Toni Petrea a sărit să-l apere pe Dan Petrescu, după ce antrenorul lui CFR Cluj a fost făcut vinovat pentru rușinea cu FC Pyunik, în urma căreia campioana României a fost eliminată din preliminariile Conference League.
După înfrângerea suferită de CFR Cluj cu FC Pyunik, în spațiul public a apărut informația că Neluțu Varga s-a hotărât să rupă colaborarea cu Dan Petrescu. Toni Petrea crede că ar fi o greșeală din partea ardelenilor să renunțe la „Bursuc”.
Toni Petrea îl apără pe Dan Petrescu după umilința cu FC Pyunik: „CFR Cluj ar fi mai slabă fără el!”
„Mi se pare cam dur termenul de rușine. Dar nu e plăcut când părăsești competiția din primul tur și nu e plăcut pentru nimeni. Ei știu mai bine și nu pot eu să mă pronunț. Mă concentrez să avem parte de o asemenea surpriză neplăcută, pentru că pentru mine asta a fost eliminarea CFR-ului.
Cred că CFR ar fi mai slabă fără Dan Petrescu. E un antrenor cu experiență, care știe ceea ce își dorește să facă la o echipă și ar fi un minus pentru ei”, a spus Toni Petrea, la ultima conferință de presă.
Dan Petrescu are în contract o clauză de 400.000 de euro pe care patronul Neluțu Varga va fi obligat s-o plătească dacă va decide să-l demită.
După ce a fost eliminată în turul 1 preliminar al UEFA Champions League, CFR Cluj a fost „retrogradată” direct în preliminariile Conference League. Campioana României va da piept în turul 2 al competiției cu formația semi-profesionistă Inter Club d’Escaldes, care în sezonul precedent a cucerit titlul în Andorra.
Dan Petrescu a dezvăluit când va pleca de la CFR Cluj
Petrescu spune că are „geanta făcută” în cazul în care conducerea va decide să-l dea afară. Totuși, „Bursucul” a dezvăluit că momentan se bucură de toată susținerea oficialilor și este convins că echipa sa își va reveni după înfrângerea-șoc și va câștiga un nou titlu.
„(N.r. – A fost vreun moment în care v-aţi gândit să renunţaţi?) Nu! În niciun caz! Clar, obiectivul e să ajungem în grupe. Dacă ajungem în grupe şi avem parcurs bun în campionat, ne putem reveni. Oricine e antrenor aici e sub presiune, inclusiv Dan Petrescu, inclusiv dacă vine Mourinho. Preşedintele clubului, Balaj, mi-a zis să stau liniştit, să-mi fac treaba.