Laszlo Dioszegi, fericit după ce Sepsi s-a calificat în play-off: “Băieții s-au mobilizat exemplar!”. Ce a spus despre întâlnirea cu Adrian Mititelu

Cosmin Cioboată Publicat: 16 martie 2023, 23:16

Comentarii
Laszlo Dioszegi, fericit după ce Sepsi s-a calificat în play-off: Băieții s-au mobilizat exemplar!. Ce a spus despre întâlnirea cu Adrian Mititelu

Laszlo Dioszegi, în timpul unui interviu / Antena Sport

Laszlo Dioszegi s-a arătat extrem de fericit după ce Sepsi s-a calificat în play-off-ul din Liga 1. Finanțatorul clubului covăsnean și-a felicitat jucătorii pentru victoria colosală obținută în meciul decisiv cu FC U Craiova, scor 4-0. Dioszegi a dezvăluit că le-a pregătit fotbaliștilor prime pentru îndeplinirea obiectivului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mai mult, Laszlo Dioszegi a explicat cum a decurs întâlnirea cu Adrian Mititelu, de dinaintea “finalei” de la Sfântu Gheorghe.

Laszlo Dioszegi, fericit după ce Sepsi s-a calificat în play-off: “Băieții s-au mobilizat exemplar!”

Cei doi finanțatori au făcut schimb de pâine și vin, în semn de respect. Ulterior, patronul lui FC U Craiova a fost dat “dispărut”.

“Cred că o să spună că i-a plăcut pâinea!”, a spus Dioszegi, la finalul partidei.

Întrebat despre lupta care o așteaptă pe Sepsi în play-off, Laszlo Dioszegi a dezvăluit că și-ar dori 4-5 victorii.

Reclamă
Reclamă

“Băieții s-au mobilizat exemplar, au dat totul și au meritat victoria. A fost o victorie foarte frumoasă. Azi nu prea avem ce discuta, am dominat partida din minutul 1 până în minutul 95. Craiova e o echipă foarte bună și o să aibă un cuvânt greu de spus în play-out.

Trebuie să jucăm fiecare meci cu aceeași dăruire (n.r. – în play-off). Înainte de meci am fost în vestiar, am vorbit vreo 3-4 minute, apoi am pus un videoclip motivator, iar băieții au înțeles mesajul.

Dorim să ne clasăm cât mai sus (n.r. – în play-off). Știm că sunt 5 echipe foarte bune și viața noastră nu va fi ușoară. Dacă vom reuși să câștigăm 4-5 meciuri, ar fi… Au prime pentru obiectiv. Mâine deja intră salariile la băieți. Pentru că mergem la mare să facem baie (n.r. – în deplasarea cu Farul), băieții trebuie să aibă bani ca să cumpere nișe caiac canoe.

Reclamă

(N.r. – Despre Adrian Mititelu) Ne-am întâlnit înainte de meci și am făcut schimb de pâine cu vin. A mâncat din pâine, apoi nu ne-am mai întâlnit. Dar cred că o să spună că pâinea a fost bună”, a spus Laszlo Dioszegi, după Sepsi – FC U Craiova 4-0.

Nicolae Păun (7′), Ionuț Gurău (autogol, 16′), Adnan Aganovic (44′) și Pavol Safranko (50′) au stabilit scorul final în rejucarea de la Sfântu Gheorghe.

Laszlo Dioszegi, discurs impresionant în vestiar înaintea “finalei” Sepsi – FC U Craiova

Finanțatorul covăsnenilor le-a transmis jucătorilor lui Cristiano Bergodi că are încredere totală în ei. Mai mult, Dioszegi i-a îndemnat să meargă mai departe și să lupte pentru victorie, indiferent de situație.

“Bună seara, în primul rând. Iată că a venit ziua cea mare. Când mă uit la voi, încrederea mea e 100% că astăzi nu părăsim terenul învinși. Astăzi, împreună vom învinge. După atâtea așteptări, a sosit finala adevărată.

Eu am încredere în voi și nu numai eu. Tot staff-ul, fiindcă știm că astăzi, dacă cădeți jos, dacă curge sânge pe voi, o să vă ridicați, o să ștergeți sângele și mergeți mai departe. Astăzi e ziua voastră, e ziua noastră, a tuturor”, a spus Laszlo Dioszegi, în vestiarul lui Sepsi.

Ulterior, Dioszegi i-a invitat pe toți jucătorii și membrii staff-ului să se îmbrățișeze și să vizioneze împreună un videoclip motivator.

https://www.facebook.com/watch/?v=906191343989239&extid=CL-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&mibextid=1YhcI9R&ref=sharing

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Unde se va opri Bodo/Glimt în această ediţie a Ligii Campionilor?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și