Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

Publicat: 21.04.2025, 23:23.

Ionuţ Negoiţă

Ionuţ Negoiţă a venit să o încurajeze pe Dinamo

Ionuţ Negoiţă, în timpul unui interviu - Antena Sport

Ionuţ Negoiţă a fost surprins la meciul dintre Dinamo şi Universitatea Craiova, 0-2, alături de acţionarii din Ştefan cel Mare, Eugen Voicu și Costin Stolz. Cei trei au discutat amical, dar fostul patron nu ia în calcul o revenire la nivel decizional.

Reclamă

Negoiţă susţine că, dacă clubul va ieşi din insolvenţă şi se vor face transferuri importante, Dinamo poate spera la mai mult decât o calificare în play-off. Mai mult, omul de afaceri crede că Dennis Politic nu va ajunge la rivala FCSB

Reclamă

Ionuţ Negoiţă, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Faptul că Dinamo e în play-off e un lucru extraordinar”

„E al doilea meci la care merg, am fost şi la cel cu FCSB, din păcate nu a fost cu noroc. Asta e, sunt complicate meciurile din play-off, sunt grele. Meciul era complicat oricum, cu absenţele avute a fost şi mai complicat. Craiova e o echipă bună, care luptă la titlu.

Oricum, faptul că Dinamo e în play-off e un lucru extraordinar şi mă bucur să asist la meciurile lui Dinamo din play-off. Sperăm ca în sezonul următor să vină şi rezultate mai bune. Sunt deja sponsor, sunt suporter. E rândul altora şi mă bucur că sunt alţii şi ar trebui susţinuţi şi apreciaţi, pentru că sunt eforturi mari care se fac, financiare şi nu numai. Eu îi susţin cu ce pot, oarecum din exterior ca şi sponsor şi nu decizional.

Sunt convins că cu anumite achiziţii, cu jucători de valoare, suplimentari, cu o bancă mai puternică, Dinamo poate mai mult. E şi problema insolvenţei, care psihologic, fiind o incertitudine.. Din ce înţeleg, sunt şanse mari să iasă din insolvenţă ceea ce va fi un lucru extraodinar.

Nu cred, mai complicat să treacă de la Dinamo către marea rivală. Politic e un jucător foarte bun şi sperăm să rămână la Dinamo”, a spus Ionuţ Negoiţă, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2.

Dinamo – Universitatea Craiova 0-2

Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, de Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1.

Craiovenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din primele minute, odată cu şutul lui Mekvabishvili din minutul 5, respins în bară de Golubovic. Safira şi-a încercat şi el şansa, în minutul 38, în timp ce Dinamo a replicat doar prin şutul lui Perica, din minutul 44. După pauză au venit şi golurile.

Baiaram a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Bancu, în minutul 53, deschizând scorul, iar Mitriţă l-a majorat zece minute mai târziu, cu un şut din marginea careului. Gazdele au avut o ocazie mare în minutul 61, când Popescu a respins incredibil la şutul lui Alexandru Pop, însă Dinamo nu a putut înscrie şi, în cele din urmă, oltenii s-au impus cu 2-0.

În clasamentul play-off-ului conduce FCSB, cu 39 de puncte, urmată de CS Universitatea Craiova – cu 36 de puncte şi CFR Cluj – 34 de puncte. Dinamo este pe locul 5, cu 29 de puncte.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:21

    Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

    22:39

    Atac neaşteptat la adresa lui Adrian Mutu! S-a dezlănţuit după ultima victorie: „Petrolul are lot de play-off”

    22:16

    Înfrângere incredibilă încasată de Gabriela Ruse! Jucătoarea noastră, eliminată de locul 625 WTA la Madrid

    21:48

    Dinamo – Universitatea Craiova 0-2. Trei puncte cruciale pentru echipa lui Mirel Rădoi în lupta pentru titlu

    21:25

    VideoJurnal AntenaSport | Fratele lui Radu Drăguşin face senzaţie în bucătărie

    21:22

    VideoJurnal AntenaSport | Gabriela Ruse a sărbătorit Paștele departe de familie

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors