„S-a considerat deja campioană!” Răzvan Lucescu, mesaj necruţător pentru FCSB, după derby-ul pierdut cu Rapid
De Viviana Moraru
Publicat: 15.03.2024, 18:37
Răzvan Lucescu a transmis un mesaj necruţător pentru FCSB, după derby-ul pierdut categoric cu Rapid. Antrenorul lui PAOK este de părere că roş-albaştrii au tratat cu superficialitate duelul cu marea rivală, mărturisind însă că în continuare sunt favoriţi pentru câştigarea titlului.
Rapid a umilit-o pe FCSB şi s-a impus categoric, cu 4-0, în derby-ul din etapa trecută. După înjumătăţirea punctelor, giuleştenii se clasează la patru puncte distanţă de marea rivală.
Răzvan Lucescu, mesaj necruţător pentru FCSB, după derby-ul pierdut cu Rapid
Răzvan Lucescu a declarat că victoria celor de la Rapid, din derby-ul cu FCSB, a relansat lupta la titlu din Liga 1. Antrenorul a transmis că roş-albaştrii au tratat superficial ultima parte a sezonului regular, dat fiind avansul din fruntea campionatului, pe care îl aveau.
Lucescu Jr. a mai declarat că în ciuda victoriei reuşite de Rapid, FCSB este în continuare în deplin control, în vederea cuceririi primului titlu, după nouă ani.
„Mi-e puţin greu…ce pot spune despre campionatul românesc. Ce ştiu eu, decât nume de echipe. Rapid a bătut cu 4-0, putem spune că şi FCSB-ul a tratat oarecum superficial această ultimă parte, considerându-se deja campioană, şi a fost pedepsită pentru acest lucru.
Acest rezultat relansează Rapidul în lupta pentru titlu, dar încă e situaţia sub controlul FCSB-ului”, a declarat Răzvan Lucescu, la sosirea în ţară.
Răzvan Lucescu a dezvăluit ajutorul primit de la Mircea Lucescu, după ce a calificat-o pe PAOK în sferturile Conference League
Răzvan Lucescu a dezvăluit ajutorul primit de la Mircea Lucescu, după ce a calificat-o pe PAOK în sferturile Conference League. Echipa antrenorului român a reuşit să întoarcă scorul în returul cu Dinamo Zagreb şi să obţină calificarea.
„O calificare specială, un sezon magic pentru noi, cu o perspectivă specială în faţă, şi în campionat dar şi în cupele europene, de ce nu, ajungând până aici şi trecând peste obstacolele pe care le-am avut, e normal să avem un vis. Trebuie să fim concentraţi pe următoarele meciuri. Important e că ne-am calificat, trăirea meciului a început imediat după meciul de la Zagreb. Nu de rezultat neapărat, dar ne-am bătut singuri, eram convins că putem întoarce rezultatul. Jocul l-am trăit aşa cum trăieşte cineva care a concentrat acolo, cu atenţie, cu încredere.
(N.r. Despre Mircea Lucescu) Vine cu victoria, mă ajută, îmi poartă noroc. Ne gândim la sfertul de finală, ca să ajungem în finală, trebuie să trecem de sferturi, de semifinală, dar sfertul de finală e cel care contează”, a declarat Răzvan Lucescu, la revenirea în ţară.
- Răzvan Lucescu, mesaj despre lupta la titlu din Liga 1
- Ce a spus despre FCSB şi Rapid
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY