Gigi Becali plusează pentru aducerea lui Vlad Chiricheş la FCSB! Ultima ofertă pe care i-a făcut-o: „Nu mai există în România”
De Alex Ioniță
Publicat: 14.07.2023, 17:48
Gigi Becali plusează pentru aducerea lui Vlad Chiricheș la FCSB. Patronul vicecampioanei i-a făcut o nouă ofertă fundașului, pentru ca acesta să revină la formația „roș-albastră”.
Vlad Chiricheș este, în momentul de față, liber de contract după despărțirea de formația italiană Cremonese. Acesta și-a reziliat înțelegerea cu echipa care a retrogradat din Serie A, după doar un an de la venirea în lotul clubului din nordul peninsulei.
Gigi Becali plusează pentru aducerea lui Vlad Chiricheș la FCSB. Fundașul are ușa deschisă la echipa „roș-albastră”
Patronul echipei „roș-albastre” a dezvăluit că i-a oferit fundașului un salariu în valoare de 400.000 de euro pe sezon și un contract valabil pe un an. Totuși, potrivit latifundiarului, Chiricheș nu este mulțumit de oferta primită.
„Pe Chiricheș îl mai las, i-am făcut o ofertă cum nu mai există în România! Îi dau 400.000 de euro pe sezon, un an de contract. El vrea 500.000 și doi ani. Însă el poate să ajungă într-un an la mai mult de un milion de euro, cu primele de campionat și Conference League. Ia banii ăștia dacă iau și eu bani. Nu e normal așa?”, a spus Gigi Becali, pentru gsp.ro.
Vlad Chiricheș a mai jucat pentru FCSB în perioada ianuarie 2012 – august 2013. Grație evoluțiilor bune de la echipa lui Gigi Becali, acesta a prins un transfer important în Premier League, la Tottenham. În schimbul fundașului, englezii i-au plătit latifundiarului suma de 9,5 milioane de euro.
În cariera sa, jucătorul a jucat pentru FC Ardealul, Benfia U19, Curtea de Argeș, Pandurii Tg Jiu, FCSB, Tottenham, Napoli, Sassuolo și Cremonese. În prezent este evaluat la 900.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Mihai Stoica e optimist că Vlad Chiricheş va semna cu FCSB. Fundașul se antrenează deja cu „roș-albaștrii”
Mihai Stoica e optimist că Vlad Chiricheş va semna cu FCSB. Managerul general al vicecampioanei a oferit noi detalii despre transferul fundașul la echipa lui Gigi Becali.
Vlad Chiricheș se antrenează cu formația „roș-albastră”, pentru a fi pregătit din punct de vedere fizic, în momentul în care va semna cu o nouă echipă. Totuși, „MM” Stoica le-a dat speranțe suporterilor lui FCSB și a dezvăluit că a vorbit cu jucătorul, iar semnele sunt pozitive.
„Eu am speranţe, chiar am. Acum în câteva zile vom ştii dacă da sau nu. Cred că il cunosc destul de bine, m-am uitat in ochii lui si cred că il cunosc bine, îi surade ideea. S-a antrenat separat, la sală, dar asta se intampla cu toţi jucătorii care au fost la noi. E finul lui Pintilii, nu e problemă, îşi fac concediile impreună. Nu e asta problemă. Mai are variante, dar parcă, parcă… Vibe-ul lui m-a făcut să sper.
Pentru noi e lovitură mare din foarte multe puncte de vedere. Poate să fie extrem de important în vestiar, e primul jucător de care se stie ca poate vine si mă întreabă toţi jucătorii în vestiar. De obicei nu prea te întreabă, că e concurenţă, dar de Chiricheş toţi întreabă. E singurul”, a spus managerul general, pentru orangesport.ro.
- Gigi Becali i-a făcut o nouă ofertă lui Vlad Chiricheș
- Latifundiarul a dezvăluit suma pe care fundașul ar putea să o încaseze
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY