Rapid, apel la CNCD după scandările rasiste ale fanilor de la FCSB: „Lucrurile sunt sensibile. UEFA nu a stat pe gânduri”
Publicat: 18.03.2025, 9:53.
Rapid va face apel la CNCD, după scandările rasiste ale fanilor de la FCSB. Viorel Moldovan a transmis că nu este de acord cu ceea ce s-a întâmplat în derby-ul de duminică, încheiat cu scorul de 3-3.
Marius Şumudică a fost primul care s-a plâns de scandările fanilor FCSB-ului, scandări pe care le-a numit ca fiind „rasiste”. Antrenorul de la Rapid a transmis chiar faptul că îşi dorea să oprească partida şi să-şi scoată echipa de pe teren.
Rapid, apel la CNCD după scandările rasiste ale fanilor de la FCSB
Viorel Moldovan a declarat că Rapid nu va rămâne indiferentă, după scandările fanilor rivali. Preşedintele giuleştenilor a transmis că va sesiza Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării (CNCD), mărturisind că astfel de scandări intră într-o zonă „sensibilă”.
De asemenea, Moldovan a amintit şi de faptul că România a fost sancţionată de UEFA, după scandările fanilor de la meciul cu Kosovo, meci care a fost câştigat la „masa verde”, după ce kosovarii au ieşit de pe teren.
„Mereu am făcut adrese către CNCD. Ne vom sesiza și de această dată. Flagelul acesta a apărut și pe alte stadioane din țară. Rapid nu are o rivalitate direcțională. Lucrurile sunt cam sensibile.
Amenzile de la ultimul meci al FCSB-ului cu Lyon sunt de 30.000 de euro pentru rasism. Acum ce credeți că au scandat suporterii atât de supărător pentru UEFA?
Noi când am jucat pe teren propriu cu Kosovo, cei de la UEFA nici nu au stat pe gânduri.
Nu, de ce să fiu de acord cu aceste scandări? Înțeleg și eu folclorul galeriilor, să pui un banner, dar nu de rasă și altceva, lucruri care sunt sensibile”, a declarat Viorel Moldovan, conform digisport.ro.
Marius Şumudică, un nou atac după remiza din derby-ul cu FCSB
Marius Şumudică a ieşit la atac, după remiza din derby-ul cu FCSB. Antrenorul de la Rapid a criticat arbitrajul şi a transmis că Andrei Borza nu ar fi trebuit să fie eliminat.
„Şumi” a mai subliniat că FCSB a evoluat aproape o jumătate de oră în superioritate numerică, şi nu a reuşit să câştige derby-ul de pe Arena Naţională.
„Am văzut că a zis lumea că noi n-am avut șuturi pe poartă. Ei au jucat 30 de minute cu om în plus. A fost fault inventat la Borza, niciodată.
Niciodată nu merita al doilea galben. Corner inventat, Onea a fost împins. S-a dat corner și după FCSB a marcat. Pe astea nu le mai discutăm”, a declarat Marius Şumudică, conform digisport.ro.