Marian Iancu, atac la Dan Şucu după U Cluj – Rapid 2-1: „Şumudică să protesteze împotriva patronatului! Lipsă de profesionalism”
Publicat: 2.02.2025, 16:31.
Marian Iancu a avut un discurs dur la adresa lui Dan Şucu, după înfrângerea Rapidului din derby-ul cu Universitatea Cluj, scor 1-2.
Iancu spune că Rapid duce lipsa unui atacant şi dă vina pe politica celor din conducere. De asemenea, Iancu a spus că Şumudică a avut dreptate să protesteze la adresa arbitrajului. Rapid a cerut penalty în finalul meciului, după ce Cristi Manea a fist călcat în careu.
Marian Iancu, atac la Dan Şucu după U Cluj – Rapid 2-1
„Oricum, trupa lui Șumudică arată bine! Forță, disciplină tactică și angajament peste ‘U’ Cluj, parcă mai greoaie cu fiecare meci care trece. Media mare de vârstă înseamnă, în jocul unei echipe, deopotrivă inteligență, dar și mai puțină viteză și forță fizică.
Aici, Rapidul a fost mai bun aseară (n.r. sâmbătă, 1 februarie). Asta nu înseamnă că diferența ar fi putut însemna mai mult decât un punct, cel puțin în urma acelui penalty regulamentar, dar imoral, neacordat, cu referire la poziția de ofsaid în care se afla jucătorul faultat al Rapidului. Fără atacanți, viața în Giulești este grea! Dacă Șumudică protestează vehement împotriva arbitrajelor, pe bună dreptate, atunci, obligatoriu, să o facă și împotriva administrației sportive a clubului și a patronatului, care produc infinit mai mult deranj pentru parcursul echipei prin lipsa lor de profesionalism și implicare financiară la nivelul obiectivelor asumate, decât o fac protejații lui Vassaras.
Ori, aici găsim o liniște complice în ultimii trei ani, mai mult decât vinovată! Toți antrenorii s-au ferit să-i deranjeze pe mai marii conducători, mulțumindu-se cu puținul pus la dispoziție, fapt pentru care și rezultatele lor au fost pe măsură. Șumudică nu iese din rând, dar rezultatele par mai bune, cel puțin până acum”, a spus Marian Iancu pentru sportpesurse.ro.
Marius Şumudică: Sunt mândru că m-am născut în București și nu aici
După ce s-a ridicat de pe scaunul de la conferinţă, Marius Şumudică mers mai departe cu un mesaj dur pentru jurnaliştii din Cluj aflaţi în sală. „Sunt mândru că m-am născut în București și nu aici”, a spus Şumi.
Înainte de momentul de la finalul conferinţei de presă, Şumudică a avut o tiradă la adresa tuturor oamenilor implicaţi la U Cluj.
„Cu tot respectul pentru toți analiștii, pentru toți oamenii ăștia care au fost mari arbitrii. Mă refer aici la domnul Crăciunescu, Avram, Porumboiu. Care vreți voi. Dacă mie îmi spuneți că nu este penalty la Manea, atunci nu mai e niciun penalty niciodată.
Nu am nimic cu U Cluj, le doresc baftă în continuare, dar îmi doresc și eu arbitrajele pe care le are U Cluj. Mi le-aș dori… Doamne, ce mi le-aș dori! La meciul cu Buzău, săracul i-a făcut make-up unuia, i-a dat cu puțin fard și imediat s-a dus la VAR. Penalty.
Astăzi, la noi, îl calcă de la spate. Nu am văzut în viața vieții mele. Călcat! Dacă vedeți ce picior are Manea… călcat de la spate… nu se duce nici măcar la VAR. Păi, pentru ce am inventat VAR-ul ăsta? Pentru ce?
Oameni buni. Vă lăudați că Clujul e cel mai tare oraș. Că sunt oameni corecți. Domnule Boc, care sunteți alături de echipa asta, ați făcut lucruri minunate în orașul ăsta, organizați fotbal, tenis, tot. Opriți-vă, domnilor, toți care sunteți în jurul acestei echipe. O să ajungeți să fiți huliți. Cu tot respectul pentru acest club. Nu se poate așa ceva! Ce s-a întâmplat astăzi a fost total în favoarea lui U și total în defavoarea Rapidului. Și cu asta am terminat, nu vreau să vorbesc mai mult, că sunt foarte nervos”, a spus Şumudică, la conferinţa de presă.