Universitatea Cluj – CFR Cluj 3-2! A fost spectacol total în Ardeal. „Șepcile roșii”, pe primul loc în Liga 1
Publicat: 9.12.2024, 22:30.
Meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, care s-a încheiat cu scorul de 3-2, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Partida a contat pentru etapa cu numărul 19 a sezonului de Liga 1.
CFR Cluj a marcat prima în cadrul derby-ului cu U Cluj. Louis Munteanu a înscris în prelungirile primei reprize, din fața porții, după ce, inițial, a ratat un penalty.
„Șepcile roșii” au început în forță repriza a 2-a. Până în minutul 69, scorul era deja de 3-1. Masorero a reușit o „dublă”, iar Blănuță a marcat ultimul gol reușit de echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
În minutul 83 al duelului, Postolachi a redus din diferență, însă elevii lui Dan Petrescu nu au mai reușit să restabiliească egalitatea.
După acest rezultat, U Cluj a urcat pe primul loc în Liga 1, cu 33 de puncte. FCSB ocupă locul 2, la egalitate cu echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, în timp ce locul 3 este ocupat de Dinamo, cu 32 de puncte.
CFR Cluj se află acum pe locul al 4-lea în primul eșalon, cu 31 de puncte după 19 meciuri jucate.
Universitatea Cluj – CFR Cluj 3-2
Min. 83: U Cluj – CFR Cluj 3-2! După un corner, Postolachi a lovit mingea cu capul, însă a lovit bara. Totuși, cu șansă, mingea i-a căzut pe frunte, iar mai apoi jucătorul lui Dan Petrescu a reulat și a înscris!
Min. 69: U Cluj – CFR Cluj 3-1! Blănuță a primit o pasă excelentă de la Ovidiu Bic și a avansat cu mingea la picior până în careul celor de la CFR Cluj. A trimis apoi balonul în plasă printre picioarele lui Hindrich.
Min. 58: U Cluj – CFR Cluj 2-1! Masoero a reușit „dubla”! Blănuță a reluat cu capul o centrare trimisă de Dan Nistor, iar mingea se îndrepta către poartă. Masoero a împins apoi mingea în plasă, cu piciorul.
Min. 51: U Cluj – CFR Cluj 1-1! Masoero a restabilit egalitatea, cu o lovitură de cap, după o fază fixă!
Min. 45+2: Universitatea Cluj – CFR Cluj 0-1! Louis Munteanu a ratat lovitura de la 11 metri, însă a înscris după ce a profitat de o respingere a lui Gertmonas!
Min. 45: Penalty pentru CFR Cluj, după un contact între Adrian Păun și Ovidiu Bic, în careul celor de la U Cluj! Jucătorul lui Dan Petrescu s-a ales cu nasul spart.
Min. 14: Ocazie U Cluj! Lovitura de cap a lui Vladislav Blănuţă a trecut puţin pe lângă poarta lui Hindrich.
Min. 11: Gol anulat pentru U Cluj! Masoero l-a învins pe Hindrich, însă se afla în poziţie de ofsaid în momentul în care a marcat.
Min. 1: A început meciul!
U Cluj – CFR Cluj, echipele de start:
- U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van Der Werff, Chipciu – Oaidă, Simion- Thiam, Nistor, Bic – Vladislav Blănuță
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Briz, Ov. Popescu, D. Codrea, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan, Denis Moldovan
Absent: V. Rață (suspendat), Boboc, I. Cristea (accidentați);
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău; - CFR Cluj: Hindrich – Mogoș, Leo Bolgado, Matei Ilie, Camora – Fica, Djokovic, Ad. Păun – Nkololo, Louis Munteanu, Postolachi
Rezerve: Rareș Gal, Aly Abeid, Fl. Iacob, Graovac, Artean, Keita, Robert Filip, Tachtsidis, Deac, Korenica, Kamara, Peter Michael
Absenți: Simao (suspendat);
Antrenor: Dan Petrescu; - Arbitru: Andrei Chivulete (București) // Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava), Ferencz Tunyogi (Sălaj);
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad) // Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj);
CFR Cluj domină categoric întâlnirile directe. Astfel, actuala echipă a lui Dan Petrescu a câştigat 18 meciuri, în timp ce U Cluj s-a impus de doar 6 ori. 11 meciuri s-au terminat la egalitate. Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a avut numai cuvinte de laudă la adresa rivalilor locali.
„Avem toți jucătorii la dispoziție, în afară de Simao care este suspendat. Nu există niciun derby ușor. U Cluj are o criză de rezultate, dar nu are o criză de joc. Joacă bine, domină adversarul, dar nu marchează. Au jucători buni și au un lot excelent.
E o echipă care a fost pe primul loc atâta timp și își dorește să fie în play-off, la fel ca primele 9-10 echipe care se luptă la play-off. Eu luptă așa strânsă nu am mai văzut în campionatul românesc de când este acest sistem cu play-off și play-out.
Ne gândim la victorie și orice meci pe care îl avem îl abordăm numai la victorie. Ne gândim la jocul nostru și vrem să facem un meci foarte bun. Campionatul acesta e imprevizibil. Avem o perioadă mai bună și rămâne de văzut dacă reușim să prelungim această perioadă. Într-un derby totul e posibil. Bugetul celor de la U Cluj au crescut foarte mult în acest moment și cu asta vor crește și pretențiile. Au adus jucători buni și au salarii bune. Merită să fie sus. Noi am fost constant sus și nu mă miră acum că două echipe din Cluj sunt în partea de sus a clasamentului”, a declarat antrenorul formaţiei din Gruia„, a spus Dan Petrescu înainte de derby.
De cealaltă parte, Ioan Ovidiu Sabău cere determinare maximă din partea jucătorilor săi în marele derby al Clujului.
„Așteptările sunt speciale. Nu putem spune că este un meci normal de campionat. Trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, este clar. Au trecut prin momente grele (n.r. – cei de la CFR Cluj), dar au reușit să revină. Trec printr-un moment destul de bun.
Problema este să nu considerăm că acest club poate sta la jumătatea clasamentului. Accept greșeli, dar nu accept lipsa de efort. Vom avea o echipă bună și o altă stare de spirit. Ne vom bate de la egal la egal cu CFR„, a spus Sabău.