Laszlo Balint, dezamăgit după Universitatea Craiova – Sepsi 2-2: „Ar fi trebuit să câștigăm!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 16.07.2022, 0:29

Laszlo Balint, într-o conferință de presă

Laszlo Balint, primul mesaj după ce a fost dat afară de la Universitatea Craiova

Laszlo Balint, într-o conferință de presă / Hepta

Laszlo Balint e dezamăgit după Universitatea Craiova – Sepsi 2-2. Noul antrenor al oltenilor crede că ar fi trebuit să debuteze cu o victorie pe banca formației din Bănie.

Reclamă

„Un joc pe care l-am avut în mână. N-am reușit să gestionăm ultimele 20 de minute. Știam forța celor de la Sepsi. În ultima parte a meciului era cel mai important să fim organizați. Ar fi trebuit să câștigăm, e un debut cum nu tocmai anticipam.

Reclamă

Laszlo Balint, dezamăgit după Universitatea Craiova – Sepsi 2-2

Efortul a fost mare, e și această căldură. Sepsi a avut un tempo în plus față de noi. Odată ce ai luat, nu se mai impune acel cartonaș roșu. Asta a fost decizia, trebuie să ne descurcăm fără Matei.

Avem și meciurile din Conference League, cu curaj, cu încredere. În acest moment, Gustavo a fost declarat omul meciului, vedem ce se va întâmpla zilele următoare. Mirko e un portar foarte important pentru Craiova. A venit această oportunitate pentru el.

Raul Silva va intra poate în următoarea etapă, cu siguranță ne va ajuta când va intra. Koljic e un atacant cu calitate. Să ne aducem aminte forma dinainte de accidentare. Are zile când mai resimte dureri. Tot timpul este foarte pozitiv. Mitriță e un jucător important, nivelul financiar nu ne permitem să putem să-l aducem. Sunt discuții deschise, e clar că vor mai veni jucători, dar trebuie să fie calitate”, a spus Laszlo Balint, conform digisport.ro. 

Alexandru Mateiu, „victima” primei decizii VAR

Alexandru Mateiu a fost „victima” primei decizii VAR din istoria Superligii, în Universitatea Craiova – Sepsi 2-2. Mijocașul oltenilor a văzut direct cartonașul roșu din partea lui Radu Petrescu, pentru o intervenție neregulamentară asupra lui Nicolae Păun.

Mijlocașul Craiovei susține că a avut o intervenție „curată”, la minge, chiar dacă reluările îl contrazic. Totuși, Mateiu se bucură că fotbalul românesc beneficiază de VAR începând din acest sezon:

„Am dominat 75 de minute, am făcut o greșeală la primul gol, nu trebuia să îl luăm. Până în minutul 90, Sepsi a avut două ocazii și a dat două goluri. Mie mi-a trecut mingea printre picioare și a ajuns în poartă, așa a fost să fie (n.r. – la golul 2 al lui Sepsi).

Eu m-am dus direct pe minge, chiar nu știu ce s-a întâmplat (n.r. – la faza analizată la monitorul VAR). Nu a fost intensitate, nu știu ce a fost. E bine că acum avem VAR, dacă a dat cartonaș roșu înseamnă că a fost fault. Toată echipa a făcut un meci bun. Eu zic că meritam victoria, nu meritam să fim egalați de la 2-0.

Trebuie să mergem mai departe, la meciul din Europa, și să câștigăm. Trebuie să fim concentrați până în minutul 90, când arbitrul fluieră finalul. Avem încredere că putem câștiga campionatul”, a declarat Alexandru Mateiu, pentru digisport.ro.

Universitatea Craiova – Sepsi 2-2

Universitatea Craiova – Sepsi 2-2. Au fost accente dramatice la meciul din Bănie. Gazdele au condus cu 2-0, dar oltenii s-au văzut egalați după o revenire spectaculoasă a echipei lui Cristiano Bergodi.

Gustavo ’29 și ’59 a marcat o dublă pentru Craiova, iar golurile celor de la Sepsi au fost semnate de Damașcan ’73 și Păun ’87. Formația din Bănie rămâne fără victorie în fața covăsnenilor de șapte partide.

După golul egalizator al lui Păun, arbitrul Radu Petrescu s-a dus la monitorul VAR să verifice intrarea lui Mateiu asupra jucătorului lui Sepsi. În urma consultării reluărilor, centralul i-a arătat cartonașul roșu fotbalistului Universității Craiova.

Pentru ambele formații urmează duelurile din preliminariile Conference League. Universitatea Craiova va juca cu Vllaznia, în timp ce Sepsi se va duela cu Olimpija Ljubljana.

Programul primei etape în Superligă:

În prima partidă a sezonului, Hermannstadt a învins cu 3-0 echipa CS Mioveni.Celelalte meciuri ale etapei se vor disputa după următorul program:

Sâmbătă:

ora 18.30: FC Argeş – UTA Arad

ora 21.30: CFR Cluj – FC Rapid

Duminică:

ora 18.30: Farul – FCU 1948

ora 21.30: FCSB – Universitatea Cluj

Luni:

ora 18.30: FC Botoşani – Chindia

ora 21.30: Petrolul – FC Voluntari

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

15:31

„Am pierdut în primele șase curse”. Lando Norris şi-a luat adio de la titlul mondial. Declarații neașteptate: „Sunt punctele noastre slabe”

15:18

Victor Angelescu, anunţ despre transferurile de la Rapid! Câţi jucători îi va aduce lui Marius Şumudică

14:43

Manchester City – Tottenham, LIVE SCORE (19:00)! Duel „de foc” pentru Drăguşin! Ianis Hagi, meci cu Rangers de la 17:00! Parma – Atalanta (21:45)

14:24

Carlo Ancelotti, mesaj direct despre Kylian Mbappe: „Nu-l voi învăţa eu cum să joace! El poate să mă înveţe pe mine!”

14:19

Laurenţiu Reghecampf, primele probleme în Tunisia! Ce l-a enervat la culme în ultimul meci al lui Esperance

13:22

„Suntem prea lenți”. Max Verstappen explică motivele pentru care a obţinut locul 5 în calificările din Marele Premiu din Las Vegas

1 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 2 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 5 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 6 VIDEOMike Tyson nu se opreşte aici şi şi-a provocat deja în ring următorul adversar. Reacţia a venit imediat: „Te voi omorî, Mike”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și