Jandarmeria a anunţat ce sancţiuni au fost aplicate după Dinamo – FC Argeş 6-1. Jandarmeria Bucureşti a anunţat că au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.400 de lei, după meciul Dinamo – FC Argeş, scor 6-1, din barajul de menţinere/promovare în Liga 1, scrie news.ro.
Potrivit Jandarmeriei, au fost constatate şi întocmite 7 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
– 5 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 Cod Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).
Jandarmeria a anunţat ce sancţiuni au fost aplicate după Dinamo – FC Argeş 6-1
– 3 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– 16 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
Totodată, au fost aplicate 13 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă între 6 luni şi 1 an. Dinamo a obţinut o victorie fără drept de apel cu FC Argeş, pe Arena Naţională, scor 6-1, luni, în barajul pentru menţinere/promovare în Superliga.
Dinamoviştii au punctat prin Bena (15), Larrucea (24), Pop (28), Ghezali (41, 62) şi Iglesias (56). Golul de onoare al argeşenilor a fost marcat de Zebic, în minutul 55.
Returul va avea loc sâmbătă.
Ovidiu Burcă evită să se bucure după Dinamo – FC Argeş 6-1
Ovidiu Burcă anunţă că evită să se bucure după meciul Dinamo – FC Argeş, scor 6-1, din manşa tur a barajului pentru promovarea/menţinerea în Liga 1. Antrenorul grupării din Ştefan cel Mare a ţinut să îşi ţină jucătorii cu picioarele pe pământ după victoria de senzaţie obţinută pe Arena Naţională.
„Sunt reţinut pentru că am făcut doar un pas, mai avem încă unul. Am câştigat două reprize. Ne aşteaptă returul de la Piteşti, care nu va fi deloc uşor. Cel mai greu de gestionat este succesul. Am făcut un apel, am vorbit cu băieţii să rămână cu picioarele pe pământ.
Un rezultat peste aşteptări. Dacă cineva mi-ar fi spus înainte de meci că ăsta e scorul final, aş fi zâmbit. Dar astăzi totul a funcţionat. Am avut şi puţin noroc. E o seară frumoasă, lumea a plecat fericită de la stadion. Să nu uităm, am câştigat împotriva unei echipe din Liga 1. Urmează o săptămână dificilă, pentru că nu e uşor să gestionezi această stare de euforie.
Într-adevăr e totul în mâna noastră, am luat un avantaj important. Suntem la mâna noastră„, a declarat Ovidiu Burcă la conferinţa de presă.
- Jandarmeria a anunţat ce sancţiuni au fost aplicate după Dinamo – FC Argeş 6-1
- Comunicatul remis de autorităţi
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Cine e puștiul din cauza căruia Steaua riscă să joace cu juniorii: a ajuns în Kosovo!
- Situație dramatică la Steaua: fără antrenor și fără seniori la debutul în Liga a 2-a! „Să vedem cine plătește”
- Uluitor! Câte echipe din Liga a 2-a nu au drept de promovare în Liga 1. Lista completă
- Mesajul emoționant al lui Rubio pentru fanii Stelei, după ce a semnat cu noua echipă: „Un loc incredibil!”
- Programul complet al turului sezonului 2026-2027 de Liga 2
































