Mario Camora s-a prăbuşit emoţional şi a anunţat ce accidentare a suferit: „Sunt la pământ!”. Ratează „dubla” naţionalei României
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 8.10.2023, 23:58
Mario Camora s-a prăbuşit emoţional şi a anunţat ce accidentare a suferit în meciul Dinamo – CFR Cluj, scor 1-1, din etapa a 12-a a Ligii 1. Fundaşul s-a „rupt” cu patru zile înaintea disputei Belarus – România, care va fi joi, de la ora 21:45, LIVE VIDEO pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Căpitanul ardelenilor a suferit o accidentare încă din minutul 6 al disputei de pe Arena Naţională. A avut nevoie de intervenţia medicilor şi a fost imediat schimbat. În locul lui a intrat tânărul Matei Ilie. Camora a continuat să primească îngrijiri pe banca de rezerve şi acuza dureri. A fost surprins de camerele TV în timp ce plângea.
Mario Camora s-a prăbuşit emoţional şi a anunţat ce accidentare a suferit
La finalul meciului, Camora a anunţat că este OUT din lotul lui Edi Iordănescu. A suferit o ruptură musculară şi are nevoie de o lungă perioadă de recuperare.
„Cu siguranţă e ruptură şi acum sper să revin cât mai repede. Am luat un gol foarte uşor, dar după echipa a revenit. Am avut multe ocazii, dar din păcate am făcut un egal. Eu zic că astăzi am pierdut 2 puncte aici după ce am făcut a doua repriză bună. Noi nu am intrat bine în joc, am luat un gol rapid şi foarte uşor.
Trebuia să câştigăm şi din păcate nu am reuşit să câştigăm. Am pierdut cu FCSB, am pierdut cu Rapid, azi nu am putut să câştigăm. E păcat că eram într-un moment bun. Suntem la 3 puncte de primul loc, se joacă. Mai sunt multe meciuri. Nu cred că e o mare diferenţă, dar noi voiam să câştigăm, să fim mai aproape. Acum capul sus, avem această pauză.
Normal că sunt supărat că pierd meciurile naţionalei, eram într-un moment bun. Pentru mine e o dezamăgire foarte mare. Vreau să îmi revin, acum sunt la pământ„, a declarat Mario Camora la digisport.ro.
Edi Iordănescu are, în acest moment, un singur fundaş stânga de meserie. Este vorba despre Nicuşor Bancu. Selecţionerul este pe punctul de a-l convoaca de urgenţă pe Andrei Borza, jucătorul de 17 ani al Rapidului.
Dinamo – CFR Cluj 1-1, în etapa a 12-a
Meciul de pe Arena Naţională a început cu un moment de reculegere în memoria lui Cătălin Hâldan. În minutul 7 s-a accidentat Camora, care a şi fost înlocuit. Dinamo a deschis scorul în minutul 10, prin Hakim Abdallah, care a înscris din pasa lui Ilic. După o primă repriză slabă, clujenii au început mai bine în partea secundă, iar Bîrligea a profitat de assist-ul lui Cvek pentru a egala, în minutul 58. S-a terminat 1-1 şi CFR Cluj rămâne pe locul doi în clasament, cu 26 de puncte, cu trei mai puţine decât liderul FCSB. Dinamo ocupă penultimul loc în clasament, al 15-lea, cu 9 puncte.
DINAMO: Golubovic – Lucas Araujo, Bena, Patriche – Cr. Costin, N. Roşu, D. Iglesias (R. Grigore 90), Amzăr – Ilic (N. Roşu 68) – Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah (C. Ţîră 83). ANTRENOR: Ovidiu Burcă
CFR CLUJ: R. Sava – Kresic, Ajeti, Morgan (Juricic 66) – Mogoş, Deac (L. Mihai 72), Muhar, Cvek, Camora (M. Ilie 8) – Otele (Fica 72), Bîrligea (Jefte Betancor 66). ANTRENOR: Andrea Mandorlini
Cartonaşe galbene: Amzăr 61, Golubovic 90+2 / Cvek 82, Fica 85, M. Ilie 90+6
Arbitri: Ovidiu Haţegan – Vladimir Urzică, Raul Constantin Ghiciulescu – Ovidiu Robu
Arbitri VAR: Sebastian Colţescu – Ionuţ Marius Bobe
Observator: Irina Mîrţ
Dinamo a ajuns la şase meciuri la rând fără victorie şi rămâne pe penultimul loc în Liga 1, cu 9 puncte.
- Mario Camora s-a accidentat în Dinamo – CFR Cluj 1-1
- Va rata meciurile naţionalei României
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY