Închide meniul

Gigi Becali a fost amendat de FRF. Finanţatorul FCSB a criticat din nou conducerea Federaţiei: „Se comandă totul acolo”

Bogdan Stănescu Publicat: 5 mai 2023, 15:41

Comentarii
Gigi Becali a fost amendat de FRF. Finanţatorul FCSB a criticat din nou conducerea Federaţiei: Se comandă totul acolo”

Gigi Becali într-o conferinţă de presă / Hepta

Gigi Becali a fost amendat de FRF cu suma de 5.000 de lei. Patronul FCSB a spus că nu suma îl deranjează, ci sancţiunea în sine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali a criticat din nou conducerea FRF. Finanţatorul FCSB a explicat şi declaraţia în urma căreia a fost amendat.

Gigi Becali a fost amendat de FRF

Pe mine mă interesează de 5.000 de lei? E vorba de principiu. Voi dați amendă? Prima dată comandați fotbalul, apoi să dați amenzi. Nu sunt ei în măsură să îmi dea mie amendă. Se comandă totul acolo. Asta mă deranjează pe mine. Am spus eu vreo minciună? Nu i-am făcut hoți pe arbitri.

Am spus clar că nu mai fură nimeni și nu mai există corupție. Eu am făcut o glumă și am făcut o comparație cu declarațiile lui Băsescu. Am zis că nu pot fura ei câte puncte facem noi. A fost glumă. Dacă nu au înțeles gluma și au trecut-o ca jignire, e treaba lor.

Dacă nu mă duc să mă văd cu Burleanu, îi spune ‘Ia, Vișane, să faci o autosesizare de niște jigniri pentru Becali’. Până acum nu a fost nicio sesizare”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

Declaraţia în urma căreia Gigi Becali a fost amendat

Gigi Becali a fost reclamat de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) pentru anumite afirmaţii făcute la finalul lui februarie. Becali acuza atunci arbitrajul, după meciul FCSB – Universitatea Craiova 1-1.

Anul trecut am avut un gol valabil cu Voluntari, ofsaid, n-am luat campionatul. Arbitrii l-au furat! Acum încearcă iar. N-a fost ofsaid, s-a tras linia, jucătorul Craiovei era puțin mai în față. Cică umărul lui David Miculescu, care umăr, mă? Nu era mai în față decât piciorul.

Cum să faci asemenea mizerii? A fost și aut de poartă la cornerul ăla. N-a fost gol. Vedeți, cum ne-au luat două puncte. Nu neapărat arbitrii sunt problema, ci oamenii din jur, care influențează. Le e frică arbitrilor să dea o decizie în favoarea lui Becali”, spunea Gigi Becali după acel meci.

Reclamă

Gigi Becali a anunţat că se va întâlni cu Răzvan Burleanu

Gigi Becali a anunţat anterior că se va întâlni cu Răzvan Burleanu. Milionarul a precizat că a fost sunat de Mihai Stoichiţă şi că se va duce să se întâlnească cu preşedintele FRF.

Gigi Becali a dat de înţeles că vrea ca Burleanu să îl schimbe pe Kyros Vassaras din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).

I-am răspuns (n.r.: cu blaturile). Dacă voiam să fac blat făceam un blat cu Iaşi. Dacă voiam să fac blat, făceam cu Buzău. A dat Bunică gol. Nu era a mea? (n.r.: Gloria Buzău). Nu erau toţi jucătorii mei? Am zis ‘Nu, mă, să joace corect’. Şi uite că Dumnezeu mi-a ajutat.

M-a sunat Stoichiţă aseară. I-am zis că o să vin să vorbesc cu el (n.r.: cu Burleanu), dar nu de fotbal. Eu o să mă duc să vorbesc cu el ca un tată. Ca părinte îi dau un sfat: ‘Apără-ţi tara ta cu demnitate’. Aici nu mai e vorba de ce avantaje îţi face ăla, naşul lui Vassaras. Că naşul lui Vassaras din prima căsnicie este secretarul general al UEFA. Aici nu e vorba de cariera ta sau a mea, e vorba de demnitatea unui neam.

Eu o să fac asta, o să fac manifestaţii împotriva lui (n.r.: a lui Vassaras) şi petiţii la toate instituţiile statului, că nu vine un singur om să batjocorească o naţiune.

Nu sunt duşmănos, sunt mai bătrân, bine, mă, vin eu (n.r.: să se întâlnească cu Burleanu). Am fost o dată, mă mai duc o dată. Nu am orgolii, mă duc. Dacă îl dă afară pe Vassaras mai discutăm de fotbal şi îl învăţ cum trebuie să conducă. E tânăr, nu trebuie să-i fie ruşine.

El nu e om rău, dar dacă ai în jurul tău 7-8 oameni care te învaţă la rău… El băiat deştept este. Numai că trebuie să înţeleagă nişte noţiuni despre cum se conduce o instituţie. El crede că e conducător, dar nu e, e doar băiat bun. El are o mentalitate din asta mondialistă, cu vrăjeală mondialistă, corporatistă. Dacă eşti în România trebuie să conduci o instituţie după principiile neamului tău şi ale ţării tale. Simplu, vorbind…”, le-a spus Gigi Becali jurnaliştilor în faţa palatului pe care îl deţine în Aleea Alexandru.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04
Kosovo, fosta adversară a României din Liga Naţiunilor, a produs surpriza preliminariilor Campionatului Mondial!
0:00
Cipru – România, 21:30, LIVE TEXT. Meci crucial pentru tricolori în preliminariile World Cup 2026
23:46 8 sept.
Ilie Dumitrescu l-a criticat pe Gigi Becali: “Cum să faci aşa ceva?”
23:45 8 sept.
Israel – Italia 4-5. Thriller cu 9 goluri la Debrecen. Kosovo, surpriza serii. Toate rezultatele din preliminariile World Cup
22:30 8 sept.
E gata! Dani Coman a anunţat ce se întâmplă cu Mario Tudose, după negocierile cu FCSB: “Am încheiat discuţiile”
22:30 8 sept.
Mihai Pintilii a spus ce s-a întâmplat la singurul antrenament al FCSB-ului la care a participat Gigi Becali
1 Dinamo s-a reorientat, după ce nu l-a putut transfera pe Matei Ilie. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic 2 Dan Şucu, lovitură decisivă pentru Gigi Becali! Leo Bolgado ajunge la Rapid, după ce a fost dorit de FCSB 3 Vestea dată de Mihai Stoica despre transferurile pregătite de FCSB, în ultima zi de mercato din Liga 1 4 Carlos Alcaraz a câștigat US Open 2025! Succes în patru seturi în finala cu Jannik Sinner 5 Probleme pentru Lamine Yamal, după ce Spania a dat recital cu Turcia. Ce s-a întâmplat la plecarea din stadion 6 Programul etapei a 10-a din Liga 1. Surpriză privind meciul FCSB-ului cu Botoşani
Citește și