Motivul pentru care biletele la derby-ul Farul – FCSB nu au mai fost scoase la vânzare! Explicaţiile lui Gică Popescu: „Cererea e incredibilă!”
De Viviana Moraru
Publicat: 16.05.2023, 21:08
Gică Popescu ştie motivul pentru care biletele de la derby-ul „de foc” dintre Farul şi FCSB nu au mai fost scoase la vânzare. Preşedintele constănţenilor a dezvăluit că cererea este una imensă, partida exercitând un interes mare în rândul fanilor trupei lui Gică Hagi.
Capacitatea stadionului de la Ovidiu este de aproximativ 4500 de locuri. 250 de bilete sunt destinate fanilor celor de la FCSB, iar alte 2000 de locuri sunt rezervate de cei care au abonamente. Astfel, pentru că interesul era imens, conducerea celor de la Farul a decis ca cele aproximativ 2000 de bilte rămase să nu mai fie scoase la vânzare, şi să fie împărţite în cadrul clubului.
Gică Popescu ştie motivul pentru care biletele de la Farul – FCSB nu au mai fost scoase la vânzare
Gică Popescu susţine că dacă Farul ar fi avut un stadion de 30.000 de locuri, acesta ar fi fost cu siguranţă plin la ora meciului cu FCSB.
Preşedintele constănţenilor susţine că s-a ajuns la varianta de a nu mai scoate biletele la vânzare, pentru a se evita ca unii fani ai roş-albaştrilor să se infiltreze printre suporterii trupei lui Gică Hagi.
„Din păcate, avem un stadion de doar 4.500 de locuri. Sunt convins că, dacă am fi avut un stadion de 30.000 de locuri, ar fi fost plin la acest joc. De aceea ne dorim cât mai repede cu putinţă ca stadionul de la Constanţa să fie construit cât mai repede.
Cererea este una incredibilă şi am încercat să facem lucrurile de aşa manieră încat să avem cât mai mulţi suporteri farişti în stadion”, a declarat Gică Popescu, pentru orangesport.ro.
Gică Hagi, mesaj de luptă după ce Farul va juca fără Denis Alibec meciul de titlu cu FCSB
Gică Hagi a transmis un mesaj de luptă, după ce Farul va juca fără Denis Alibec meciul de titlu cu FCSB. „Regele” este convins că echipa sa se va descurca şi fără atacant, după ce acesta a încasat cartonaş roşu în duelul cu Universitatea Craiova, din ultima rundă.
Farul şi FCSB se vor duela în derby-ul care poate decide campioana din acest sezon de Liga 1. Meciul va avea loc duminică, de la ora 21:00, şi va fi în format live text, pe AS.ro.
Gică Hagi susţine că întreaga echipă câştigă meciurile, şi nu un singur jucător. În acest context, managerul celor de la Farul a declarat că lipsa lui Denis Alibec nu se va resimţi atât de tare, pentru că are la dispoziţie şi alţi fotbaliţşti care pot face diferenţa.
„Am bătut în toate meciurile de acasă, chiar şi fără Denis. Nu e o problemă foarte mare că Alibec lipseşte acum. El ne-a adus aici, dar echipa câştigă meciurile, nu jucătorul, el face diferenţa.
Nu e problema mea, presiunea e pe mine să găsesc soluţii pentru acest meci. Va fi plin stadionul. Sper să găsesc o formulă ideală, care să confirme că suntem cei mai buni.
Pot reveni cel puţin trei jucători: Băluţă, Larie şi Mazilu. Mazilu 100% revine. Vor conta toate detaliile, ambele faze le facem mai bine decât ei”, a declarat Gică Hagi, pentru digisport.ro.
- Motivul pentru care biletele la Farul – FCSB nu au mai fost scoase la vânzare
- Anunţul făcut de Gică Popescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY