Ofertă concretă pentru transferul lui Adrian Şut de la FCSB. Răspunsul dat imediat de Gigi Becali
Publicat: 21.03.2025, 18:08.
FCSB a primit o ofertă concretă pentru transferul lui Adrian Şut. O formaţie din Arabia Saudită şi-a manifestat interesul pentru căpitanul campioanei, iar Gigi Becali a oferit imediat răspunsul.
Adrian Şut face parte din lotul naţionalei, pentru primele meciuri din preliminariile World Cup 2026. Partida cu Bosnia e azi, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.
Ofertă concretă pentru transferul lui Adrian Şut de la FCSB
După forma excelentă arătată în acest sezon, Adrian Şut a ajuns pe radarul mai multor echipei. Cei de la Al Ryadh au înaintat o ofertă concretă pentru transferul internaţionalului român de 25 de ani, notează golazo.ro.
Concret, arabii ofereau suma de două milioane de euro pentru transferul lui Adrian Şut. Gigi Becali le-a refuzat imediat oferta şeicilor de la Al Ryadh. Patronul campioanei vrea să obţină o sumă mult mai mare în schimbul mijlocaşului său.
„Pe Șut îl vând numai dacă mai puneți câteva milioane de euro!”, a declarat Gigi Becali despre plecarea lui Adrian Şut, conform sursei citate anterior.
După ce FCSB a fost eliminată de Lyon din Europa League, au existat zvonuri conform cărora francezii de la Nantes ar fi pus ochii pe Adrian Şut. Echipa din Ligue 1 şi-a trimis scouterii pe Arena Naţională, la prima rundă de play-off, cu Rapid.
Adrian Şut este cotat la suma de 2,8 milioane de euro. Mijlocaşul mai are contract cu FCSB până în vara lui 2028, iar recent, Gigi Becali a dezvăluit că i-a mărit salariul la suma de 20.000 de euro.
Adrian Şut, dezvăluiri despre relaţia cu Gigi Becali
Adrian Şut a făcut dezvăluiri de senzaţie despre Gigi Becali. Căpitanul celor de la FCSB a vorbit despre prima interacţiune pe care a avut-o cu latifundiarul din Pipera. A mărturisit că i-a fost ruşine, dar până la urmă a trecut cu bine peste emoţii. Se întâmpla chiar înainte de a semna cu FCSB, echipă la care este acum căpitan, după accidentarea lui Darius Olaru.
Chiar Adrian Şut a fost cel care a insistat să mai evolueze un sezon pentru echipa din Clinceni. Apoi, a venit la FCSB. ”Mi-am sunat familia, le-am spus că mă vrea FCSB! Apoi am mers la nea Gigi la palat. A fost prima oară când l-am văzut, au fost niște emoții… Chiar nu-mi venea să cred că sunt acolo. Când l-am văzut pe nea Gigi nu puteam să vorbesc… Îmi era rușine de dânsul! A fost ceva frumos”, a spus Șut, conform fanatik.ro.
Apoi, actualul căpitan al celor de la FCSB a devoalat primul contact cu vestiarul actualei campioanei din Liga 1. ”Le-am spus că mi-aș dori să mă mai lase un an împrumut la Clinceni, pentru a putea juca meci de meci la liga 1. Să prind experiență și minute. Îi cunoșteam pe unii colegi. Venisem și cu Buziuc de la Clinceni.
Când vii de la o echipă mică la FCSB este foarte dificil. Sunt jucători cu calitate, pregătirea este alta… Am dat și de antrenamentele lui Tommy Neubert și nu-mi venea să cred”, a mai spus Șut, conform sursei citate.