noi suntem bucuroși că se întâmplă lucrurile astea, că revin lucrurile la normalitate. Pe Ghencea știam foarte clar că trebuie să jucăm. Ne bucurăm foarte mult că o să ajungem să jucăm cu CFR Cluj acolo și vedem la momentul potrivit ce pregătim.
(n.r. să nu fie scaune goale) O să fim foarte atenți. Părerea mea e că o să vină din țară, o să vină din diaspora, o să vină toată lumea. Steaua (n.r.: FCSB) întotdeauna a fost iubită. Faptul că au luat băieții ăia țeapă la meciul cu Dinamo asta e treaba lor. Sper ca meciul pe Ghencea să fie exact cum a zis și Gigi: ‘Mai punem un ecran afară’.
Cred că va fi arhiplin, oamenii sunt dornici să vină să vadă un meci pe Ghencea, exact de unde am plecat și oamenii vor veni cu siguranță. (n.r. – va fi o emulație de nedescris?) Da. Cred că va fi ceva special.
„Cu siguranţă vor fi oameni în afara stadionului”
(n.r. – vor fi oameni în afara stadionului?) Cu siguranță, pentru că oamenii vor să vină la meci. Rezultatele sunt, patru din patru, sperăm și joi să câștigăm acasă cu CSKA. Eu am peste 500-600 de cereri de bilete din străinătate, numai că oamenii nu sunt siguri să își cumpere biletul de avion. Așteaptă de la mine o reacție ca oamenii să poată să își cumpere bilete de avion. Am avut și data trecută, la meciul cu Dinamo, numai că oamenii nu au mai venit pentru că au vrut pe Ghencea.
Fiecare să ne vedem de treaba noastră, fiecare de drumul lui. Noi am ales Liga 1, ei au ales o echipă făcută în 2017. Care să fie dușmănia? Eu am observat în ultima perioadă că sunt multe persoane care își fac conturi fake și încep să amenințe, să vină cu amenințări asupra suporterilor. Nu merge așa, pentru că instituțiile statului își fac datoria.
Dacă lucrurile vor degenera, nu va fi în favoarea noastră. Oamenii să meargă liniștiți la meci, fără să se ia după amenințările de pe acele conturi fake. Că „vă facem, vă dregem”… încercați să fiți oameni și veniți la stadion liniștiți. Nu e chiar așa, nu suntem în junglă.