Vasile Şiman, replică dură pentru oficialii de la Dinamo: „Au avut timp 12 ani să rezolve. Nu sunt eu piedica lor”
Publicat: 7.04.2025, 12:28.
Vasile Şiman a avut o replică dură pentru oficialii de la Dinamo, după ce a fost acuzat că a „inventat” încă un milion de euro. Fostul patron de la Sportul a transmis că toate demersurile sale, în procesul cu „câinii”, sunt legale.
Totodată, Vasile Şiman a subliniat că procesul pe care îl are el cu Dinamo nu este singura „piedică” a „câinilor”, pentru ieşirea din insolvenţă. Acesta a declarat că formaţia din Ştefan cel Mare trebuie să-şi rezolve toate litigiile.
Vasile Şiman, replică dură pentru oficialii de la Dinamo
Şiman a mai declarat că cei de la Dinamo au avut la dispoziţie nu mai puţin de 12 ani pentru a rezolva acest caz. Pe 2 aprilie a fost ultimul termen din proces, iar verdictul a fost amânat cu două săptămâni.
„Cererea inițială am făcut-o direct în instanță. Ea a respins-o ca inadmisibilă, că trebuie făcută în fața administratorului judiciar. Ceea ce am și făcut apoi. Cele două lucruri nu sunt doar hârtii cum le interpretează Andrei Nicolescu. E avocat, ar trebui să știe. Sunt niște drepturi egale. Dacă se dorește cu adevărat eu sunt deschis și la o soluție amiabilă.
Dar dacă se dorește doar tragerea de timp… Ei mai au și alte lucruri de rezolvat. Toate demersurile pe care le-am făcut sunt legale. Cererea este drept motivată. Cei de la Dinamo au avut timp 12 ani să rezolve această situație cu mine. Târziu nu este niciodată pentru pace. Dar să nu încerce aceeași placă, să schimbe muzica. Pe ei nu-i împiedică nimeni, ei se împiedică pe ei.
Nu Sportul Studențesc sau Vasile Șiman sunt piedica lui Dinamo. Ei au plan de reorganizare cu plăți eșalonate până în noiembrie 2025. Le-au plătit pe toate? Cum să fiu eu piedica? Mai există obligații financiare către administratorul judiciar. Au respectat toate obligațiile contractuale către el?
Nu Șiman e singurul impediment. După ce se rezolvă toate litigiile se face un raport de ieșire din insolvență. Atunci vom putea vorbi despre participarea lor în Europa. Acum vorbim la televizor doar ca să vorbim?”, a declarat Vasile Şiman, conform digisport.ro.
Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre conflictul cu Vasile Şiman
Vasile Şiman cere 2,1 milioane de euro pentru a-i lăsa cale liberă lui Dinamo să iasă din insolvenţă. Andrei Nicolescu speră să câştige lupta în instanţă. Dinamo nu e dispusă să achite o asemenea sumă.
„(n.r. ieşirea din insolvenţă care sunt perspectivele?) Nu ştiu ce înţelegeţi dumneavoastră, noi suntem într-o proiecţie în care încercăm să rezolvăm problemele pentru sezonul următor.
A declarat Zăvăleanu că e pesimist, că s-ar putea rezolva sezonul viitor. Eu îi asigur pe suporteri că facem tot ce depinde de noi, fără mult tam-tam în media, ca să depunem dosarul pentru 2026-2027 pentru cupele europene. Toate informaţiile care apar în media, raportat la termene, nu sunt toate adevărate. Nu vreau să intru în asta.
Domnul Zăvăleanu a spus că e pesimist. Totul se întâmplă din cauza domnului Şiman, dar nu o să intru într-o polemică. În contextul în care nu o să se reuşească, cu toate forţele pe care le depunem, vor fi oameni care vor răspunde pentru chestia asta. Facem tot ce ţine de noi şi, atunci când va trebui să anunţăm ceva, o vom face.
E o sumă clară pentru care Dinamo poate ieşi din insolvenţă? Nu. Sunt alte detalii, de alt gen. Domnul Şiman, pe hârtii cere 1 milion pe contractul de transfer după care mai cere 1 milion o sută de mii dobânzi şi ce a mai inventat el. astea sunt zone din hârtii. Noi aşteptăm să avem o hotărâre definitivă si irevocabilă”, a spus Nicolescu, la finalul meciului, conform digisport.ro.