Marius Şumudică, analiză dură a Rapidului: „Echipă lentă, cu jucători supraponderali!”. Avertisment pentru Cristiano Bergodi
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 8.08.2023, 17:04
Marius Şumudică a făcut o analiză dură a Rapidului, după startul de sezon ratat al alb-vişiniilor. Echipa din Giuleşti tocmai a suferit prima înfrângere stagională, cu FC Voluntari, scor 1-2. Jucătorii lui Cristiano Bergodi au ajuns pe locul 8 în Liga 1, după primele patru etape.
Şumudică a fost pe lista scurtă de antrenori doriţi la Rapid, după plecarea lui Adi Mutu. Şefii din Giuleşti au ales să îl aducă pe Cristiano Bergodi, motiv pentru care „Şumi” s-a înfuriat şi a anunţat că va semna cu o rivală pentru a îi lăsa pe rapidişti fără titlu.
Marius Şumudică, analiză dură a Rapidului
Fostul jucător şi antrenor al Rapidului i-a transmis un avertisment lui Cristiano Bergodi. Crede că italianul pierde vestiarul, după ce a făcut 5 modificări în echipa de start în meciul Rapid – FC Voluntari. Nemulţumit de rezultatul de la pauză, Bergodi a efectuat cinci schimbări până în minutul 62.
„Rapid bate pasul pe loc, pierde puncte cu echipe de mijlocul clasamentului. Aceste puncte pierdute vor conta pe viitor. De câte ori vorbesc de FCSB, lumea spune că mă propun. Cred că ce am făcut pentru Rapid, am fost jucător acolo, îmi dă dreptul de a vorbi.
Ieri, Rapidul, pe mine m-a surprins. Abordarea acestui joc… mi s-a părut o echipă lentă, cu unii jucători supraponderali şi care pe atacul poziţional are mari probleme. Echipă care face 600 de pase, aproape o ajunge pe City, dar 300 sunt între fundaşii centrali. L-aţi văzut pe Drăghia? Are 7 kilograme în plus, zici că e la ‘old-boys’.
Rapid câştigă un un punct cu Sepsi, acasă, cu un gol anulat eronat. O bate la Mediaş pe U Cluj cu două autogoluri. Apoi Rapid se salvează cu Botoşani pe final. De data asta gafează de două ori, dar Voluntari a avut 4 ocazii clare de a marca. Rapid practic nu şi-a creat nicio ocazie de a marca. Din punctul meu de vedere este un start dezastruos, mai ales că anul ăsta au spus că este centenarul. Eu mă aşteptam mult mai mult şi de la achiziţii. Sunt nişte întrebări pe care mi le pun în continuare… l-au adus pe Borja Valle, ieri era în tribună. Dacă după 3 săptămâni nu poţi să îl aduci la un nivel, e grav.
La alcătuirea echipei, îmi aduc echipă ce mi-a adus aminte Copos: ‘La o echipă mare nu schimbi’. În momentul în care faci 5-6 schimbări pierzi vestiarul, eu am şi alte informaţii de acolo, plus că joci la săptămână. Este concluzia că ai fost nemulţumit de ei. După care schimbi la pauză încă 4 jucători.
Rapidul traversează o perioadă nefastă, nu ştiu unde sunt problemele, dar sunt la 7 puncte de FCSB în momentul de faţă. În condiţiile în care ţi-ai propus să termini pe locurile 1-3 şi să iei Cupa. Şi nu ai jucat cu FCSB, Craiova, Farul„, a declarat Marius Şumudică la digisport.ro.
Pentru Rapid urmează derby-ul cu Petrolul, care va fi duminică, de la ora 21:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro
Cristiano Bergodi, dezamăgit după Voluntari – Rapid 2-1
Antrenorul Rapidului a recunoscut că nu este startul de campionat pe care şi l-ar fi dorit, dar nu a vrut să dea vina pe jucători. Bergodi a subliniat că el e primul vinovat, chiar dacă portarul Rapidului, Horaţiu Moldovan, a greşit la ambele goluri marcate de Voluntari.
„Am făcut un meci slab, din punctul meu de vedere, tehnic. Am greşit multe pase. Am ajuns în careu, dar ultima pasă nu a mers, nu a fost un meci reuşit. Eu sunt primul vinovat pentru această situaţie, nu vorbesc despre jucători. Am reglat un pic situaţia în a doua repriză, dar nu am reuşit să îi desfacem.
Eu sunt antrenorul, eu sunt vinovat, cu băieţii voi vorbi, am vorbit deja că trebuie să îmbunătăţim anumite lucruri.
Nu am intrat conectaţi la meci. Să luăm un gol aşa… Ne-am făcut rău singuri. Trebuie reglate lucrurile, nu pot să spun mai mult, asta e de domeniul antrenorului, să îmbunătăţească jocul.
Nu vorbesc de jucători, de cine a intrat sau a jucat în prima repriză. Repet, am făcut un meci slab tehnic. A fost un duş rece când am luat golul. Pe urmă am egalat, se puteau face lucruri mai bune la mijlocul terenului, dar repet, e vina mea.
(n.r.: despre gafele lui Moldovan) Horaţiu e un jucător bun, un portar care se antrenează bine. Nu e deloc în pericol. Portarul e portar şi trebuie să aibă linişte. M-am gândit cu Botoşani să schimb ceva, dar poate eu nu am fost cel mai inspirat.
Normal că mă pune pe gânduri, erau 3 puncte importante. Eu ştiu ce trebuie să fac, sunt antrenor de 20 şi ceva de ani, nu e începutul aşteptat, e sub ceea ce ne doream. Ne antrenăm pentru meciul cu Petrolul, e foarte important. Jucătorii trebuie să conştientizeze că trebuie să dăm mult mai mult.
(n.r.: despre suporteri) Ştiu că nu e răbdare, eu încerc să îmi fac treaba mea, cu băieţii. Era normal ca suporterii să nu fie mulţumiţi”, a declarat Cristiano Bergodi după Voluntari – Rapid 2-1.
- Marius Şumudică, analiză dură a Rapidului
- Ce a declarat după înfrângerea giuleştenilor de la Voluntari
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY