Neluţu Varga, anunţ despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj: „Am bătut palma!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 21.03.2023, 13:39
Neluţu Varga a făcut un anunţ despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Patronul ardelenilor a spus că a bătut palma cu Dan Petrescu pentru a-şi prelungi contractul până în 2029.
Neluţu Varga nu a fost supărat cu Dan Petrescu după egalul CFR-ului cu Rapid, scor 2-2. Varga a dezvĂluit că a vorbit cu Dan Petrescu şi s-a înţeles cu el pentru a-şi prelungi contractul până în 2029.
Neluţu Varga, anunţ despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj
“Jocul echipei am senzația că este într-o cumpănă și își vor reveni pe traseu. Contează foarte mult că noi am jucat 50 de meciuri într-o perioadă foarte scurt, înseamnă enorm de mult pentru o echipă. Când își revin și se odihnesc își vor intra în cursul lor normal.
Ne batem cu toți, va fi un play-off foarte strâns. Toți au șanse. Farul îmi place cum merge, îmi pune un semn de întrebare pentru câștigarea titlului. Sperăm să ne reabilităm să ajungem acolo unde ne dorim. Am discutat cu Dan Petrescu, suntem de acord.
Este doar o chestie de a pune pe hârtie. Se va prelungi până în 2029, încă 5 ani de la finalul actualului contract, în 2024. Am bătut palma”, a spus Neluțu Varga la fanatik.ro.
Dan Petrescu, criză de nervi după CFR Cluj – Rapid 2-2
Dan Petrescu a făcut criză de nervi după CFR Cluj şi Rapid, scor 2-2. Antrenorul campioanei a acuzat în termeni duri arbitrajul. Dan Petrescu spune că a fost viciere de rezultatul, după ce CFR Cluj a avut un gol anulat în prleungirile partidei.
Dan Petrescu a şi-a criticat dur şi jucătorii, despre care a spus că sunt cu „capul în nori!”. Mai mult, a spus că jucătorii săi care merg la naţională „uită să joace”.
„E posibil să anulezi golul, dă-mi ce e al meu. E viciere de rezultat! Cei de la VAR să îl plătească degeaba. Meritam gol, restul e cancan. Se duc la naţională vedetele noastre şi uită să mai joace. Ne merităm soarta. De aia nu a fost gol, fiecare se gândeşte la ce vrea să facă, nu la meciul ăsta. Băieţii au fost cu capul în nori, mai ales cei patru fundaşi.
Să mai spună şi ei că sunt cu capul în nori. Toţi cei patru fundaşi nu meritau la naţională. Camora nu ştiu ce are, are ruptură, a jucat puţin accidentat şi s-a văzut.
Costache îl ştiu bine, Sefer bun, Dugandzic îl ştiam. Nu m-au surprins. Fundaşii noştri, toţi 4, au fost sub nivel. Aşa nu poţi să câştigi un meci. Ni s-a anulat un gol în minutul 94, când nu pierzi e bine. Dar la întoarcere va fi iar foarte greu. Cei de la Craiova am înţeles că nu au chemat niciun gol, se vor pregăti bine. Eu nu am cum să pregătesc meciul bine. Va fi greu să avem pretenţii în continuare.
Nu mă aşteptam ca la VAR să ni se anuleze aşa. Am primit pe telefon că e gol clar şi aşteptam liniştit decizia. Nu se poate aşa ceva!„, a spus Dan Petrescu după CFR Cluj – Rapid 2-2.
- Neluţu Varga a făcut un anunţ despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj
- Noul contract pe care i l-a pregătit lui Petrescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY