„Nu mă așteptam!” Darius Olaru, surprins de tactica lui Șumudică după FCSB – Rapid 0-0. Se gândește deja la derby-ul cu Dinamo

De Alex Ioniță
Publicat: 27.10.2024, 23:40

Nu mă așteptam! Darius Olaru, surprins de tactica lui Șumudică după FCSB - Rapid 0-0

"Nu mă așteptam!" Darius Olaru, surprins de tactica lui Șumudică după FCSB - Rapid 0-0

Hepta

Darius Olaru a fost surprins de tactica lui Șumudică după FCSB – Rapid 0-0. Căpitanul campioanei a analizat modul în care antrenorul din Giulești a pregătit meciul de pe Arena Națională.

Reclamă

Derby-ul dintre FCSB și Rapid a contat pentru etapa cu numărul 14 a sezonului de Liga 1. Meciul a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Reclamă

„Nu mă așteptam!” Darius Olaru, surprins de tactica lui Șumudică după FCSB – Rapid 0-0

După duel, Darius Olaru a transmis faptul că nu se aștepta ca Marius Șumudică să aleagă o abordare defensivă pentru derby. Acesta a vorbit și despre prestația echipei sale și a transmis faptul că roș-albaștrilor le-a lipsit doar golul, la duelul cu Rapid.

Totodată, Darius Olaru a vorbit și despre derby-ul cu Dinamo, din Cupa României și a dat asigurări că jucătorii campioanei vor să își învingă marea rivală și în seara de miercuri.

„(n.r. Ce a mai lipsit?) O partidă bună, am controlat jocul. Din păcate doar golul a lipsit. Meritam victoria, mai ales în prima repriză, ne-am creat ocazii. Trebuia să marcăm, dar ăsta este fotbalul. Mergem mai departe, urmează un meci important.

Nu mă așteptam să fie chiar așa defensivă. Știam că punctul lor forte este contra-atacul. Credeam că o să recupereze și o să plece, dar nu mă așteptam să fie așa defensivă.

Sunt meciuri multe, meciuri grele. Depunem efort la fiecare meci, e normal să se simtă oboseala. Am gestionat bine ultimele meciuri, am reușit o serie bună de victorii. Acest meci cu Rangers ne-a pus stop, pare că tot ce am făcut bun s-a dus în acel meci și ne-a cam ținut așa puțin pe loc. Știam că trebuie să câștigăm, ca să ne revenim, dar sper să ne revenim pe viitor.

(n.r. Puteți duce acest ritm?) Trebuie să putem. Avem un lot bun, trebuie să fim toți concentrați. Trebuie să fim bine pregătiți. Așteptăm derby-urile, sunt meciuri tari, pe care vrem să le jucăm.

(n.r. Cum veți gestiona perioada cu aceste meciuri? Cupă, campionat, Europa?) Avem un lot bun. trebuie să știm să facem față pe toate planurile. Sunt meciuri multe, dar asta vrem și noi. Meciuri multe și rezultate bune.

(n.r. Bateți pe Dinamo în Cupă?) Normal, e primul meci, e cel mai important. Nu cred că ar trebui să ne gândim la ce facem în 2-3 etape. Eu vreau să câștig fiecare meci, și la antrenamente!”, a spus Darius Olaru, la digisport.ro.

Marius Şumudică, criză de nervi din cauza lui Elias Charalambous, după FCSB – Rapid 0-0

Marius Şumudică a făcut o criză de nervi din cauza lui Elias Charalambous, după derby-ul dintre FCSB – Rapid, încheiat cu scorul de 0-0. S-a lăsat cu scandal la finalul duelului „de foc” de pe Arena Naţională.

Spiritele s-au încins însă după fluierul final al partidei. Marius Şumudică a fost surprins de camere salutându-se cu oficialii de la FCSB, printre care şi Mihai Stoica, şi a mers către zona în care ar fi trebuit să se întâlnească cu Elias Charalambous.

„Şumi” a rămas „mască” şi a  făcut o criză de nervi în momentul în care a observat că Elias Charalambous plecase deja către vestiare, fără să-l salute. Antrenorul cipriot al roş-albaştrilor s-a întors nervos către Şumudică şi a fost nevoie de intervenţia celorlalţi membri ai staff-urilor celor două echipe, pentru ca cei doi tehnicieni să se calmeze, fiind la un pas de bătaie.

Şi Istvan Kovacs a alergat către locul în care Elias Charalambous şi Marius Şumudică se certau. După intervenţia celorlalţi oficiali, antrenorii celor două mari rivale s-au salutat, iar Charalambous a mers către vestiare.

Marius Şumudică l-a avut „elev” pe Elias Charalambous la Vaslui. Acesta a fost astfel şi unul dintre motivele pentru care a rămas mut de uimire în momentul în care cipriotul nici nu a vrut să-l salute, după confruntarea din derby-ul de pe Arena Naţională.

Rapid a ratat şansa de a o egala pe FCSB, după derby-ul de pe Arena Naţională. Campioana a acumulat 20 de puncte, urcând pe locul şase, în timp ce giuleştenii se clasează pe locul 10, cu 17 puncte şi cu un meci în plus disputat faţă de rivalii roş-albaştri.

Reclamă
Recomandări
  • Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
  • Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    18:50

    Arne Slot l-a egalat pe Carlo Ancelotti înaintea meciului Liverpool – Real Madrid! Performanţa reuşită de antrenorul „cormoranilor”

    18:42

    Mircea Lucescu, replică fabuloasă după criticile lui Mircea Rednic: „Chiar mă gândeam la el”

    18:24

    Al Gharafa – Al Nassr LIVE VIDEO (luni, 18:00) în AntenaPLAY! Florinel Coman, duel stelar cu Cristiano Ronaldo în Liga Campionilor Asiei

    18:22

    FotoEchipa Națională de fotbal feminin, imagini tari de la secția de votare! „Tricolorele” se află în cantonament la Mogoșoaia

    17:55

    Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Mesajul lui David Popovici

    17:38

    Noi detalii despre starea lui Lamine Yamal! Cât va mai lipsi starul Barcelonei

    1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

    Cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac. Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare

    Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele

    Citește și